ASTAZI IN ISTORIE

La 23 noiembrie 1940, tara noastra semna Pactul Tripartit, aliindu-se astfel in mod oficial cu Germania, Italia si Japonia, componente ale Axei. De altfel, inca din 1937, in Romania se instituisera, de catre diferitele guverne, legi care lezau minoritatea evreiasca, legi inspirate de hotararile luate de Adolf Hitler referitoare la evrei. Un an mai tarziu, Carol al II-lea instituia „dictatura regala”, prima din seria neagra de dictaturi ce vor aduce Romania pe marginea prapastiei - legionara, antonesciana si comunista.

Pe numele sau adevarat Bernard Law Montgomery, acest mare comandant britanic al secolului XX s-a nascut la Kennington, al patrulea din cei noua copii ai reverendului anglican de origine irlandeza Henry Montgomery. Fire zburdalnica, Bernard a fost ceea ce se poate numi „oaia neagra a familiei”, motiv pentru care mama sa, o fire aspra, il pedepsea adesea.

Numita 18 Brumar anul VIII, in conformitate cu calendarul „republican” adoptat de revolutionarii de la 1789, ziua de 9 noiembrie 1799 reprezinta o data importanta in istoria Frantei. Este momentul cand indraznetul general corsican a inlocuit Directoratul cu Consulatul. De fapt, lovitura de stat a fost pregatita nu de Bonaparte, ci de abatele Sieyes, unul dintre Directori, de teama unei intoarceri la iacobinism, fiind finantata de un bogat furnizor al armatei, Collot, cu suma de doua milioane de franci.

Nascuta in Austria, ca fiica a lui Francisc I, imparat al Sfantului Imperiu Roman, si a Mariei Theresa, Maria Antoaneta l-a luat in casatorie pe delfinul Frantei, stranepotul lui Ludovic al XV-lea, in 1770, pentru a deveni suverana a acestei tari patru ani mai tarziu. Obisnuita sa traiasca in lux si opulenta, faimoasa pentru toaletele sale fastuoase dar si pentru opozitia fata de reformele sociale, Maria Antoaneta a inceput sa fie urata de aproape toti supusii sai, care vedeau in capriciile „austriecei” principala cauza a situatiei grave in care se afla Franta. Scandalul „colierului de diamante”, izbucnit in 1875, a scos si mai mult la iveala firea usuratica a reginei, acuzata atunci de legaturi adulterine cu un cardinal, si a constituit o noua pata pe obrazul monarhiei.

Pe numele adevarat Lev Davidovici Bronstein, Leon Trotki a adoptat numele sub care va ramane in istorie in 1902. S-a nascut in casa unor fermieri ucraineni de origine iudaica si, la varsta de opt ani a fost trimis sa invete la Odessa. Sase ani mai tarziu a fost transferat la Nikolaiev, unde a facut cunostinta cu ideile marxiste. Arestat pentru „activitate revolutionara”, a fost trimis in Siberia, dar a reusit sa evadeze, ajungand la Londra, unde a publicat ziarul comunist Iskra. In conflictul care i-a opus pe mensevici bolsevicilor lui Lenin, Trotki s-a situat de partea primilor, dovedind un zel extraordinar in organizarea revolutiei din 1905. Dar, cand revolta a fost zdrobita la Sankt Petersburg, Trotki a fost arestat si intemnitat de autoritatile tariste. Dupa doi ani de exil siberian, el a reusit din nou sa scape si a ajuns la Viena, unde a pus bazele publicatiei Pravda.

Pentru multi istorici americani, ziua de 19 octombrie 1781 este chiar mai importanta decat cea de 4 iulie 1776, pentru ca abia atunci, dupa patru ani de razboi, independenta Statelor Unite a devenit un lucru cert. Dupa ce sortii de izbanda fusesera, de-a lungul conflictului, schimbatori, in cele din urma priceperea generalului George Washington, dar si sprijinul constant, in trupe si logistica, oferit de Franta, au facut ca Anglia sa-si recunoasca esecul.

