Insula lui Robinson

Marea literatura a lumii nu înseamna doar valoare literara recunoscuta ca atare de criticii si istoricii domeniului, ci, înainte de orice, cartile care au trecut asa-numita proba a timpului. În aceasta categorie poate fi încadrat si romanul de aventuri pentru copii si tineri „Robinson Crusoe”, scris de Daniel Defoe. „O fictiune superba!” – spun multi cititori. Da, actiunea a izvorat partial din imaginatia autorului, care a pornit de la un caz real, însa insula lui Robinson chiar exista. Si constituie o atractie deosebita...

Canibali si nu prea!

 Britanicul Daniel Defoe si-a scris romanul în anul 1719, inspirat de aventurile marinarului scotian Alexander Selkirk, care si-a petrecut 52 de luni (între 1704 si 1709) pe o insula din Pacific, la 674 km de coastele chiliene, singur. Faptul ca în celebra carte actiunea e plasata pe o insula din Atlantic, în largul coastelor Venezuelei, se explica oarecum simplu: indigenii de pe insulele situate la vest de Chile nu aveau oribilul obicei de a-si manca semenii! Asadar, eroul nu ar fi fost pus în situatia de a-l salva pe credinciosul sau servitor, Vineri, de canibali. Iar, la drept vorbind, daca pe Robinson îl putem asimila lui Selkirk, personajul Vineri este creatia scriitorului, caci în realitate nu a existat.

 Selkirk nu a fost abandonat de echipaj, ca personajul Robinson, ci a solicitat sa fie debarcat pe o insula din Pacific, dupa o disputa cu capitanul vasului-pirat pe care naviga. Astfel, la 28 de ani, cat avea în 1704, el a ramas singur pe insula nelocuita Más a Tierra, Más Atierra sau Aguas Buenas, din Arhipelagul Juan Fernandez. Numele acestuia a fost dat în onoarea exploratorului spaniol care l-a descoperit în anul 1563. Insula Más Atierra a fost rebotezata Robinson Crusoe în 1966, ea fiind cea mai atractiva, prin faima conferita de roman, dintre cele trei care compun arhipelagul; celelalte doua sunt Santa Clara si... Alejandro Selkirk. Un fel de „doi Robinsoni”, nu?

Paradis pentru botanisti si... Yves Rocher

 Astazi insulele lui Crusoe-Selkirk nu mai sunt chiar pustii, pe ele locuind aproape 1.000 de oameni. Înaintea construirii Canalului Panama, ele serveau drept escala pentru reînnoirea proviziilor de apa dulce ale vaselor ce înconjurau America de Sud trecand prin Stramtoarea Magellan. De atunci, au devenit si o valoroasa atractie turistica, însa si un adevarat paradis al botanistilor. Nu e vorba despre o imagine luxurianta cu palmieri, portocali, arbori de cacao si flori multicolore. Aici, unde media temperaturilor anuale este de 17ºC, desertul domina cea mai mare parte a teritoriului constituit din roci vulcanice friabile. Un pamant tanar, de altfel, pe scara geologica: 3-4 milioane de ani, izolarea sa determinand si conditii optime pentru cele circa 140 de specii endemice de plante, unul dintre cele mai bogate locuri de pe planeta, din acest punct de vedere.

 Oterii sunt foarte numeroase pe plajele insulei lui Robinson, mai ales ca femelele vin în fiecare an aici, ca sa nasca. Din nefericire, asa cum s-a întamplat si se întampla pe întreaga planeta, prezenta omului a afectat treptat, iremediabil, tot ce era exclusiv natural. El a adus din afara circa 200 de specii de plante exotice, capre si alte animale, în fata carora cele locale, destul de vulnerabile, au regresat. S-au adaugat despaduririle, exploatarea resurselor si nu în ultimul rand turismul. Din fericire, ramane speranta într-un reviriment promis de anumite companii ce investesc – fireste, deloc dezinteresat – în cercetarea imensului tezaur floral. Iar cand majoritatea acestor activitati sunt finantate de Yves Rocher...

*  *  *

 Pentru cine ar avea marea sansa de a calatori pana pe insula (lui) Robinson Crusoe, sa amintim ca nu trebuie sa se teama de aparitia pirogilor cu mancatori de oameni, dar nici sa spere la plimbari cu limuzina. Calul e aici cel mai practic „mijloc de transport”; asigurat de multi dintre cei circa 400 de localnici. Oricum o masa bogata în animale marine – în special homari – nu va lipsi, mai ales celor care vor sti sa-si exprime dorintele în limba vorbita de bastinasi: spaniola. Altfel, nicio sansa de a petrece aici luni întregi, în singuratate!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU