BLITZ

Ca o exceptie, voi scrie azi despre Cotroceni. Si despre o initiativa de toata isprava a unor tineri, numita Bazar de Cotroceni. 

 Pentru ca sunt un iubitor al acestui minunat cartier bucurestean, am cativa cunoscuti, rude, dar si urmasi care locuiesc acolo, m-am lasat purtat de val  si am dorit sa fiu, pret de cateva ore bune, si eu prezent in acest Bazar. In promovarea actiunii, initiatorii spuneau: Peste 130 de curti private si mici  afaceri din cel mai frumos cartier din Bucuresti isi deschid portile si va asteapta la Bazar de Cotroceni, pe 21 si  22 mai.

Mirajul cetatii filmului de la Hollywood nu ar fi probabil acelasi fara tipologia „tipului dur”. Fie ca este erou, antierou, singuratic sau ambiguu moral, ori chiar de-a dreptul un raufacator, tipul dur ramane, mai ales prin prisma celor care au jucat asemenea roluri, un caracter definitoriu.

Scriam saptamana trecuta despre una dintre pasiunile literare ale scriitorului banatean Petre Stoica, asa cum este ea amintita de Dorin Nadrau, corespondent din SUA, in articolul publicat de revista Vatra Veche, redactor-sef Nicolae Baciut.

Scriam saptamana trecuta despre una dintre pasiunile literare ale scriitorului banatean Petre Stoica, asa cum este ea amintita de Dorin Nadrau, corespondent din SUA, in articolul publicat de revista Vatra Veche, redactor-sef Nicolae Baciut.

Spre deosebire de industria muzicala moderna, unde succesul nu se datoreaza doar talentului pur, ci si conjuncturii, modei sau pur si simplu unui marketing eficient, cei care reusesc sa devina vedete in domeniul cinematografiei o fac exclusiv „pe barba lor” – in sensul ca publicul cinefil este mult mai exigent decat ascultatorii de muzica.

Spre deosebire de industria muzicala moderna, unde succesul nu se datoreaza doar talentului pur, ci si conjuncturii, modei sau pur si simplu unui marketing eficient, cei care reusesc sa devina vedete in domeniul cinematografiei o fac exclusiv „pe barba lor” – in sensul ca publicul cinefil este mult mai exigent decat ascultatorii de muzica.

Ma opresc in aceasta saptamana asupra unui prozator oarecum uitat in zilele noastre, uitat atat de scriitorii care l-au cunoscut, cat si de cititorii comozi care au devenit utilizatori de Netflix.

Topurile de specialitate, cuprinzand cele mai bune filme realizate vreodata, clasifica adesea Nasul si Nasul II ca pe o singura intrare, pentru a lasa loc pe lista si altor capodopere.

In Luceafarul de dimineata, numarul 2 din 2022, scriitorul Horia Garbea noteaza cateva impresii literare pe marginea cartii lui Mihai Maniutiu, Intamplari cu Sfantul Sfarleaza, aparuta la editura Tracus Arte. Cunoscutul regizor Mihai Maniutiu care este si poet, prozator si eseist, s-a oprit de data aceasta la un scurt roman fantastic care are in prim-plan doi copii obisnuiti, Filip si Vadim, si intalnirea lor cu o creatura din alte spatii.

Stim cu totii ca povestile petrecute pe micul sau marele ecran nu sunt 100% reale, ci sunt doar menite sa trezeasca reactii emotionale, pentru un impact maxim. Adesea, acuratetea reprezinta o preocupare de rang secund pentru scenaristi – asta in cazul in care nu este total ignorata.

Pe 8 aprilie s-au implinit 111 ani de la nasterea lui Emil Cioran (8 aprilie 1911, Rasinari – 20 iunie 1995, Paris), cel mai autentic filozof si cel mai abisal eseist pe care l-a avut tara noastra. L-a avut, dar n-a putut sa-l si pastreze, deoarece in anii ’40, dezgustat de viata sociala si politica s-a stabilit la Paris, unde a si murit, apatrid, fara sa fi cerut cetatenia franceza. Ajuns la Paris, a locuit intr-o camaruta umila, un pat, o masa, un scaun si multe hartii, dar tinandu-si promisiunea de a nu mai vorbi si a nu mai scrie in limba romana niciodata.

Numita de critici „fermecatoarea spaniola” si adulata de milioane de fani, Penelope Cruz este una dintre cele mai talentate actrite europene care s-au impus la Hollywood.

Scriitorul A.E. Baconski, pe care il pretuiesc si eu, si nu de ieri de azi, ci inca din anii studentiei, ii atrage atentia lui Dan Stanca, semnand in revista „Luceafarul de dimineata” a Uniunii Scriitorilor din Romania articolul A.E. Baconski si Biserica neagra.

Pastele este un moment special pentru a ne reuni cu familia si cu cei dragi, pentru a participa la traditii pascale distractive, cum ar fi vanatoarea de oua, masa imbelsugata de sarbatoare si consumul de ciocolata.

Am citit de curand numarul din februarie al revistei Luceafarul de dimineata, revista de cultura editata de Uniunea Scriitorilor din Romania, pe care o conduce poetul Aurel Maria Baros. Mi-a atras atentia, inca de la inceput reproducerea unui fragment din scrierile lui Alexandru Davila, care povesteste cu mult talent, o intamplare petrecuta in 1884, pe care as putea-o intitula, Apa, apa, gogomane.

In lumea filmului, dragostea se aprinde rapid, adesea pe platourile de filmare, unde este de ajuns o singura privire intre cei doi protagonisti pentru ca scanteia amorului sa izbucneasca, dar  valvataia ei se stinge, de obicei, la fel de rapid.

Tot George Calinescu este cel care rezuma cel mai limpede calitatile unice ale lui Ion Creanga: „Placerea starnita de auditia scrierilor lui Creanga e de rafinament erudit. (...) Creanga e un umanist al stiintei satesti, scotand din eruditia lui un ras gros, fara a fi totusi un autor vesel prin materie. Continutul povestilor si al amintirilor este indiferent in sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic, vesela este hohotirea interioara, setea nestinsa de vorbe, sorbite pentru ele insele, dintr-o voluptate strict intelectuala.” („Dictionarul general al literaturii romane”, 2004).

Considerat un veritabil monstru sacru al cinematografiei mondiale, un creator de scoala si descoperitor si mentor al multor artisti de renume, Francis Ford Coppola are, cu siguranta, un capitol separat in orice istorie a celei de-a saptea arte.

Exact de 1 martie, in fiecare an, sarbatorim nasterea lui Ion Creanga, unul din marele careu de asi ai literaturii romane, alaturi de Eminescu, Slavici si Caragiale.

Desi realizat cu mai bine de patru decenii in urma, „Kramer contra Kramer” constituie si astazi un veritabil fenomen cultural, intr-o lume in care institutia casniciei pare considerata tot mai demodata.