Aceasta zi reprezinta una dintre datele cele mai memorabile din istoria omenirii, schimband pentru totdeauna cursul acesteia. Dupa ce a calatorit timp de saptamani intregi pe intinderile Oceanului Atlantic, cu cele trei nave ale sale - Nina, Pinta si Santa Maria - exploratorul italian a descoperit, pe 12 octombrie 1492, tarmurile unei insule necunoscute. De fapt, cel care a strigat pentru prima oara „Tierra! Tierra!” a fost marinarul aflat de cart, la orele 3 dimineata, numit Juan Rodrigo Bermejo, mai cunoscut ca Rodrigo de Triana.

Una dintre cele mai spectaculoase confruntari armate ale ultimelor decenii s-a desfasurat intre 6 si 26 octombrie 1973, intre Israel si o coalitie de state arabe, condusa de Egipt si Siria. Razboiul a inceput in ziua de Yom Kippur, una dintre cele mai mari sarbatori iudaice, printr-un atac surpriza lansat de Egipt si Siria in peninsula Sinai si inaltimile Golan, teritorii cucerite de Israel in urma razboiului de sase zile, din 1967. In primele 48 de ore ale conflictului, fortele egiptene si siriene s-au aflat in ofensiva, dupa care israelienii, revenindu-si din soc, au inceput sa contrabalanseze situatia, astfel incât, spre sfârsitul celei de-a doua saptamâni a conflictului, sirienii fusesera deja respinsi dincolo de inaltimile Golan. Spre sud, in Sinai, situatia a devenit si mai grava pentru invadatori: evreii au traversat canalul Suez si au prins in incercuire o intreaga armata egipteana. In acel moment, a fost promulgata rezolutia 338 a ONU, cerând incetarea focului.

Om politic si general roman de renume, Pompei a fost initial aliatul (chiar ginerele!) apoi inamicul lui Cezar. Exponent al intereselor marilor proprietari, el nu privea cu ochi buni popularitatea lui Cezar in rândul maselor. Iar când acesta, sfidând traditia ce interzicea unui general sa ajunga cu armata lui pe pamânt italic, a trecut Rubiconul indreptându-se spre Roma, Pompei s-a autoproclamat exponent al legalitatii si i-a declarat razboi. Inaintarea vijelioasa a legiunilor lui Cezar l-a determinat insa pe Pompei sa se retraga spre sud, apoi sa traverseze Adriatica. In lupta de la Dyrrachium, el a invins fortele lui Cezar, dar nu a avut curaj sa le urmareasca, ratând astfel sansa de a zdrobi o armata mult mai mica decât a sa.

Considerat de contemporani dar si de istoricii moderni „ultimul dintre romani”, generalul Flavius Aetius a salvat Imperiul Roman de Apus de la distrugere, prelungindu-i agonia cu câteva decenii. Nascut in Moesia, dintr-o mama italiana si un tata scit sau german, Aetius a avansat rapid in cariera militara, gratie curajului si priceperii sale, petrecându-si multi ani ca ostatic la curtea regelui got Alaric si la cea a hunului Rugila, tatal lui Atilla. Aceasta perioada ii va fi de folos mai târziu, el deprinzând astfel tactica de lupta a barbarilor. In 425, Aetius a fost numit Magister militum pentru Galia (comandant suprem al trupelor de aici) si regent pentru imparatul Valentinian III, pe atunci un copil.

La o saptamâna dupa sângeroasa batalie de la Borodino, Marea Armata a lui Napoleon intra in Moscova, gasind capitala tarilor pustie, caci atât populatia cât si oficialitatile o parasisera. Abia cantonati, soldatii se vad, peste noapte, inconjurati de flacari: partizanii rusi incendiasera orasul, lasându-i pe francezi fara provizii si adapost, in mijlocul cumplitei ierni rusesti. Pâna si Kremlinul, unde Napoleon se instalase, este incendiat de un rus, care este prins si executat.

