MINUNI ALE LUMII

Daca pentru majoritatea copiilor de pe planeta, Anul Nou reprezinta un prilej de mare bucurie, nu acelasi lucru se poate spune si despre micutii din Japonia, care, la cumpana dintre ani, traiesc spaima vietii lor. Si aceasta din cauza unei traditii bizare, înradacinate aici de secole si care, în ciuda faptului ca e la fel de „incorecta politic” ca si o urecheala sau o scatoalca la fund aplicata prichindeilor, continua sa fie respectata cu sfintenie: Namahage – festivalul demonilor.

În vara lui 2012, un anunt facea sa ne tresalte inima: cel mai mare asteroid cazut pe solul terestru fusese descoperit în România. Locul descoperirii se numeste „Gradina Raiului” si se gaseste în judetul Caras-Severin. Povestea descoperirii lui este oarecum neobisnuita, desi în privinta sa persista câteva nedumeriri care îsi asteapta confirmarea stiintifica. Povestea suna cam asa: în vara lui 2012, un inginer chimist aflat în drumetie a gasit într-o pestera din Caras-Severin, ceva care a fost catalogat drept cel mai mare asteroid cazut vreodata pe Pamânt, perfect conservat, alcatuit dintr-o roca cu duritatea aproape de cea a diamantului. La prima vedere pare un fel de piatra de râu.

O stire recenta pomeneste despre un meteorit, descoperit de data aceasta în Argentina, considerat al doilea cel mai mare meteorit cazut si descoperit pe planeta noastra. Descoperirea meteoritului denumit Gancedo, de aproximativ 30.800 kilograme a fost facuta în Argentina într-o zona denumita de localnici „Campo del Cielo”, un fel de „Gradina Raiului”, în apropierea granitei dintre provinciile Chaco si Santiago del Estero, la 1.078 km nord-vest de Buenos Aires. Potrivit specialistilor, fragmentul, unul dintre cei mai mari de acest tip descoperit pâna acum pe Pamânt, ar fi cazut pe planeta noastra în urma cu circa 4.000-4.700 de ani, în timpul unei ploi de meteoriti.

De fiecare data când se aminteste „sfârsitul lumii” prin presa de senzatie, este adus în prim-plan pericolul meteoritilor. Ei sunt principalii raspunzatori de o posibila apocalipsa si probabil ca asa ar fi... Asa ar fi daca un meteorit urias s-ar prabusi pe Pamânt, urias însemnând un asteroid de o mie de kilometri în diametru care, prin violenta impactului ar putea duce la disparitia civilizatiei umane. Teoria este alimentata si de explicatia, tot presupusa, conform careia dinozaurii ar fi disparut cu zeci de milioane de ani în urma.

Gândul te duce la omuletii verzi, de pe alte planete. Sunt, însa, oamenii cu pielea albastra reali sau copii ale personajelor din fimului Avatar? Despre oamenii cu pielea albastra se vorbeste doar de vreo 200 de ani doar, mai exact de prin 1800 sau 1820, atunci când se spune ca în muntii Apalasi a fost descoperita o fotografie de familie în care fetele persoanelor imortalizate au un ten de culoare albastru pal.

„Singura putere mistica vizibila este lumina celor sapte lumânari care ard” începe comentariul din publicatia New York Times. Totul se petrece în locul care este centrul istoriei si care a captat imaginatia a milioane de oameni din întreaga lume: Mormântul în care se presupune ca a fost depus corpul  lui Iisus Hristos dupa ce a fost crucificat si înainte de a învia. De mai bine de doua secole, nimeni nu a intrat aici, pâna de curând, când o echipa de specialisti a deschis locul din Vechiul Oras al Ierusalimului considerat de crestini a fi mormântul lui Iisus din Biserica Sfântului Mormânt. Dupa cum relateaza Agerpres, dala de marmura care acopera mormântul a fost mutata pe parcursul a trei zile, în cadrul lucrarilor de restaurare efectuate în aceasta biserica.

Nu vorbim chiar despre o „minune”, ci mai degraba despre o ciudatenie care, totusi, fascineaza multa lume. Aokigahara este o padure situata la poalele muntelui sfânt al japonezilor, Fuji, cunoscuta si sub numele de Jukai („Marea de arbori”). Ea adaposteste nenumarate fenomene paranormale, însa reputatia principala, pentru care nimeni nu a reusit înca sa dea o explicatie acceptabila, provine din faptul ca aici se înregistreaza un numar incredibil de ridicat de morti, în special prin sinucidere. De aceea, Aokigahara este considerata blestemata.

