|
Fasolea si lintea inamici ai diabetului
|
|
|
sâmbătă, 06 decembrie 2014 |
Atunci cand apar probleme cu sanatatea si nu ne prea vine sa dam fuga la farmacie sau la sertarul cu medicamente, nu trebuie neaparat sa umblam pe la batrane doftoroaie ori sa cercetam marginile de paduri pentru a depista cine stie ce buruieni de leac miraculoase. Pentru ca, nu de putine ori, imbunatatirea starii de sanatate ne vine chiar din gradina de legume. Iata, mai jos, doua asemenea exemple cat se poate de comune, dar si de eficace!
Un consum zilnic de fasole sau de linte poate ajuta persoanele care sufera de diabet zaharat de tip 2 sa controleze mai bine nivelul de zahar din sange si, mai mult decat atat, sa reduca riscul de a dezvolta un atac de cord sau chiar un accident vascular cerebral, potrivit unor studii stiintifice bazate pe experienta tratamentelor blande. De asemenea, in cazul participantilor la studiu care au avut o dieta bogata in fasole riscul de a dezvolta afectiuni cardiovasculare a scazut de la 10,7% la 9,6%. Specialistii au impartit 121 de persoane cu diabet zaharat in doua grupuri. Voluntarii din primul grup au consumat leguminoase zilnic, iar voluntarii din cel de-al doilea grup au consumat produse din cereale integrale pentru a stimula aportul lor de fibre, in fiecare zi. Dupa trei luni, cercetatorii au descoperit ca nivelul de hemoglobina a scazut suficient de important, de la 7,4% la 6,9% in cazul grupului care a consumat leguminoase. Autorii studiului reamintesc faptul ca legumele precum fasolea, nautul si lintea sunt recomandate pentru diabetici tocmai datorita indicelui glicemic mic. Avand in vedere ca un consum zilnic a dus si la scaderea tensiunii arteriale, conform calculelor realizate de cercetatori, persoanele diabetice care consuma zilnic leguminoase isi pot diminua cu aproximativ 10 ani riscul de atac de cord sau de accident vascular cerebral, comparativ cu oamenii care mananca zilnic cereale integrale. Specialistii au mai explicat si faptul ca leguminoasele sunt surse bune de fibre si ca sunt asociate cu scaderea colesterolului. ...In principiu, orice gospodina stie ca nu e greu sa gasesti cateva retete de supa sau salata pe care sa le prepari usor folosind boabe de linte. Aceasta are un continut ridicat de proteine si poate constitui un inlocuitor excelent pentru carne. In plus, are si mult fier, atat de necesar pentru accelerarea metabolismului. ADRIAN-NICOLAE POPESCU
|
|
Cauta in arhiva magazin.ro |
|
ABONAMENTE LA REVISTA MAGAZIN |
Cititorii fideli ai revistei noastre au la dispozitie articolele cele mai interesante direct online, in aceasta pagina de internet. Exista, insa, si o alta categorie de cititori fideli care prefera editiile tiparite, prin care noi incercam sa ajungem in toate colturile tarii. Pentru acestia exista optiunea abonamentului, una dintre cele mai sigure si mai facile metode de a intra, saptamanal, in posesia revistei MAGAZIN.
Nu ezitati sa va abonati!
Abonamentul se poate face direct la redactie prin: - expedierea unui mandat postal la orice Oficiu Postal, dupa modelul reprodus mai jos; - plata in urmatoarele conturi bancare pentru client Casa Editoriala "Magazin" S.R.L. (CUI: RO1571838): 1) RO74BACX0000003000160000 Unicredit Tiriac 2) RO24RNCB0072049689850001 B.C.R. - la orice Oficiu Postal din tara (Revista Magazin figurand la pozitia 19355 din Catalogul Publicatiilor).
PRETURILE ABONAMENTELOR DIRECT LA REDACTIE sunt urmatoarele: - 1 luna: 13,00 lei - 2 luni: 26,00 lei - 3 luni: 39,00 lei - 4 luni: 52,00 lei - 5 luni: 65,00 lei - 6 luni: 78,00 lei
Cititorii din strainatate pot contracta abonamente, achitand contravaloarea abonamentului dorit (90 euro sau 100 $, un abonament pe sase luni; 45 euro sau 50 $, un abonament pe trei luni) in conturile societatii, enumerate mai sus.
CONTACT Telefon: 0722. 625. 622 021. 317. 89. 65 WhatsApp: 0722.625.622 Email:
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Incercam astfel sa nu ii dezamagim in nici un fel pe cititorii nostri, o preocupare de la care nu am abdicat niciodata, pe parcursul ultimelor decenii.
|
Aboneaza-te la newsletter |
|
Cele mai populare articole... |
|
|