In aceasta zi, in urma cu 66 de ani, 300 de bombardiere germane efectuau un raid nimicitor asupra Londrei, fiind prima dintre cele 57 de nopti de cosmar când aviatia lui Goring a bombardat capitala britanica. Acest „blitzkrieg” aerian va dura pâna in mai 1941, incheindu-se cu esecul germanilor in a-i determina pe englezi sa capituleze. Dupa ocuparea rapida a Frantei, Hitler considera ca e doar o chestiune de timp pâna va ingenunchea Anglia, pentru a se putea concentra apoi asupra invaziei din Rasarit.

Unul dintre cele mai singeroase conflicte ale perioadei medievale, cel ramas in istorie drept razboiul „vecerniilor siciliene", a inceput prin revolta populatiei siciliene impotriva stapinirii franceze, din 30 martie 1282. In seara acelei zile, la slujba de „vecernii", un incident minor, survenit intre cavalerii francezi si localnicii aflati in biserica a generat un masacru teribil, caruia i-au cazut victime patru mii de francezi, in cursul urmatoarelor sase saptamâni. Regele Siciliei la acea vreme, Carol I, apartinea dinastiei Angevine iar subordonatii sai, toti nobili francezi, ii tratau foarte rau pe nativii sicilieni, aceasta fiind de altfel cauza primara a conflictului.

Una dintre cele mai cumplite crime comise in numele religiei a avut loc in noaptea de 23 spre 24 august 1572, in Franta. La instigarea mamei sale, Caterina de Medici, regele Carol al IX-lea a hotarât sa lase mâna libera catolicilor fanatici in asasinarea liderilor protestanti din Paris. Gestul sau va declansa insa un veritabil carnaj, concretizat prin uciderea a zeci de mii de „hughenoti” - cum erau numiti adeptii curentelor protestante - de-a lungul si de-a latul tarii. Cu doua zile inainte, intriganta Caterina poruncise uciderea amiralului Gaspard de Coligny, lider hughenot ce avea, credea ea, o influenta nefasta asupra suveranului, indemnându-l sa intre in razboi cu Spania. Dar Coligny fusese doar ranit si Carol, care nu stia despre urzelile mamei sale, promisese sa-i pedepseasca pe atentatori.

In dimineata zilei de 17 august 1987, fostul adjunct si om de incredere al lui Hitler, Rudolf Hess, este gasit de catre gardienii de serviciu, spanzurat in celula sa de la inchisoarea berlineza Spandau. In varsta de 93 de ani, Hess era ultimul supravietuitor din cercul apropiatilor liderului nazist si se afla intr-o celula solitara, la Spandau, din 1966. Adept fanatic al nazismului inca de la primele sale manifestari, Hess a fost cu siguranta cel mai bun prieten al lui Hitler, atunci cand acesta incepea sa se lanseze in politica. In urma faimosului „puci de la berarie”, din 1923, el fuge initial in Austria, spre a i se alatura apoi mentorului sau, in inchisoarea de la Landsberg. Aici, de-a lungul celor opt luni de detentie petrecute impreuna, Hitler ii va dicta povestea vietii sale - Mein Kampf. In 1933, Hess devine adjunctul conducatorului nazist dar curand Hitler isi va pierde increderea in abilitatile lui organizatorice si il va inlocui cu Herman Goering. In mai 1941, Hess face un gest surprinzator: fura un aeroplan si aterizeaza cu el in Scotia, venind cu initiativa personala de a incheia pacea cu Marea Britanie. La ordinul lui Churchill, este imediat arestat iar propunerile sale sunt ignorate. Auzind despre fuga lui Hess, Hitler il acuza de tradare si il ironizeaza pentru „iluziile pacifiste” pe care le manifesta fostul sau camarad. Detinut in Marea Britanie pana la sfarsitul razboiului, Hess va fi si el judecat la Nurnberg, alaturi de alte capetenii naziste. Spre deosebire de acestea insa, care vor fi executate, el va beneficia de circumstante atenuante, avandu-se in vedere ca nu participase la cele mai cumplite atrocitati naziste, si va fi condamnat la inchisoare pe viata. In ciuda controverselor legate de moartea lui, considerata „suspecta”, ancheta oficiala a stabilit fara echivoc ca Hess s-a sinucis, strangulandu-se cu un cordon.