Fara niciun fel de îndoiala, istoria civilizatiei umane, asa cum o cunoastem noi, ar fi fost cu totul diferita si sigur mai saraca, daca între „ingredientele” sale nu ar fi existat un element esential: pisica. Chiar asa, oricât de neobisnuita ar putea sa para afirmatia de mai sus, veti observa ca aceasta minune cu blana, care ne înduioseaza, ne linisteste, ba chiar ne si tamaduieste de anumite suferinte, potrivit terapeutilor, este o adevarata personalitate a lumii terestre. Si, ceea ce probabil cei mai multi oameni nu stiu, putem vorbi foarte serios chiar despre o istorie a pisicii, în paralel cu cea a omului!

Populatia tarahumara, din Sierra Madre Occidentale, la vest de Chihuahua, Mexic, are reputatia de cea mai rapida de pe planeta. La fel cum piticii din basme au un sat al lor în mijlocul padurii, cu case din ciuperci, acesti oameni au o mica tara întinsa între platouri înalte de pâna la 2.000 de metri si canioane adânci. Numele le-a fost dat de primii misionari, fiind de fapt o deformare a cuvântului raramuri, care în limba lor înseamna „picioarele care alearga”.

Toate expeditiile pe cel mai înalt masiv montan din lume, Himalaya, au drept ghizi si carausi de poveri grele oameni ai muntelui originari din Kham, o provincie situata în sud-estul Tibetului, si veniti spre mijlocul secolului al XVI-lea în Nepal, unde s-au instalat în regiunea Everestului. Asadar, numele lor colectiv – sherpa sau serpasii – nu se refera exclusiv la calauzele sus-amintite, ci la o populatie distincta care si-a conservat de-a lungul secolelor cultura tibetana, precum si un dialect provenit din familia limbilor tibeto-birmane.

Desi faimoasele piramide egiptene par a domina de departe domeniul acestor constructii antice fabuloase, de fapt pe toata planeta exista piramide, unele mai fabuloase decât altele. În orice caz, Piramida lui Keops, supranumita si Marea Piramida, este considerata fara drept de apel liderul unui top neoficial, în primul rând datorita dimensiunilor ei incredibile.

Pentru a arata cuiva dragoste, prietenie sau respect, sarutul pare a fi aspectul cel mai frecvent folosit (sau, daca vreti, act erotico-social). Iar noi, potrivit traditiei, il concepem si il percepem intr-un singur fel. Totusi, de-a lungul si de-a latul pamantului oamenii se saruta in feluri diferite. Sau deloc!... Sarutul frantuzesc („French kiss”) este cel aplicat direct pe gura, cunoscut de toata lumea si propagat in Europa si America mai ales datorita filmelor. Aceasta practica amoroasa si sexuala este foarte la moda in 168 de tari, fiind incarcata de senzualitate si erotism, care permit partenerilor sa impartaseasca numeroase lucruri. Inclusiv informatii asupra patrimoniului genetic al celuilalt.

Povestea descoperirii legendarei cetati Troia e doar una dintre confirmarile veridicitatii multor scrieri considerate de secole întregi fictiuni pure. Exista si astazi numeroase asemenea texte, unele ridiculizate, ocultate sau demonizate în mod intentionat si programatic, din alte motive decât cele legate de evolutia civilizatiei umane. Va prezentam însa mai jos un caz deosebit, în care o descoperire arheologica aparent obisnuita a confirmat, de fapt, realitatea unor evenimente vechi de multe veacuri.

Legendara cetate Heraklion (Heracleion) a fost inghitita de apele marii acum mai bine de 1.500 de ani. Marele oras antic fusese mentionat in scrierile istoricului grec Herodot in secolul al V-lea i.Chr., insa fondata in veacul al VIII-lea i.Chr. Altfel spus, cu mult timp inainte de mitica Alexandria (oras intemeiat in anul 331 i.Chr.). Si, foarte posibil, putini nebuni visatori cu ochii deschisi, de talia unui Schliemann, se vor fi gandit ca stralucirea multimilenara a acestuia va mai aparea vreodata la lumina zilei. Au sosit insa alte vremuri, cand, la cumpana dintre mileniile doi si trei, arheologul marin francez Franck Goddio a avut sansa uriasa sa descopere numeroase vestigii fabuloase din Heraklion, de o valoare pe care nimeni nu ar putea sa o aseze in cifre ori in kilograme de aur.

