MINUNI ALE LUMII

Pretutindeni in lume, traditiile multiseculare si chiar multimilenare ale minerilor includ si aspecte insolite, ce nu au nimic comun cu labirinturile tenebrelor, dar si eresuri, superstitii, componente oculte care uneori s-au dovedit, in mod straniu, a ascunde un sambure de adevar. Intr-un asemenea mod ar putea fi privita o sarbatoare speciala a minerilor bolivieni din oraselul Oruro, de pe Platoul Altiplano: carnavalul anual.

Nazuinta si speranta multor muritori de rand este ca intr-o buna zi, dupa ce ei insisi vor fi trecut la cele sfinte, sa se intoarca in viata pamanteasca in trup si, poate, mai intelepti, mai toleranti, mai buni. Oare este posibil asa ceva?

Il cunoastem din carti si din filme spectaculoase, de regula in mintea noastra el fiind asociat unui aventurier al tinuturilor aride, un personaj destul de asemanator unui cowboy; adica, pe romaneste, „vacar”. Insa gaucho este un simbol autentic, un mit pentru oricine intra in contact cu tinuturile australiene. Pentru multi insasi libertatea. Caci cine nu a visat, macar copil si adolescent fiind, sa cutreiere calare mii de hectare, solitar, departe de orice activitate umana, avand ca singur prieten fidel un cal!

Organizat in fiecare an in luna iunie, in micul oras spaniol Castrillo de Murcia, festivalul Salto del Colacho constituie o sarbatoare mult indragita de localnici si care, in ultimii ani mai ales, reuneste pe strazile localitatii mii de turisti straini. Desi reprezentantii Bisericii Catolice stramba din nas in fata manifestarilor de-a dreptul „diavolesti”, festivalul este un prilej binevenit de veselie, incununand o traditie milenara, cu origini pagane. Scopul acesteia este purificarea nou-nascutilor de pacatul originar si protejarea lor de rau.

Cine pe lumea asta s-ar putea gandi ca e o idee buna sa combini o alergare de 42 km cu o orgie culinara reunind stridii, branzeturi fine, foie gras, totul bine stropit cu nu mai putin de 23 de pahare de vin de cea mai buna calitate? Nimeni altcineva decat francezii!

Sud-coreenii gasesc oricand si oriunde prilejuri de veselie. Putine sunt tarile de pe glob care sa aiba festivaluri dedicate, practic, oricarui eveniment, tendinta culturala sau creatura de pe fata Pamantului si aici exista sarbatori ale licuricilor, picturii pe corp, luptelor cu tauri si cate si mai cate. Dintre toate, cel mai apreciat si mai vizitat este festivalul destinat... noroiului, manifestare desfasurata în fiecare vara în orasul Boryeong.

Daca exista pe lume festivaluri dedicate vacilor sacre, elefantilor (in India), camilelor (in Turcia), taurilor (in Spania), chiar cobailor (in Bolivia), de ce sa nu existe si unul in care figura centrala sa fie tapul? Un astfel de festival inedit se desfasoara in fiecare vara, in satul irlandez Killorgin, care devine atunci neincapator pentru miile de turisti dornici sa asiste la magicul eveniment.

O etnie amerindiana din zona Caraibelor – despre aceasta vorbim aici – si am ales-o doarece prezinta o serie de particularitati deosebite, chiar fascinante, cu care rareori ne intalnim. Etnologii spun ca acesti oameni sunt „de cultura caraibeana”, insa adauga faptul ca europenii i-au numit „galibi” (etimologie necunoscuta!), in timp ce ei insisi isi spun kali’na tilewuyu, adica „adevaratii kali’na”, pentru a se deosebi astfel de metisii cu acelasi nume din Surinam. Totusi, destul de ciudat, abia de foarte putin timp se foloseste oficial aceasta denumire.

Am prezentat in numarul precedent cateva curiozitati legate de corpul uman in conditiile in care acesta se afla in spatiul cosmic. Studiile respective s-au realizat cu participarea astronautilor de pe statia spatiala internationala – ISS si nu au vizat doar omul, ci si fenomene ce ne sunt apropiate, insa care „afara” se schimba in mod surprinzator.

Va rog sa nu luati acest articol ca pe o gluma ori o ironie la adresa adeptilor ideii ca si pe alte planete exista viata rationala! Dimpotriva, pornesc de la ipoteza ca notiunea de lume (promovata de aceasta pagina a publicatiei noastre, „Magazin”) se refera la tot ce poate insemna un sistem de civilizatii absolut coerent, rational, care ne poate oferi permanent nu doar surprize mai mult ori mai putin senzationale, ci si o motivatie serioasa de a dori sa ne perpetuam in liniste, cum ar veni (!), specia de oameni traitori pe Terra, macar pentru a ajunge cândva sa aflam o parte din secretele datorita carora si noi facem parte din Universul fara granite, fara vârsta si mai ales fara sfârsit!

