MINUNI ALE LUMII

Despre inestimabilul rol al albinelor in evolutia vietii pe Pamant si in destinul viitor al omenirii se vorbeste in ultimi ani din ce in ce mai frecvent. Din nefericire, cu ingrijorare, o atitudine ferma a cercetatorilor, care observa un fenomen mai mult decat terifiant: chimizarea agriculturii si, in general, industrializarea masiva si irationala au dus la situatia in care acest miracol biologic reprezentat de albine – o specie veche de multe-multe milioane de ani! – se afla azi in pericol de extinctie. In acelasi timp, se aduna tot mai numeroase dovezi concrete ca intre om si albine s-a creat o legatura directa cu mult mai mult timp in urma decat se credea.

Idealurile de frumusete, care difera deseori ca de la cer la pamant de la o etnie sau religie la alta, au strabatut foarte multe milenii pana sa ajunga la ceea ce in mentalitatea noastra de europeni imbraca vesmintele unei libertati aproape totale in intentia apropierii de perfectiunea fizica. Ceea ce nu inseamna insa ca traditiile au disparut cu totul. O dovedesc si cele relatate in articolele precedente de la aceasta rubrica, despre mutilarile pe viata suferite de femei de pe mapamond, pentru respectarea vechilor obiceiuri. Astazi va prezentam un ultim episod din aceasta scurta serie, cu precizarea ca astfel de principii estetice supravietuiesc in multe alte zone de pe glob, chiar daca ele par a sfida civilizatia de tip occidental.

Un obicei a carui origine se spune ca urca in timp pana in secolul al X-lea, in China, se refera doar la fetele si femeile tinere din clase sociale privilegiate, ceea ce nu-i atenueaza din cruzimea si grotescul punerii lui in practica si al rezultatului in sine: mutilarea anatomica (si nu  numai) in numele unui bizar ideal de frumusete. Dar, oare, ce are a face frumusetea naturala cu o practica prin care femeia, oricat de seducatoare ar fi fost la chip si la trup, era schilodita pe viata?

Sunt mult mai cunoscute sub numele de „femeile-girafa”. Si nu e doar o alaturare neobisnuita de notiuni, ci o realitate pitoreasca si fascinanta pentru unii oameni, insa profund traumatizanta chiar pentru protagonistele unei practici bizare. Si, ca o ironie a sortii accentuata de initiative cinice, acestea au fost transformate si intr-un fel de efigie turistica sau, daca vreti, o nada profitabila pentru doua tari asiatice altfel magnetizante: Birmania si Thailanda.

Un cert sentiment de neliniste si teama îi încearca pe cei mai multi oameni aflati în preajma acestor creaturi de piatra cu chipuri demonice, care de obicei decoreaza locasurile de cult occidentale. Rolul lor initial era de evacuare a apei pluviale la distanta de zidurile cladirilor (chiar etimologia cuvântului trimite la aceasta functie, tradusa destul de exact prin „bolboroseala a apei”), dar autorul francez Sylvain Tesson evoca în 2008 o presupusa sarcina a efigiilor fantastice de supraveghere a oamenilor!

Da, în Grecia antica realizarea de blesteme care sa aiba o marja de credibilitate absoluta a devenit la un moment dat o afacere foarte profitabila, care presupunea si un vast inventar pe masura. La Atena, cel mai inspirat era sa nu te afisezi ca proprietar al unei taverne, caci între acesti oameni cu stare exista o rivalitate feroce, asa cum o dovedesc mai multe tablite de plumb vechi de 2.400 de ani, pe care sunt inscriptionate blesteme funeste. Iar totul duce cu gândul la o comanda executata de un adevarat profesionist în domeniu.

Am scris recent despre fabuloasa civilizatie a dogonilor, cea care a uimit lumea stiintifica prin revelatiile asupra unor cunostinte extrem de avansate de astronomie, datorita carora – e greu de explicat prin ce metode – au putut cunoaste existenta unor stele cu mult timp înainte de descoperirea lor chiar de catre astronomii lumii moderne. Cunostintele acestei populatii africane nu fac însa nota aparte în sensul mentionat anterior. Potrivit unei teorii recent prezentate de o echipa de cercetatori britanici, preocupari similare aveau vechii locuitori ai vaii Mondego, din Portugalia de astazi. Si nu cu secole în urma, ci acum nu mai putin de 6.000 de ani!

Atlantida! Valhalla! Shangri-La! Locuri legendare, paradisiace, ce apar pretutindeni in cultura moderna de la seriale TV la jocuri pe calculator. Probabil ca, daca ar sti ca aceste locuri exista, multi oameni ar lua primul avion intr-acolo. Daca va numarati printre ei, avem noi cateva sugestii de destinatii...

Dintotdeauna, oamenii de pe tot cuprinsul globului s-au adaptat la conditiile de viata oferite de natura în mijlocul careia au vazut lumina zilei si au facut fata, uneori cu mari sacrificii asumate constient, adversitatilor mediului, dar si violentelor unor semeni ce le râvneau pamânturile si bunurile. Un astfel de caz, fascinant în sine, dar totodata dramatic prin duritatea sa implicita, este cel al populatiei amayra – oameni cu o identitate bizara care traiesc pe insulele Uro, de pe zona peruana a lacului Titicaca (restul apartine Boliviei).