Nu de putine ori de-a lungul timpului, diverse tipuri de dezastre naturale – cutremure, inundatii, alunecari de teren – au stat la originea ascunderii sub ape a unor elemente de civilizatie majore, pana la orase intregi. Mult mai rar, e adevarat, este valabil si fenomenul „invers”: apele distrugatoare de odinioara se retrag, iar in urma lor revin la lumina zilei marturii despre viata unor comunitati umane ce pareau disparute pentru totdeauna...

Astazi, mai mult ca oricand, ar trebui sa ne dam seama de faptul ca armoniile sonore ne insotesc dintotdeauna, de cand specia umana a fost lasata sa traiasca pe Pamant. Sigur ca de aici si pana la muzica elaborata distanta in timp e uriasa, dar realitatea e ca, la un moment dat omul a simtit nevoia sa genereze el insusi segmente muzicale, bazandu-se pe mijloacele oferite de natura. O dovedesc fara echivoc unele descoperiri arheologice absolut uimitoare, cum sunt uneltele pentru confectionarea de corzi.

Dintre cele mai inspirate alaturari de imagini non-umane de aceea a femeii, pentru a scoate in evidenta nepretuitele atribute ale sexului frumos, florile si pietrele pretioase detin o suprematie neoficiala greu de contestat. Acestea reprezinta un fel de cheie magica menita ca prin intermediul vederii sa deschida calea catre nevazutul sufletului si spiritului. Totusi, ca intr-o neinduplecata negutatorie cu timpul, dobandirea insusirilor care sa-i inrobeasca pe cei din jur e insotita cel mai adesea de multa suferinta. Asa cum am aratat si in seria precedenta de articole referitoare la chinurile prin care trec nenumarate femei numai pentru a implini idealuri de frumusete fizica ce ne par astazi aberante, zambetul cel mai seducator e obligat sa isi plateasca si el tributul de lacrimi. Dincolo de atractia irezistibila – durerea adanca...

Despre inestimabilul rol al albinelor in evolutia vietii pe Pamant si in destinul viitor al omenirii se vorbeste in ultimi ani din ce in ce mai frecvent. Din nefericire, cu ingrijorare, o atitudine ferma a cercetatorilor, care observa un fenomen mai mult decat terifiant: chimizarea agriculturii si, in general, industrializarea masiva si irationala au dus la situatia in care acest miracol biologic reprezentat de albine – o specie veche de multe-multe milioane de ani! – se afla azi in pericol de extinctie. In acelasi timp, se aduna tot mai numeroase dovezi concrete ca intre om si albine s-a creat o legatura directa cu mult mai mult timp in urma decat se credea.

Idealurile de frumusete, care difera deseori ca de la cer la pamant de la o etnie sau religie la alta, au strabatut foarte multe milenii pana sa ajunga la ceea ce in mentalitatea noastra de europeni imbraca vesmintele unei libertati aproape totale in intentia apropierii de perfectiunea fizica. Ceea ce nu inseamna insa ca traditiile au disparut cu totul. O dovedesc si cele relatate in articolele precedente de la aceasta rubrica, despre mutilarile pe viata suferite de femei de pe mapamond, pentru respectarea vechilor obiceiuri. Astazi va prezentam un ultim episod din aceasta scurta serie, cu precizarea ca astfel de principii estetice supravietuiesc in multe alte zone de pe glob, chiar daca ele par a sfida civilizatia de tip occidental.

Un obicei a carui origine se spune ca urca in timp pana in secolul al X-lea, in China, se refera doar la fetele si femeile tinere din clase sociale privilegiate, ceea ce nu-i atenueaza din cruzimea si grotescul punerii lui in practica si al rezultatului in sine: mutilarea anatomica (si nu  numai) in numele unui bizar ideal de frumusete. Dar, oare, ce are a face frumusetea naturala cu o practica prin care femeia, oricat de seducatoare ar fi fost la chip si la trup, era schilodita pe viata?