Este foarte bine cunoscuta pe toata planeta imensa statuie care domina metropola braziliana Rio de Janeiro, din inaltimea impresionanta a muntelui Corcovado (in traducere, „cocosatul”, !), denumita in limba portugheza „O Cristo Redentor” (Christos Mantuitorul). Prea putini stiu insa – si regretabil pentru noi e faptul ca in Romania acest amanunt nu se cunoaste aproape deloc – ca unul dintre realizatorii monumentului considerat una dintre cele sapte asa-zise minuni ale lumii moderne si comparabil cu celebra Statuie a Libertatii din New York, daruita de francezi americanilor – este sculptorul roman Gheorghe Leonida!

Unul dintre subiectele de dezbatere la cele mai inalte niveluri, in toata lumea, si cele mai acute din prezent, considerat pe buna dreptate si o amenintare majora chiar la adresa viitorului omenirii si al planetei noastre, il constituie poluarea; a aerului, a apei, a solului, dar si a starii fizice, morale si afective a creaturilor superioare care consideram ca suntem noi, oamenii. E adevarat, ultimul aspect este foarte dificil sau chiar imposibil de combatut, insa se stie foarte bine ca pe „zona” atmosferei terestre ajunse extrem de bolnava odata cu dezvoltarea iresponsabila a asa-numitei „ere industriale” se duce, efectiv, un adevarat razboi, in acest sens.

Intre miile de comunitati umane, etnii si popoare care (inca) mai vietuiesc pe Terra, unele conserva, din vremuri stravechi, obiceiuri si traditii care – se-ntelege! – ii obliga pe acei oameni sa respecte fara abatere anumite reguli care noua, europenilor care ne consideram a fi cei mai civilizati din lume, ni se par cel putin ciudate. Desi, e bine sa nu uitam ca si noi mai pastram asemenea elemente de cultura si spirituale, atat timp cat ni se mai permite...

 Este vorba despre o mica floare parfumata care are tulpina foarte subtire, dar extrem de robusta. Specialistii care au descoperit si au cercetat aceasta floare în ultimii ani, au mentionat ca nu se ofileste foarte repede si daca este îndoita îsi revine rapid. Floarea a fost gasita pentru prima data pe statuia lui Buddha, într-un templu din Coreea de Sud, în anul 1997.

La 60 de kilometri nord-vest de Tuxtla, Mexic, exista un fenomen unic, foarte interesant: un imens abis natural este populat de mii de papagali cu penaj de un verde stralucitor, ce se confunda usor cu frunzisul crud. Spre amurg, stoluri mici zboara catre cuiburile sapate in peretii falezei, apoi in zori pleaca la fel in imprejurimi, in cautarea hranei.

De ce ursul reprezinta o marca vizuala a Rusiei, din moment ce pe blazoanele cu origini în vechime figureaza un vultur, iar padurile tarii sunt pline de elani? Aceasta poate fi o întrebare fireasca, cel putin pentru cultura noastra generala, mai ales ca explicatia ne trimite la o istorie fascinanta a fostului imperiu comunist, ancorata puternic în civilizatia europeana multiseculara.

In timp ce numeroase popoare si regate au avut curajul sa lupte pana la moarte cu cele mai mari puteri, un vechi conducator chinez a recurs la un viclesug ingenios pentru a smulge victoria dintre coltii nesansei. Este vorba despre un rege incredibil de rabdator si tenace, care si-a petrecut nu mai putin de 20 de ani pentru a pune la punct o strategie magistrala.

Se spune ca in anul 67 i.Chr. armatele Imperiului Roman conduse de generalul Pompeius au facut o tentativa de invadare a regiunilor vecine cu Marea Neagra. In fata imensului pericol, regele Mithridate a folosit un viclesug ce poate fi considerat una dintre primele utilizari ale unei arme biologice. Mai intai insa trebuie mentionat ca zona deluroasa si montana a actualei Turcii, de pe coasta Marii Negre, e bogata in rododendron, din care rezulta o delicatesa mai putin obisnuita, pe care localnicii o numesc „mierea nebunilor”...

Zo’é sunt o comunitate redusa, relativ izolata, de bastinasi amazonieni, care traiesc din timpuri imemoriale in inima junglei din nordul Braziliei. In anii 1940 si 1950, vanatorii de jaguari au tulburat pentru prima data linistea padurii multimilenare.

Fara niciun fel de indoiala, fiinta umana este prin ea insasi un fel de minune a naturii, care poate sa-si surprinda semenii in absolut orice imprejurare. Chiar si atunci cand moare! Nu ne-am propus totusi sa abordam un subiect macabru sau morbid, ci vrem sa va prezentam o latura mai putin previzibila a unora dintre locuitorii acestei atotincapatoare planete care se numeste Terra: cum isi pot face unii rau, cateodata fatal, din cauza unor idei stupide, categoric demne de o „comedie neagra” perfecta.