Am prezentat in urma cu o saptamana cateva aspecte referitoare la fascinanta civilizatie a dogonilor, un trib „primitiv” din Mali care detine de cel putin cateva sute de ani informatii pe care stiinta moderna le-a descoperit abia in secolul trecut! In 1931, antropologii Marcel Griaule si Germaine Dieterlen s-au instalat, efectiv, in mijlocul acestor oameni, alaturi de care au trait timp de 20 de ani. Insa abia dupa 15 ani au putut afla lucruri absolut senzationale despre cosmogonia dogonilor, pamantenii cu stramosii creatori veniti... de pe steaua Sirius.

Poate sa para un paradox faptul ca populatiile actuale de pe intreaga noastra planeta care pastreaza uimitor de bine numeroase traditii, legende si mituri stravechi „impregnate” cel putin cu un sambure de adevar, sunt cele considerate primitive. Unul dintre aceste triburi beneficiare ale unor cunostinte stiintifice incredibil de avansate este cel al dogonilor, care traieste in statul african Mali, foarte probabil, din vremuri imemoriale. Piesa lor de rezistenta – daca ne putem exprima astfel – o constituie astronomia!

În Etiopia, triburile nomade care traiesc în Valea Omo îsi transforma corpurile în adevarate tablouri vii, încarcate de culori fascinant îngemanate în înlantuiri artistice de motive vegetale si geometrice, în fata carora numeroase asa-zise picturi moderne palesc fara drept de apel.

Publicata recent în spatiul virtual, fotografia unei mumii descoperite în Mongolia, veche de circa 1.500 de ani, a generat o confuzie majora printre internauti, care au fost aproape convinsi ca defunctul era încaltat cu... bascheti Adidas! Si, parca pentru a demonstra ca imaginatia omului nu are niciun fel de limite, alti semeni ai nostri au venit cu o idee la fel de abracadabranta: admitând fara comentarii ca teoria „mumiei cu adidasi” e suta la suta veridica, aceasta ar demonstra automat teoria si mai bizara a calatoriilor în timp!

Desi unii contemporani ai nostri se declara „suprasaturati” de informatiile mereu proaspete despre Egiptul antic, considerând ca acesta se rezuma la piramide, Sfinxul din Gizeh, fluviul Nil ori Biblioteca din Alexandria, acest nesecat izvor de minunatii ne rezerva permanent si surprize de exceptie. Astfel, o lume straveche, dizolvata cumva în suspiciunea de fantezie, de ireal, devine pe zi ce trece un fabulos univers palpabil, despre care stim cu certitudine ca a existat aievea, cu toate aspectele sale socante.

Devenita extrem de cunoscuta in toata lumea datorita enigmaticelor geoglife uriase din desertul Nazca, civilizatia cu acelasi nume din vestul statului sud-american Peru pare a fi un inepuizabil rezervor de mari surprize arheologice si nu numai. Cea mai recenta „provocare” de proportii in acest sens este reprezentata de o neobisnuita retea de puturi realizata dupa o tehnologie ce demonstreaza uluitoare cunostinte... ingineresti!

Am scris in numarul precedent, referitor la picturile rupestre de la Wadi Sura II (Egipt), ca specialistii au constatat un lucru uluitor: sutele de amprente de palme de dimensiuni foarte mici, suprapuse celor de marime „naturala”, nu ar apartine unor bebelusi, cum se credea, ci unor fiinte nepamantesti. Iar daca desenele de pe peretii grotei din desertul african au fost datate la circa 8.000 i.Ch., mult mai socanta devine abordarea similara a picturilor de acelasi fel descoperite intr-o grota din insula indoneziana Sulawesi, vechi de peste 40.000 de ani!

Despre picturile rupestre descoperite pe peretii unor pesteri din intreaga lume si atribuite stramosilor primitivi ai omului de astazi am aflat inca din copilarie, din manualele de istorie si nu numai. Reprezentarile sunt complexe, dar in desene apar predominant siluete umane, animale, precum si clasicul contur al mainii, cel mai probabil a artistului „primitiv”. Exista insa si cazuri cu caracter singular (probabil!), despre care specialistii nu vorbesc aproape deloc si in care reprezentarile figurative nu pot fi explicate prin logica omului de astazi.

Monument traditional mongol asociat la origine cultului muntilor si cerului, Ovoo ia cel mai frecvent forma unei ingramadiri mai mari sau mai mici de pietre si de regula poate fi gasit pe culmile unor dealuri si munti ori pe alt loc inalt. In regiunile unde piatra se gaseste mai greu, un Ovoo poate fi construit din nisip, pamant sau ramuri de copac.

Traditiile de venerare a înaltimilor montane dateaza din vremuri preistorice, oriunde pe planeta unde maretia si accesibilitatea lor dificila impune un respect împins pâna la supunere. În Mongolia – tara de aproape sapte ori mai întinsa decât România, însa cu mai putin de 3 milioane de locuitori (dintre care peste jumatate traiesc în capitala Ulan Bator!) – cutumele legate de muntii sacri îmbraca forme dintre cele mai spectaculoase si mai surprinzatoare.

Pretutindeni in lume exista traditii mai vechi sau mai noi legate de o relatie speciala intre persoanele vii si lumea mortilor. De regula, acestea tin de ceremoniile funerare, insa unele populatii cunosc practici absolut neobisnuite pentru majoritatea oamenilor. Este si cazul celor numiti toraja (circa 650.000 la numar), locuitori ai zonei muntoase Tana Toraja, de pe insula indoneziana Sulawesi, si care considera ca prin asemenea ritualuri se pot reconcilia cu insasi moartea.