MINUNI ALE LUMII

Ideea descoperirii unor trupuri umane mumificate nu contine nimic sinistru ori macabru si nici nu se refera doar la spatiul vechii civilizatii egiptene, cum de multe ori au acreditat-o arheologii si istoricii. Asemenea relicve se gasesc, practic, pe întreg globul, fie ca este vorba despre o procedura aplicata riguros unor persoane decedate, fie ca anumite conditii de mediu au favorizat acest fenomen.

Probabil mai mult decat in oricare alta epoca istorica, oamenii Antichitatii pastrau o legatura extrem de stransa cu cele doua taramuri ale destinului: al Vietii si al Mortii. Si, cum dintotdeauna aceste zone oculte ale Universului au fost stapanite de forte supraumane, zeitatile stravechi pot fi intalnite pretutindeni pe glob, unele atragand supusenia si ocrotindu-i pe muritori, iar altele, dimpotriva, amenintand si pedepsind.

Stravechea civilizatie de pe Nil nu conteneste sa ne ofere si astazi, dupa mii de ani, nenumarate surprize, deosebit de spectaculoase, dar mai ales valoroase atat pentru regiunea Orientului Mijlociu, cat si pentru actuala civilizatie umana, in ansamblul istoriei sale. Iata doua dintre cele mai recente exemple in acest sens!

Pare ciudata aceasta alaturare, însa vorbim despre o arta veritabila, de o spectaculozitate absolut uluitoare, veche de peste 5.000 de ani! Se-ntelege ca exista o traditie solida în acest sens, atâta doar ca lucrarile respective – realizari colective – sunt mai degraba efemere, ele putând fi pastrate doar în amintire sau ca imagini filmate ori fotografiate. Ceea ce nu le stirbeste cu nimic splendoarea incredibila si valoarea aproape inestimabila.

Din punct de vedere arheologic, Iordania este una dintre cele mai privilegiate tari, datorita unor descoperiri fabuloase, reusite gratie noilor tehnologii, respectiv explorarii aeriene, cu ajutorul dronelor. Este unicul loc din lume unde se gaseste o constructie de talia celei descrise mai jos, iar România beneficiaza si ea de asemenea presupuse edificii „din vremea uriesilor”. Poate ca lucrurile sunt comparabile, trimitând la o civilizatie ancestrala necunoscuta, ale carei vestigii nu au disparut cu totul...

Nu mai este de mirare ca, pretutindeni pe planeta noastra, se fac periodic descoperiri uluitoare a unor obiecte din vechime, în fata carora cei mai multi istorici, arheologi, paleontologi, lingvisti ridica din umeri, nestiind sa explice logic cum e posibil sa existe „asa ceva”. Asa se face ca elevii învata în scoli cam ce cred unii semeni mai scoliti despre anumite lucruri, evenimente, fenomene, si nu neaparat despre ce sunt în realitate acestea...

Credem ca am ajuns sa cunoastem întreaga lume si o particica din Univers, însa nu ne cunoastem pe noi însine decât în mica masura. Treptat, reusim totusi sa ridicam câte un colt al învelisului ce ascunde realitatea, descoperind ca fiinta umana are o fata, o structura, un statut putin altfel decât ne învata manualele scolare. De pilda, v-ati gândit vreodata ca aveti mai mult decât acele binecunoscute cinci simturi acreditate de Aristotel – vazul, auzul, mirosul, gustul si simtul tactil? Ei bine, numerosi oameni de stiinta pun astazi în discutie acest subiect. Totul depinde de felul în care îl abordam.

Alepotrypa, o grota imensa din sudul tinuturilor elene ar fi inspirat, potrivit traditiilor si legendelor locale, mitul despre Infernul grec. De fapt, in Epoca Neoliticului ea a constituit adapostul a sute de persoane. In acelasi timp loc de cult, acest adevarat satuc in urma cu mii de ani, plasat astazi intre cele mai importante situri arheologice din Europa, se pare ca a inspirat, cum spuneam, mitul Infernului grec, dupa ce solul s-a prabusit, formand astfel caverna uriasa.

In privinta decodarii ciudatului manuscris Voynich, atat CIA cat si FBI au incercat sa-i dea de cap, dar fara cea mai mica perspectiva ori speranta de succes. Academicieni, criptologi foarte inteligenti din lumea întreaga îsi bat mintea sa descifreze de peste 600 de ani un misterios document denumit Manuscrisul Voynich, scris într-o limba considerata veacuri de-a randul indescifrabila. Unele persoane mai „extravagante” au ajuns chiar sa emita ipoteza ca acesta ar fi fost redactat de extraterestri! Acum însa toate cautarile si ideile abracadabrante s-au terminat: enigma manuscrisului a fost, în sfarsit, elucidata de o echipa de matematicieni rusi.

Vorbeam in numarul precedent despre cetatea mayasa Palenque (situata in statul mexican Chiapas), care tainuieste mai multe „chei” ale trecutului populatiilor din aceasta zona a planetei noastre si astfel ar putea deschide porti catre intelegerea unora dintre cele mai mari mistere ale omenirii. Un asemenea mister, care ii fascineaza pe arheologi, a fost numit „Regina Rosie”.

Cetatea mayasa Palenque tainuieste mai multe „chei” ale trecutului populatiilor din aceasta zona a planetei noastre, care ar putea deschide porti catre intelegerea unora dintre cele mai mari mistere ale omenirii.

Carnavalul minerilor bolivieni din Oruro, de pe Platoul Altiplano, despre care am scris in numarul precedent, are si componente care inclina mai degraba catre magie, catre relatia omului muritor cu lumile nevazute si vesnice. Din acest fenomen complex nu sunt insa excluse nici elementele (obiecte casnice, unelte, vietati etc.) care fac parte din existenta cotidiana a acestor oameni simpli, insa constituind un adevarat tezaur al civilizatiei umane.

Pretutindeni in lume, traditiile multiseculare si chiar multimilenare ale minerilor includ si aspecte insolite, ce nu au nimic comun cu labirinturile tenebrelor, dar si eresuri, superstitii, componente oculte care uneori s-au dovedit, in mod straniu, a ascunde un sambure de adevar. Intr-un asemenea mod ar putea fi privita o sarbatoare speciala a minerilor bolivieni din oraselul Oruro, de pe Platoul Altiplano: carnavalul anual.

Nazuinta si speranta multor muritori de rand este ca intr-o buna zi, dupa ce ei insisi vor fi trecut la cele sfinte, sa se intoarca in viata pamanteasca in trup si, poate, mai intelepti, mai toleranti, mai buni. Oare este posibil asa ceva?

Il cunoastem din carti si din filme spectaculoase, de regula in mintea noastra el fiind asociat unui aventurier al tinuturilor aride, un personaj destul de asemanator unui cowboy; adica, pe romaneste, „vacar”. Insa gaucho este un simbol autentic, un mit pentru oricine intra in contact cu tinuturile australiene. Pentru multi insasi libertatea. Caci cine nu a visat, macar copil si adolescent fiind, sa cutreiere calare mii de hectare, solitar, departe de orice activitate umana, avand ca singur prieten fidel un cal!

Organizat in fiecare an in luna iunie, in micul oras spaniol Castrillo de Murcia, festivalul Salto del Colacho constituie o sarbatoare mult indragita de localnici si care, in ultimii ani mai ales, reuneste pe strazile localitatii mii de turisti straini. Desi reprezentantii Bisericii Catolice stramba din nas in fata manifestarilor de-a dreptul „diavolesti”, festivalul este un prilej binevenit de veselie, incununand o traditie milenara, cu origini pagane. Scopul acesteia este purificarea nou-nascutilor de pacatul originar si protejarea lor de rau.

Cine pe lumea asta s-ar putea gandi ca e o idee buna sa combini o alergare de 42 km cu o orgie culinara reunind stridii, branzeturi fine, foie gras, totul bine stropit cu nu mai putin de 23 de pahare de vin de cea mai buna calitate? Nimeni altcineva decat francezii!

Sud-coreenii gasesc oricand si oriunde prilejuri de veselie. Putine sunt tarile de pe glob care sa aiba festivaluri dedicate, practic, oricarui eveniment, tendinta culturala sau creatura de pe fata Pamantului si aici exista sarbatori ale licuricilor, picturii pe corp, luptelor cu tauri si cate si mai cate. Dintre toate, cel mai apreciat si mai vizitat este festivalul destinat... noroiului, manifestare desfasurata în fiecare vara în orasul Boryeong.

Daca exista pe lume festivaluri dedicate vacilor sacre, elefantilor (in India), camilelor (in Turcia), taurilor (in Spania), chiar cobailor (in Bolivia), de ce sa nu existe si unul in care figura centrala sa fie tapul? Un astfel de festival inedit se desfasoara in fiecare vara, in satul irlandez Killorgin, care devine atunci neincapator pentru miile de turisti dornici sa asiste la magicul eveniment.

O etnie amerindiana din zona Caraibelor – despre aceasta vorbim aici – si am ales-o doarece prezinta o serie de particularitati deosebite, chiar fascinante, cu care rareori ne intalnim. Etnologii spun ca acesti oameni sunt „de cultura caraibeana”, insa adauga faptul ca europenii i-au numit „galibi” (etimologie necunoscuta!), in timp ce ei insisi isi spun kali’na tilewuyu, adica „adevaratii kali’na”, pentru a se deosebi astfel de metisii cu acelasi nume din Surinam. Totusi, destul de ciudat, abia de foarte putin timp se foloseste oficial aceasta denumire.