|
Stiinta, dar mai ales orgoliul nostru de „fiinte superioare” ne determina sa credem ca noi, oamenii de astazi, detinem un ascendent incontestabil asupra generatiilor de acum câteva mii de ani. Poate ca, din perspectiva materiala si a fortei mentale, creative, asa si este.
Mai presus de acestea însa, pentru ceea ce suntem din punct de vedere spiritual, afectiv, etic – si nu doar specia noastra, ci toate vietatile înzestrate cu o minima ratiune – cel mai important ramâne sa stim cum sa ne raportam la realitatea si adevarurile care nu au vârsta. Înfruntarea eternitatii O dovada mai mult decât tulburatoare a ceea ce am afirmat succint mai sus am reperat-o într-un domeniu stiintific totalmente palpabil, adresat simturilor noastre (re)cunoscute: arheologia. Sapaturi realizate de specialisti din Ucraina au relevat o incredibila scena, „eternizata” la propriu în straturile de sol de aproximativ 3.000 de ani. Doua relicve umane – una masculina, cealalta feminina – au fost gasite îmbratisate, ca si cum cei doi ar fi dorit sa lase o dovada limpede a sentimentelor ce îi uneau. Si, mai mult decât atât, arheologii nu exclud eventualitatea ca femeia îngropata alaturi de cel pe care îl putem considera sotul ei sa se fi sacrificat din dragoste pentru acesta. Descoperirea a fost facuta nu departe de Ternopil, un oras din vestul tarii vecine cu noi, mai exact lânga satul Petrikiv. În situl respectiv, cercetatorii au dezvelit un mormânt datând din Epoca bronzului. În interior se aflau cei doi îndragostiti apartinând, din punct de vedere istoric, de cultura Wysocko, nume referitor la cel al unei localitati apropiate, unde fusesera deja scoase la lumina mai multe morminte, cu câtiva ani în urma. Sacrificiu din dragoste Aspectul exceptional al acestei descoperiri nu consta atât în identitatea cuplului respectiv, cât în contextul insolit al mortii celor doi. „Este un mod de îngropare unic: un barbat si o femeie, strâns îmbratisati”, a explicat prof. Mikola Bandrivsky, specialist în „înmormântarile cuplurilor amoroase”. Particularitatea rezida în aspectul întregii scene. „Cei doi am putea spune ca se priveau unul pe celalalt, iar fruntile se atingeau. Femeia era culcata pe spate, cu bratul drept îl îmbratisa afectuos pe barbat, iar palma i se sprijinea pe umarul drept al acestuia. Si mai interesanta este pozitia picioarelor ei: îndoite de la genunchi, ele stateau asezate pe picioarele întinse ale barbatului.” Un ansamblu de caracteristici care i-a determinat pe arheologi sa faca o interpretare insolita: femeia s-ar fi lasat în mod voit sa moara, alaturi de partenerul ei, deja decedat! Din punctul de vedere al specialistilor, defuncta probabil nu dorea sa traiasca alaturi de alt barbat si sa aiba un alt mod de viata. De aceea, ar fi preferat sa moara alaturi de sotul ei. O veritabila sinucidere amoroasa, împlinita, conform presupunerilor arheologilor, prin înghitirea unei otravi, pentru ca astfel sa-si regaseasca partenerul dincolo de moarte, mai repede si fara durere. Proba a iubirii, care însa nu e unica decât prin modul de concretizare. Prof. Bandrivsky a declarat ca a mai vazut scene asemanatoare, în care barbatul tinea în mâinile sale mâinile femeii, în timp ce gura atingea fruntea acesteia, într-un ultim sarut, sau în care bratele celor doi erau înlantuite strâns. O ilustrare istorica a faptului ca se poate muri din dragoste, care depaseste cu mult cele mai impresionante scene de fictiune. ADRIAN-NICOLAE POPESCU
|
MINUNI ALE LUMII 
