Pachamama – Pamantul care ne hraneste

In limba quechua, vorbita pe vaste teritorii din America de Sud inainte de formarea Imperiului Inca (chiar si astazi o folosesc circa 14 milioane de oameni din populatiile mai multor tari!), termenul Pachamama vine de la cuvintele „pacha”, care se traduce deopotriva prin „pamant” si „timpuri”, si „mama” – „mama”.

 Avand radacinile simbolice adanc ancorate in credintele si traditiile ancestrale ale populatiilor andine, acesta face trimitere la elementele vitale ce determina nu doar vietuirea oamenilor, ci si perpetuarea peste timp a celorlalte materializari ale vointei supreme a Divinitatii.

Mama ocrotitoare, stapana vremurilor

 Comunitatile din sus-mentionatul spatiu geografic si spiritual, dar predominant cele ale amerindienilor din Peru, asociaza acest termen ideii de fertilitate, de fecunditate, asadar unei femei si mame iubitoare, ocrotitoare si care isi hraneste copiii. In mod frecvent, Pachamama este infatisata ca o femeie a carei varsta poate varia in functie de regiunea respectiva. Pamantul-Mama al oamenilor, animalelor si plantelor era si inca este considerat o fiinta vie, ceea ce impune deci respect si aducerea de ofrande, fiind invocata si ca stapana a toate cate exista pe pamant si sub pamant.

 Ca reprezentare iconica, ea era realizata sub forma unei „conopa”, statueta bogat costumata cu vesminte tesute fin de femei, careia i se vorbea si i se serveau mancaruri preparate cu multa dragoste. In luna iulie, localnicii se purificau, iar in august posteau si mergeau calmi, cu capetele plecate, rostind incantatii. Nici in zilele noastre, taranul andin nu intreprinde nimic fara a-i multumi Pamantului-Mama, caruia ii ofera tinka sau „plata catre pamant”, varsand cateva picaturi de chicha (o bautura, fermentata sau nu, obtinuta din porumb, arahide, manioc, orez si fructe) cu ajutorul degetului mijlociu, ori ingropand la temelia unei case noi un fetus de lama mumificat, pentru a inlocui sacrificiile de animale consacrate odinioara.

Un dar de la Inti – zeul Soare

 Legenda spune ca primii oameni au aparut pe malurile lacului Titicaca, la altitudinea de circa 4.000 de metri a Platoului Altiplano. Ei venerau zeii care le dadusera viata: pe Inti – Soarele si Pachamama – Pamantul-Mama. Acesta din urma este celebrat pretutindeni in Anzi (pe 3 mai) in Peru, Bolivia, Chile, Argentina. De cateva secole, in biserici se rostesc rugaciuni speciale, dovada a unui sincretism tolerat si chiar incurajat de Biserica Catolica inca de la inceputurile marilor cuceriri ale popoarelor precolumbiene de catre europeni.

 In aceste acte ce implica intreaga comunitate, totul debuteaza cu ceremonii in cinstea zeitei Pachamama. Si, interesant, niciodata nu lipsesc frunzele de coca, o creatie si un dar de la Inti facut sa potoleasca setea, foamea si oboseala, pe care amerindienii le folosesc si ca mijloc de trecere intre lumea oamenilor si cea a zeilor.

 Iar intrucat coca reprezinta si elementul cel mai important al vietii sociale la populatiile andine, ea se ofera si vecinilor sau chiar autoritatilor, pentru a se solicita un serviciu sau un ajutor. Asadar, urmand firul traditiilor quechua ce isi au originile pierdute in negura vremurilor, s-ar putea spune ca Pamantul-Mama, care ne hraneste, ne ocroteste si are grija ca timpul sa curga pe cat se poate in albia lui normala, se afla pretutindeni, pentru fiecare dintre noi, indiferent de locul in care am fost lasati sa ne traim destinele.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU