MINUNI ALE LUMII

In anul 810 d.Ch. cetatea maiasa din Tikal, aflata la nord de actuala Guatemala, isi afiseaza intreaga putere. 50.000 de locuitori traiesc in monumentalul oras regal inconjurat de asezarile rurale. Strazi largi leaga edificiile decorate cu stuc pictat, de cartierele rezidentiale. In centrul cetatii troneaza o acropola, temple piramidale, palate si terenuri pe care se practica jocul cu mingea. La intrarea in aceste terenuri se aflau ornamente macabre: capetele nefericitilor razboinici inamici ucisi in lupte.

Migizi Küshkaabikaan e unul dintre cele mai interesante situri cu picturi rupestre descoperite pana in prezent in Quebec. Un sit pictografic situat pe o stanca uriasa care se ridica deasupra raului Outaouais, cunoscuta si sub numele de Stanca Pasarii sau Pasarea Rock. Un loc in care energia Pamantului pare sa se irumpa, metamorfozandu-se in forme geologice de o frumusete salbatica rara. Un loc in care pictogramele reprezinta o „marturie traditionala si o intelegere a peisajului spiritual si fizic”.

La granita dintre Argentina si Brazilia se afla cascada Iguacu, formata din 75 de cascade individuale si cataracte - a caror inaltime variaza intre 60 si 82 de metri - aflate pe cursul raului cu acelasi nume, care se intinde pe o lungime de 2,7 kilometri.Cascada isi incepe evolutia intr-o deschidere larga in care raul, ce curge spre vest si spre nord, strabate marginea Platoului Parana inainte de a-si continua cursul in impresionantul canion in forma de potcoava.

A fost considerat ultima dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Constructia Farului, care a folosit drept ghid marinarilor timp de aproape 17 secole (sec. al III-lea i.Ch. - secolul al XIV-lea d.Ch.), ar fi inceput prin anul 297 i.Ch. si a durat 15 ani. Lucrarile au fost initiate de Ptolemeu I care se stinge inainte de terminarea lor. Stafeta e preluata de fiul sau, Ptolemeu II. Locul ales pentru ridicarea farului e insula Pharos, in locul actualului Fort Quatbay, care dateaza de la sfarsitul secolului al XV-lea si care a fost construit, partial, cu blocuri de piatra provenind din far.

Arheologii care au analizat vestigiile si ruinele vechi de milenii, in incercarea lor indrazneata de a scoate la iveala un trecut de multa vreme uitat, au avut surpriza sa gaseasca, nu de putine ori, obiecte pe care presa le-a numit „din afara istoriei”. Cu alte cuvinte, obiecte produse de stramosii nostri, cu o precizie deosebita, inexplicabila chiar pentru nivelul lor de civilizatie. Printre acestea putem enumera artefacte stranii sau de-a dreptul socante, precum ar fi „computerul de la Antikytera” sau „craniile de cristal” descoperite in Guatemala. Un vestigiu la fel de misterios, din acest punct de vedere, este si discul de la Phaistos.

Ansamblul arhitectonic antic din Tintignac (Franta) a fost citat prima oara in 1838 de catre scriitorul Prosper Merimee, in notele sale de calatorie. Un ansamblu (templu), construit din patru edificii monumentale printre care o cladire denumita „tribunal”, cu o functie nedeterminata, un teatru si o constructie cu abside, lunga de 90 de metri, cu peretii imbracati in marmura.

Pana nu demult, arheologii au considerat ca cele mai vechi constructii gigant din lume, avand o certa complexitate arhitecturala, sunt piramidele din Egipt, care nu au mai mult de 5000 de ani. In momentul in care cercetatorul american John Anthony West si echipa sa a ajuns la concluzia ca Sfinxul de pe platoul din Gizeh are o vechime mai mare de 10000 de ani, arheologii "oficiali" au protestat vehement. Si asta pentru ca existenta unei structuri arhitecturale sofisticate de o asemenea varsta ar fi tulburat conceptele consacrate legate de istoria veche.

In urma cu 2500 de ani, in Valea Seille, in apropiere de satul Marsal (estul Frantei), sute de oameni adunau apa sarata din puturi, o fierbeau in bazine construite din lut ars si recuperau sarea umeda in cosuri lasate la soare, pe care urmau sa o transporte. In fiecare an se produceau mii de tone de clorura de sodiu. O adevarata industrie, intr-o epoca aflata „la frontiera” preistorica.

Un oras-cetate fortificat, batand in ocru si gri, prins in menghina muntilor care par sa-l asfixieze. Cateva minarete se inalta in spatele zidurilor unde se aud de departe, din cand in cand, indemnurile preotilor musulmani la rugaciuni. Suntem in Harar, fortareata musulmana aflata in estul Etiopiei, o cetate mandra de istoria sa, izolata in spatiu si timp, intepenita in durata unei epoci ireale. Aici a locuit o perioada lunga de timp nefericitul poet si negustor de sclavi Arthur Rimbaud. Seara, in timp ce stelele urca pe cer, hienele coboara din munti, inconjurand orasul care si-a inchis portile.

Cele mai frumoase rubine sunt gemele din familia corindon, de un rosu stralucitor. Se gasesc in Mogok (Birmania), in Vietnam si Nepal, in Casmir. Pe o centura asiatica de pietre pretioase identificata de o echipa de geologi condusa de Gaston Giuliani, directorul Centrului de cercetari petrografice si geochimice din Vandoeuvrelcs-Nancy. De doua decenii, acesta s-a specializat in cercetarea gemelor in diferite zone ale planetei. Intre 1970 si 1976 aceasta echipa s-a axact pe studiul smaraldelor, vizitand zacamintele din Columbia si Brazilia.

Originea tatuajului din Polinezia se pierde in negura timpurilor. E posibil ca aceasta sa se regaseasca in cultura migrantilor inainte ca acestia sa fi ocupat insulele. Un lucru e cert: valoarea estetica a tatuajelor i-a sedus dintotdeauna pe polinezieni. Tatuajul era o marca a frumusetii - una din exigentele sociale - in special in cazul barbatilor. Persoanele care executau tatuaje se bucurau de un inalt prestigiu in societate. Pentru a obtine pigmentii necesari, acestia ardeau fructe insirate pe tepuse ca niste frigarui. Prafurile arse, de diverse culori, erau diluate cu apa. In solutia obtinuta erau inmuiate varfuri sau instrumente in forma de pieptan cu dintii foarte ascutiti, confectionate din os sau carcasa de broasca testoasa, fixate pe un maner de lemn. Uneori se foloseau de mici ciocane din lemn pentru ca instrumentele de tatuaj sa patrunda mai bine in piele.

Suntem in insula Vancouver, in Columbia-Britanica. In fata unui arbore urias, pe care localnicii il numesc Bonne Mere. E un cedru, probabil unul dintre cei mai mari de pe continentul american. Are o circumferinta la baza de 18 metri. La poalele lui se intinde un covor de muschi. In apropiere, freamata suvoaiele unui râu. Pe insula se afla Parcul National, un amfiteatru natural cu o suprafata de 400.000 de hectare, pe care se inalta munti semeti care se „scurg” pâna in apropiere de marea presarata cu insule si fiorduri.

Louis-Antoine de Bougainville nu a fost marinar, ci un matematician si avocat francez recunoscut, protejat de faimoasa doamna de Pompadour, amanta regelui Ludovic al XV-lea. Frecventa asiduu receptiile mondene de la curtea regala si se facuse remarcat in plan stiintific prin lucrarea sa „Tratat de calcul integral”. A luptat in Montcalm, Canada, in timpul Razboiului de 7 ani si s-a implicat in probleme diplomatice. De pilda, a propus colonizarea Arhipelagului Malvine, din largul coastelor Americii de Sud (Insulele Falkland), considerand ca acestea constituie o importanta baza de plecare spre sud.

In obscuritatea din marile adancuri oceanice viata se dezvolta in jurul surselor hidrotermale si asta datorita procesului de chimiosinteza: microorganismele se inmultesc metabolizand substantele chimice care ies din izvoarele hidrotermale. Mii de creveti translucizi se hranesc cu aceste microorganisme. Sunt animale lipsite de sistem ocular normal. Sunt insa inzestrate cu un organ care le permite sa perceapa anumite semnale. Se pare ca apa calda care iese din aceste izvoare (hornuri) emite unde infrarosii, detectate probabil de creveti. Aceste radiatii i-ar putea conduce spre hornurile oceanice bogate in hrana. In anul 2000 a avut loc una dintre cele mai importante expeditii destinate descoperirii surselor hidrotermale.

In 1906, exploratorul britanic Hanns Visher intreprinde o calatorie riscanta in Sahara. Dupa aproape un secol, John Hare, un alt explorator englez, fascinat de nisipurile hipnotice, de vanturile de gheata sau de stihiile descrise de Visher intr-o carte, se hotaraste sa refaca acelasi traseu. Hanns Visher, un explorator ilustru, altadata, a fost aproape uitat. Din fericire a lasat in urma o carte, „Strabatand Sahara”, scrisa in 1910. Povestea unei calatorii extenuante prin marele desert. A fost atras de „drumul mortii”, folosit timp de secole pentru a escorta sclavii din Africa de Nord pe coastele Mediteranei. La varsta de 30 de ani, impreuna cu pelerinii si sclavii eliberati, a refacut drumul in sens invers, de la Tripoli spre Lacul Ciad (Nigeria). In ciuda tuturor pericolelor, mai ales a raidurilor tribale, Visher nu a pierdut niciunul din membrii echipei sale.

