Incidentul „Tornado”

In seara zilei de 5 noiembrie 1990, la ora locala 18.15, o aeronava de pasageri al British Airways (B.A.) se îndrepta spre Londra, zburând peste Alpi, la o altitudine de peste 9000 de metri. La un moment dat, echipajul a auzit un mesaj de la un avion Lufthansa, aflat în apropiere, raportând „trafic în fata” si cerând informatii.

 Capitanul B.A. s-a uitat si el cu atentie spre cerul noptii aflat înaintea sa. Ceea ce a vazut a fost ceva neasteptat. Ulterior el a depus în acest sens un raport la cererea asociatiei SIGAP (Surrey Investigation Group on Aerial Phenomena), cu conditia sa nu i se faca publica identitatea. De aici, raportul a ajuns si la cercetatorul si scriitorul OZN, de mare notorietate, Timothy Good. Capitanul a istorisit patania sa si unui pilot prieten, de la o companie britanica binecunoscuta, care a vorbit apoi cu Paul Whitehead, director si consultant al revistei Flying Saucer Review.

Un grup de lumini intense

 Comentariul capitanului suna în felul urmator: „M-am uitat înainte si am vazut, oarecum spre surprinderea mea, în fata si spre dreapta, si mai sus decât eram noi, un grup de lumini intense; cea mai importanta era mai stralucitoare decât celelalte si parea mai mare, aproape în forma de disc. Era urmata îndeaproape de alte trei care pareau sa se afle într-o formatie de «V». În timp ce ma uitam, am auzit si echipajul unui alt avion raportând ca vad lumini! Am privit cu atentie obiectele în timp ce se miscau în câmpul meu vizual, chiar în stânga, în fata si deasupra mea. Apoi, dupa ce am auzit raportul celorlalte aeronave, mi-am dat seama ca ma uit de fapt la ceva aflat mult mai departe decât am crezut pentru prima data. Celalalt raport venea din Franta.”

 În aceeasi noapte, un coleg al capitanului, aflat într-o alta aeronava de la B.A., a raportat doua „lumini inexplicabile, foarte puternice” în timp ce zbura peste Marea Nordului. Doua zile mai târziu s-a aflat ca si un pilot al Royal Air Force (RAF), în timp ce zbura cu un avion Tornado, în formatie cu o alta aeronava similara, în aceeasi seara de 5 noiembrie, fusese „abordat de lumini puternice”, estimativ noua la numar, care aparent îi vizau chiar pe ei. Pilotul de pe celalalt Tornado fusese atât de convins ca erau în curs de coliziune cu luminile, încât a rupt formatia, efectuând „o actiune violenta evaziva”. Acelasi pilot a declarat ulterior ca a crezut ca se îndreapta direct spre un avion urias de transport american „Galaxy C5”.

 Paul Whitehead, care a analizat aceste cazuri într-un articol, din mai 1991, în Flying Saucer Review, remarca faptul ca Marea Nordului se afla foarte aproape de Belgia, iar Fortele Aeriene belgiene urmarisera si filmasera recent OZN-uri, atât deasupra uscatului, în apropierea tarmului, cât si deasupra Marii Nordului.

 Incidentele au fost readuse în atentia ufologilor la sfârsitul anului 2017, când ele au fost regasite în documentele OZN ale Ministerului Apararii al Regatului Unit, desecretizate în acel an.

 Într-un telex „neclasificat”, de la capitolul „fenomene aeriene”, din data de 6 noiembrie 1990, provenind de la baza RAF West Drayton, scrie ca, pe 5 noiembrie 1990, un avion Tornado, zburând cu viteza de Mach 0,8, în zona Ypenburg, la sud de Haga, a întâlnit „un avion mare” având 5 pâna la 6 lumini albe si o lumina albastra constanta. Fenomenul, stationar, a fost urmarit cu ochiul liber, în fata, la aceeasi înaltime, la o distanta estimata la un sfert de mila. Zona se afla sub control militar olandez. Alte 2 Tornado-uri au vazut aparitia, identificând-o ca pe o aeronava stealth.

 Documentele mai vorbesc si de un avion Tornado, efectuând un zbor de rutina de la un aeroport din Marea Britanie la baza Laarbruch, de la Weeze, Germania. Cu putin timp înainte de a ajunge la destinatie, controlul aeronavei a fost transferat, de controlorul de trafic aerian militar, de la RAF West Drayton la omologul sau de la radarul olandez Mill din Olanda, în conformitate cu procedura standard. În timpul incidentului, se presupune ca aeronava era înca în contact cu West Drayton, întrucât pilotul a preferat sa raporteze incidentul aici, deci autoritatilor din Regatul Unit si nu olandezilor.

 Ufologul australian Keith Basterfield, care a analizat documentele, remarca faptul ca este neobisnuit ca aeronava a raportat incidentul ca „fenomen aerian neidentificat” si nu ca un raport de „proximitate aeriana” (AirProx), adica o apropiere periculoasa de o alta aeronava. Motivul este, probabil, nesiguranta privind distanta dintre aeronava si fenomenul observat. De altfel, s-a verificat, nu exista nicio înregistrare a unui raport „AirProx” efectuat la aceasta data în Marea Britanie.

 Un alt motiv putea fi ca, la ora 18.00, pe data de 5 noiembrie, este întuneric, atât la sol, cât si la înaltimea de zbor. Aceasta explica de ce pilotul se referea la lumini si la „forma unui avion mare” în loc de o descriere mai specifica, ceva ce ar fi fost de asteptat de la un observator militar profesionist. În aceste conditii de iluminare scazuta, este dificil sa se aprecieze dimensiunile si miscarea relativa, capitanul de aeronava putând ulterior sa îsi revizuiasca aprecierea incidentului. Aceasta ar putea explica decizia de a nu raporta un caz „AirProx” de apropiere periculoasa.

 Povestea incidentului a fost reluata în presa în 2009, si apoi din nou în 2011, cu detalii suplimentare. Între altele, s-a raportat ca nu a existat o detectare radar nici de catre armata olandeza, nici de echipajul de doua persoane al avionului Tornado.

 Dar au aparut si alte informatii. Astfel, în 2009, pe blogul scris de investigatorul britanic, dr. David Clarke, cel care a contribuit mult la desecretizarea documentelor OZN ale Ministerului Apararii, scria ca cercetarile efecuate au aratat ca „pilotii RAF Tornado au vazut de fapt resturile arzânde ale unui corp de racheta sovietic, folosit pentru a lansa un satelit pe orbita, resturi care au cazut pe Pamânt, reintrând în atmosfera într-un spectacol de lumina asupra Europei Centrale. O reexaminare a incidentului, în cursul anului 2005, de catre cercetatorii olandezi – plus o înregistrare a discutiilor dintre piloti si controlorii de teren din Tarile de Jos – era edificatoare în acest sens.

 Keith Basterfield a consultat si un site internet administrat de Ted Molczan, care contine înregistrari ale reintrarilor de sateliti observate vizual. Într-adevar, pe data de 5 noiembrie 1990, la ora 18.00, obiectul 1990-094c, o racheta rusa Gorizont 21, a fost observat revenind în atmosfera Pamântului peste Belgia, Franta, Polonia, Cehoslovacia, Elvetia si Italia. În mod remarcabil, nu au existat observatii din zona Regatului Unit.

Un triunghi luminos

 Reintrarea este regasita si în baza de date a grupului de cercetare OZN al guvernului francez, GEIPAN, parte a Agentiei Spatiale Franceze (Centre national d’études spatiales – CNES). Acolo este notat ca, pe 5 noiembrie 1990, mii de oameni au fost martorii unei reintrari de o spectaculozitate extraordinara, cea a etajului 3 al unei rachete sovietice „Proton”. În seara de 5 noiembrie 1990, serviciile de securitate CNES au fost inundate cu apeluri de la mai multe jandarmerii, raportând un fenomen luminos straniu, observat dintr-o mare parte a Frantei.

 Pentru mai mult de o saptamâna, GEIPAN a primit numeroase apeluri din partea martorilor care solicitau explicatii privind „un triunghi luminos urias” care a traversat cerul. Printre martori a fost si J.P. Haigneré, astronautul de la CNES, care a confirmat ciudatenia fenomenului. La Centrul de lansare a baloanelor din Aire-sur-Adour, tehnicienii au întârziat o lansare pentru a observa fenomenul!

 Pe 8 noiembrie, lucrurile începusera deja sa se lamureasca, NASA indicând, pentru 5 noiembrie, reintrarea obiectului „20925/1990 94C / GORIZONT 21 PLATFORM / USSR”. CNES a confirmat traiectoria obiectului, care a trecut peste Franta, de la Golful Biscaya pâna în Alsacia, la o altitudine care a coborât în acest timp de la 103 km la 83 km, cu o viteza care a scazut, pe aceeasi traiectorie, de la 7 la 2 km/s. Informatiile au fost furnizate agentiilor de stiri pe 9 noiembrie 1990.

 Acest incident ne reaminteste ca, un martor, chiar si un profesionist instruit, nu poate estima corect distanta la un obiect necunoscut, ca sa nu mai vorbim de niste puncte luminoase, noaptea. Cu toate acestea, creierul sau, în mod inconstient, „fabrica” o distanta, estimata în functie de intensitatea luminoasa a fenomenului. Incidentul mai subliniaza importanta cooperarii internationale în astfel de situatii, întrucât, numai cu sursele britanice, cazul ar fi ramas neidentificat...

 Investigarea cazului mai scoate la iveala si grija cu care ufologii examineaza la ora actuala fiecare observatie inexplicabila la prima vedere. În final doar circa 5-20% dintre observatii ramân total fara explicatie. Dar ele chiar exista si nu sunt putine.

DAN D. FARCAS