Oruro, carnavalul minerilor

Pretutindeni in lume, traditiile multiseculare si chiar multimilenare ale minerilor includ si aspecte insolite, ce nu au nimic comun cu labirinturile tenebrelor, dar si eresuri, superstitii, componente oculte care uneori s-au dovedit, in mod straniu, a ascunde un sambure de adevar. Intr-un asemenea mod ar putea fi privita o sarbatoare speciala a minerilor bolivieni din oraselul Oruro, de pe Platoul Altiplano: carnavalul anual.

Betie generala

 Micul oras minier e situat la 3.700 metri altitudine si primeste peste 200.000 de vizitatori in fiecare an, cu prilejul celebrului carnaval, in cadrul caruia sunt celebrate credinte crestine importate prin colonistii spanioli, precum si traditii andine ancestrale. Desi pare un amanunt reprobabil, un element important din cadrul manifestarilor este alcoolul: delicatele lama sunt stropite cu alcool si li se acopera ochii cu un aguayo (tesatura traditionala boliviana), iar muncitorii de la mina San José se imbata si danseaza in jurul mesei cu ofrande, asezata pe un vagonet pentru transportul minereului in interio-rul puturilor. Intr-un cos mare sunt asezate figurine de zahar reprezentand animale ca tatuul, lama, vipera si mai ales vulturul, care ramane in credintele locale stapanul vazduhului.

 „Te imploram, maica sfanta a cocai, sa ne intaresti si sa ne protejezi, fiindca tu stii ce suferim noi in interiorul puturilor!” – rosteste o invocatie yatari, conducatorul ceremoniei, adresandu-se catre Pacha Mama – Pamantul-Mama.

 Fiecare dintre participantii la ritual arunca spre acesta cate trei frunze de coca – planta sacra a popoarelor andine. Discursul lui yatari este aclamat de lucratorii la mina, care striga in cor „Jallalla”, ceea ce in quechua, limba incasilor, inseamna „viata lunga”. Apoi adauga o fraza stranie si terifianta: „Noi trebuie sa accedem la tronul diavolului. Iti cerem permisiunea de a-ti aduce alimentele care iti lipsesc!”

Sacrificii rituale

 In ultima vineri dinaintea carnavalului are loc un spectacol folcloric in care se confrunta binele cu raul, divinul cu ancestralul, lumea inaltimilor cu cea a tenebrelor, asociata infernului. Mai multe lama sunt inhamate la mici care, apoi intra in tunel, considerat in credintele traditionale o lume a adancurilor, al carei rege este Tío Supay, demonul venerat de minerii bolivieni.

 Vine apoi fanfara, iar minerii depun alcool si tigari la picioarele diavolului a carui reprezentare sculptata este expusa astfel incat sa permita accesul catre ea de la diferite niveluri ale minei. Cel mai profund nivel se afla la circa 500 metri sub pamant; aici munca este exclusiv manuala, iar protectia absolut derizorie. Si de aceea, speranta de viata medie pentru mineri este mai mica de 50 de ani: accidente, silicoza, emanatiile de gaze de mina si prabusirile de galerii sunt principalele cauze de mortalitate.

 In ajunul festivalului, muncitorii din San José duc animalele (lama) in adancul minei, unde vor fi sacrificate si se vor savarsi ritualurile menite sa asigure o productie abundenta in anul ce va urma. Yatari solicita liniste deplina, apoi incepe ceremonialul sacrificiului. Lamele sunt ucise pe rand si un miner recupereaza inima fiecareia. „Jallalla 340!”

 Alti trei mineri se urca intr-un vagonet si coboara la nivelul – 340 metri, unde vor ingropa inimile animalelor sacrificate. Sangele acestora e colectat in vase din care va fi raspandit prin diverse locuri ale minei. „Jallalla compresora”: compresorul este binecuvantat prin sangele animalelor sacrificate!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU