ISTORII UITATE

Chiar daca este cel mai adesea asociat societatilor medievale arabe, care i-au dat de altfel si denumirea („harim”, in limba araba, inseamna „locul interzis”), haremul reprezinta un fenomen social larg raspandit in Asia, marturii despre existenta unor asemenea palate ale placerilor provenind din China si India antica. In India, ele se numeau purdah sau zenana, in vechea Persie, andarun. Se spune ca regele hindus Tamba din Banaras (secolul VI i. Chr.) ar fi avut un harem cu 16.000 de femei – o cifra desigur exagerata, dar care ne da o idee despre importanta acordata acestei institutii. Peste aceasta armata de femei era stapana favorita regelui, frumoasa Sussondi, care il cucerise pe acesta, spune legenda, prin talentul ei la aruncatul zarurilor... Regii persi aveau si ei haremuri cu sute de fete si devenise o traditie ca, dupa o expeditie de prada, satrapii sa trimita suveranilor cele mai frumoase femei capturate. 
     
    

Pentru omul modern, baia reprezinta nu numai o necesitate, dar si o obisnuinta, deoarece nu putini sunt aceia care se imbaiaza nu atat spre a-si curata corpul, ci spre a se relaxa, dupa o zi de munca istovitoare, apeland la baie ca la un ritual binefacator. Dar nu intotdeauna lucrurile au stat asa. Si oricat ar parea de curios, au existat epoci in care accesul la bai era fie ingradit, fie privit ca un pacat, cand baile erau distruse, fiind considerate focare de epidemii sau „catedrale ale carnii”. O privire de ansamblu asupra baii, de-a lungul timpului, incercam sa va oferim, in randurile urmatoare.

Cand intr-o insorita zi de iarna a anului 1903, americanii Wilbur si Orville Wright au reusit sa implineasca unul dintre cele mai vechi vise ale omenirii, acela de a zbura, lumea i-a privit plina de admiratie, cu rasuflarea taiata in fata acestei izbanzi demne de niste veritabili urmasi ai lui Icar. O noua era in istoria civilizatiei umane se deschidea, o era a avantului spre inaltimi, spre spatii siderale, o implinire parca a destinului anticului erou, ce platise cu viata indrazneala sa de a se apropia de Soare.

Dincolo de a fi doar titlul unei comedii de succes, sintagma de mai sus reflecta, oricat ar parea de greu de crezut, o realitate de necontestat, si anume ca Statele Unite ale Americii au fost conduse, o singura data in istoria lor, e drept, de un presedinte care nu si-a exercitat nici a mia parte dintr-un mandat obisnuit. Astfel incat, pe langa presedinti care au detinut trei mandate, precum Franklin Delano Roosevelt, au fost asasinati in timpul exercitarii functiei, ca Lincoln, McKinley sau Kennedy sau au fost demisi, precum Nixon, a existat si un presedinte ce nu a guvernat decat o singura zi – David Rice Atchison.

De-a lungul perioadei medievale, numerosi au fost aceia care au incercat sa reconstituie, fie ca aveau sau nu aceasta legitimitate, gloria defunctului Imperiu Roman. Unii dintre ei o faceau visand sa fie asemenea Cezarilor atotputernici, dar Cola di Rienzo, personaj carismatic si controversat, a fost poate singurul ce dorea o Italie republicana, loial valorilor impuse de vechii romani si admirator desavarsit al fratilor Gracchi.

Dupa cinci secole de Republica, asasinarea lui Cezar va marca, pentru Roma, inceputul unei noi serii de razboaie civile, culminand cu preluarea puterii de catre Octavian August. Statul roman, devenit de facto un imperiu in toata puterea cuvantului, se afla aproape la apogeul gloriei.

Cea de-a doua conflagratie mondiala a reprezentat, pentru toate tarile combatante, dincolo de infruntarile desfasurate pe uscat, in aer, pe apa sau sub apa, si prilejul unui spectaculos conflict „nevazut”.

Imaginea romantioasa a piratilor de teapa lui Barba Neagra sau a legendarului capitan Kidd,  care, in urma cu secole, brazdau intinderile Atlanticului si ale Marii Caraibilor, starnind spaima sau admiratie, trebuie reconsiderata. Deseori, ei nu purtau batice colorate pe cap, nu aveau ochi acoperiti cu benzi de piele sau cate-un papagal pe umar ori vreun picior de lemn. Adesea, fiorosii „lupi de mare” nu erau nici macar pirati, ci... piratese! Despre aceste „scorpii ale marilor” se cunosc din pacate extrem de putine lucruri, desi faptele lor sunt comparabile cu ale celor mai teribili pirati...

Poate ca nici o alta personalitate istorica nu a influentat mai mult evolutia omenirii decat Alexandru cel Mare, viteazul la a carui faima vor tanji ulterior toti marii cuceritori, de la Cezar la Napoleon. Gloria ce ii revine este cu atat mai mare cu cat el a realizat uimitoarele sale fapte in doar cativa ani, murind in floarea tineretii, din cauze nici astazi elucidate pe deplin.

Acum mai bine de doua secole, un tanar murea intr-o celula mucezita din inchisoarea pariziana Temple. Atunci, unii au plans moartea urmasului la tronul Frantei, in vreme ce altii au sustinut ca tanarul respectiv nu era decat o victima oarecare a sangeroasei Revolutii Franceze.

Printre numeroasele episoade socante si controversate ale celui de-al doilea razboi mondial, un loc important il detine si trimiterea in lupta, de catre japonezi, a renumitilor „kamikaze”, piloti sinucigasi, destinati sa se prabuseasca voluntar, din inaltul cerului, cu avioanele lor pline de explozibil, spre vapoarele si portavioanele americane, cu scopul de a provoca maximum de distrugeri.

Sir Winston Churchill, omul care a marcat istoria Regatului Unit in cea mai grava criza pe care acesta a traversat-o – cel de-al doilea razboi mondial – si-a datorat, se pare, succesele nu numai inconfundabilei sale carisme, ci si unui ajutor mai putin pamantean. Doar cativa oameni din anturajul sau au cunoscut faptul ca premierul era interesat de misticism si de practicile spiritiste, el intretinand stranse legaturi cu o persoana extrem de controversata: ultima femeie care a fost acuzata oficial de vrajitorie in Marea Britanie!

Evreii, una dintre primele comunitati umane de religie monoteista, s-au considerat intotdeauna a fi un „popor ales” de divinitate, dar si greu incercat, pentru pacatele sale, de-a lungul istoriei. Tocmai din acest motiv, evreii au crezut in venirea unui „Mesia”, menit sa rascumpere pacatele lor si sa-i impace cu Iahve. Totusi, ei nu l-au recunoscut pe Iisus drept Fiul lui Dumnezeu, ci continua sa-l astepte chiar si in zilele noastre pe promisul Mantuitor. Putini stiu ca, in decursul secolelor, au existat cativa autoproclamati „Mesia”, dintre care cel mai vestit ramane Sabbatai Zevi.

„Asta-i muzica ce-mi place!”, exclama odinioara regele prusac Frederic cel Mare, la auzul bubuiturilor de tun ale formidabilei sale armate. Si daca Frederic, despre care nu putem spune ca n-ar fi avut ureche muzicala, el insusi fiind un pasionat flautist, se arata atat de placut impresionat de canonada ghiulelelor, inseamna ca acestea ofereau urechilor un spectacol in egala masura impresionant si terifiant. Dar sunetul produs de explozia obuzelor, zanganitul sabiilor si suieratul sagetilor nu au fost singurele „partituri” auzite pe un camp de batalie.