Una dintre cele mai importante batalii ale evului mediu de mijloc, comparabila, ca insemnatate, cu cea de la Poitiers, care a zagazuit invazia araba spre centrul Europei, s-a desfasurat la 10 august 955, la Lechfeld. Ea a adus victoria decisiva a regelui german Otto cel Mare asupra triburilor de invadatori maghiari condusi de harka (un fel de comandant militar suprem) Bulcsu si de capeteniile Lehel si Sur. Aflata la sud de Augsburg, campia unde s-a desfasurat inclestarea este strajuita de raul Lech. Pe malul acestuia si-a asezat tabara Otto, asteptand apropierea vrasmasilor. In scurt timp, suveranul german a primit intariri - armatele lui Henric I, duce de Bavaria si a lui Condra, duce de Franconia.

Nascut in 1769, la Kavala, pe teritoriul actual al Greciei, ca supus otoman, cel care mai tarziu va ajunge fondatorul Egiptului modern a fost in tinerete un umil vanzator de tutun, devenind, gratie unei circumstante favorabile, comisionar al armatei turce si ulterior ofiter in cadrul acesteia. Aflat in Egipt la inceputul anului 1798, ca ofiter secund al unui contingent albanez din armata sultanului, tanarul a profitat de haosul creat de infrangerea mamelucilor de catre trupele lui Napoleon pentru a instaura un regim ferm la Cairo, bazandu-se pe sprijinul liderilor locali, al clericilor si al negustorilor bogati din capitala egipteana. Pe 3 august 1805, el va reusi sa obtina recunoasterea ca vicerege (wali) al Egiptului, supus formal Imperiului Otoman. Spre a se impune, Muhammad a innabusit cu cruzime revoltele puse la cale impotriva lui, masacrandu-i fara mila pe conducatorii mamelucilor.

Provenit dintr-o familie de origine irlandeza, Marie Isidore Maximilien de Robespierre s-a nascut la Arras, pe 6 mai 1758. Gratie inteligentei sale uimitoare va deveni avocat, in 1781, pentru ca noua ani mai tirziu, carisma sa deosebita sa-l propulseze ca membru al Starilor Generale. Tânarul  Robespierre se ataseaza grupului de extrema stinga din Adunare si devine curind idolul maselor populare, care-l numesc „Incoruptibilul”. Tentativa de fuga a perechii regale franceze, de la Varennes (21 iunie 1791), il determina sa devina si mai intransigent si sa ceara, la o sedinta a Clubului Iacobin, din care facea parte, executia regelui.

Una dintre cele mai sângeroase inclestari ale perioadei medievale, desfasurate in 20 iulie 1402, a opus fortele sultanului otoman Baiazid I Fulgerul (circa 85.000 de oameni) hoardelor pradalnice ale lui Timur Lenk (140.000 de oameni). Premisele acestei "gâlcevi a titanilor" datau de mai bine de un deceniu, mai precis din 1390, când Timur a cucerit Georgia si Armenia, ajungând la hotarele imparatiei otomane. Motivul direct al luptei l-a constituit cererea adresata de Baiazid emiratelor din vestul Asiei Mici, supuse formal lui Timur, de a i se plati tribut.

In 1789, Jean Paul Marat, un doctor parizian renumit pentru popularitatea sa in rândul maselor a infiintat ziarul „Amicul Poporului", pe care l-a transformat intr-o tribuna de lupta impotriva celor de la putere. Instigarile la violenta facute adesea in paginile acestei publicatii au influentat  turnura sângeroasa pe care a luat-o Revolutia franceza, generând un masacru cumplit, in timpul dictaturii iacobine. In 1792, dupa ce regele Ludovic al XVI-lea a fost arestat, pe când incerca sa fuga din tara, Marat a fost ales deputat de Paris din partea Conventiei.