In mitologia traca, muzicianul si poetul Orfeu, asociat tenebrelor si luminii, este obiectul unui cult major, rezervat doar celor initiati. Data sosirii tracilor pe scena lumii ramâne un subiect de disputa pentru istorici. Unii dintre acestia apreciaza ca tracii au aparut in regiunea carpato-balcanica prin anii 5000 i.Ch. Alti istorici sunt de parere ca aceasta populatie ar fi venit din stepele ucrainiene asezându-se in Balcani cu 2000 de ani i.Ch. Un lucru e cert: incepând cu secolul VIII i.Ch., tracii au ocupat un teritoriu vast pe teritoriile Bulgariei, României, Ucrainei (de azi) si pe litoralul sudic al Marii Egee. In secolul al V-lea i.Ch. suveranul Odrysses fondeaza primul mare regat trac. Un popor barbar, care a lasat in urma marturii uluitoare despre cultul aurului si, din pacate, foarte putine, despre viata sa spirituala.

Abatele Henri Breuil, supranumit „Papa al preistoriei”, a studiat o mare parte din picturile rupestre ale Europei si Africii. In 1900, francezul Henri Breuil a devenit preot, dar sub vesmintele monahale palpita o inima de explorator, atras de un mit care facea cariera in Europa, cel al existentei unor „lumi pierdute”, aflate pe continentul african. Acest savant, aflat deopotriva in slujba lui Dumnezeu, a lasat posteritatii o vasta arhiva compusa din scrisori, fotografii, carnete cu insemnari, adrese, pagini cu descrieri ale picturilor rupestre studiate, eseuri sociale si politice si confesiuni in care isi marturisea infidelitatea fata de Dumnezeu, datorata „pornirilor”, curiozitatii sale stiintifice.

Suntem in regiunea Kazanlak, in Valea Trandafirilor, la 200 km est de Sofia. Movile de pamânt (tumulus) ridicate de traci (un misterios popor indo-european) sunt insirate cu zecile de mii pe o nesfârsita intindere acoperita de vegetatie. Sunt una din rarele reprezentari „arhitecturale” care ne-au parvenit de la aceasta cultura care a atins apogeul intre secolele V si IV i.Ch. Tracii, un popor de razboinici, nu au construit nici temple si nici palate asa cum s-a intâmplat la vecinii lor greci sau persi. Au lasat in schimb un mare numar de tumulus, care se inscriu in traditia milenara a popoarelor stepei. Functia acestor monumente ceremoniale nu a fost insa clarificata. Ele adapostesc deseori morminte, dar in cea mai mare parte din ele nu se gaseste nimic.

Leonardo da Vinci (1452-1519), artist florentin (pictor, sculptor, arhitect, inginer) este unul dintre cei mai importanti maestri ai Renasterii. Opera sa a cucerit lumea si timpul, devenind un reper stabil in cultura universala. S-a nascut intr-un mic oras, Toscana da Vinci. In 1460 familia sa se stabileste in Florenta, centrul intelectual si artistic al Italiei unde Leonardo primeste cea mai buna educatie. Este initiat in arta picturii si sculpturii de cel mai apreciat pictor si sculptor florentin al epocii, Andrea del Verrocchio. In 1478 devine pictor independent. Primeste comenzi importante dar nu reuseste sa le onoreze decât partial.

Becatele mici frecventeaza zonele de coasta, lizierele umede, lagunele, zonele mlastinoase, in cautarea hranei vii. Se reproduc in Arctica, in tundra din Canada si Alaska, in nord-estul Siberiei si nord-vestul Canadei. Parintii isi abandoneaza progenitura de indata ce penajul acesteia ii permite sa se protejeze de frig si sa zboare. La 16-20 de zile dupa nastere, becatele sunt apte de zbor. De indata ce ajung in locurile in care isi cauta hrana, se constituie in grupuri care isi apara domeniul. Deocamdata, populatia de becate mici e stabila, dar amenintata de distrugerea sau de degradarea habitatului.  La apropierea iernii, becatele pleaca din locurile in care se reproduc, pentru a intreprinde o lunga calatorie spre sud. Sunt pasari de litoral care se disperseaza in grupuri, zburând spre locuri indepartate din unele tari nordice din Europa, spre Africa occidentala sau Australia. Zborul lor e neintrerupt, pâna gasesc zone in care se pot hrani. Survoleaza intinderi imense in cautarea mlastinilor din zonele de coasta.