Sport si sange

Am prezentat in numarul precedent cateva informatii generale privind originea si vechimea jocurilor cu mingea, manifestari atat de populare si in zilele noastre. Insa dincolo de amanuntele spectaculoase si pe alocuri anecdotice, aceste vechi activitati, incredibil de raspandite in America Centrala precolumbiana, includeau in mod esential o latura mai mult decat sinistra, de neconceput astazi.

Invingatorul ia totul

 Aratam saptamana trecuta ca mingea utilizata de azteci, de mayasi si de alte populatii din aceasta zona cantarea pana la 7,25 kilograme. Totusi, aztecii o trimiteau inainte si-napoi numai cu ajutorul soldurilor si feselor, intrucat era interzisa folosirea mainilor sau a picioarelor. Scopul urmarit era de a face ca mingea sa cada pe o linie mediana si apoi sa ajunga, prin ricoseu, pe peretele terenului din jumatatea de teren a adversarului. Greutatea ei producea deseori rani grave, in special atunci cand intalnea capul unui adversar.

 Se pare insa ca acesta era si unul dintre scopurile confectionarii unor asemenea mingi, cel putin pentru satisfacerea placerii spectatorilor de a vedea sange, oarecum la fel ca publicul luptelor de gladiatori din Antichitate.

 Preotul dominican Diego Durán, martor ocular al vietii aztecilor de la 1585, mentiona ca, daca un jucator reusea sa trimita mingea in partea superioara a peretelui adversarilor, asigura automat victoria echipei sale si era „omagiat ca si cum ar fi castigat o mare batalie”.

Joc, religie, razboi

 Desi era practicat ca un sport cotidian de astazi, jocul cu mingea ocupa si un loc sacru in organizarea religiei si a razboiului in culturile centroamericane. Regii azteci organizau asemenea confruntari ca un substitut al razboiului, lasand asa-numitele intrigi diplomatice si strategiile de putere la hazardul jocului.

 Insa la culturile maya si veracruz miza era mult mai inalta: invinsii anumitor dispute de acest gen erau sacrificati. Detaliile nu sunt foarte clare, dar, de pilda, sacrificiul si sportul sunt strans legate la mayasi intr-un mit al creatiei. Acesta se refera la gemeni intr-un joc cu mingea, invingandu-i pe teren pe suveranii infernului si devenind astfel incarnarea Soarelui si a Lunii. Este vorba despre un element central al conflictului perpetuu dintre oameni si zei. In pofida dovezii ca invinsii isi pierdeau viata uneori dupa o infrangere, unii arheologi din secolul trecut refuza totusi sa creada ca anumiti participanti la joc ar fi putut fi decapitati, cu exceptia invingatorilor. Aceasta, pur si simplu fiindca nu accepta ideea ca mayasii ar fi comis sacrificii umane.

 In lumea stiintifica persista inca intrebari legate de felul cum se juca si cum s-a aplicat ritul sacrificiului in timp, pornindu-se de la mit. Insa aceiasi cercetatori se refera la „reflexia de echipa complexa”, tradusa in zilele noastre prin masluirea jocurilor de catre unii sportivi (termenul modern fiind „blat”), fie pe terenul de joc, fie in alt cadru!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU