Pisicile – cuceritoarele lumii

Omul s-a aflat dintotdeauna pe toata suprafata Pamantului, diferentele anatomice nefiind de natura sa „elimine” din cadrul speciei o anume rasa ori alta. In schimb, animale din specii diferite au trait si traiesc numai in anumite zone ale planetei; cu unele exceptii, care au insemnat o veritabila colonizare la distante foarte mari, datorata in primul rand omului.

„Navigatoare” pe marile lumii

 Asa cum se stie de pilda ca soarecii au fost dusi, fara voie, pe corabii ce au legat un continent de altul, si inamicii lor „traditionali” – pisicile – au cucerit, efectiv lumea, in mai multe etape, desigur, neorganizate. Perioada primei domesticiri ramane inca destul de neclara. Pe de alta parte, un recent studiu genetic a relevat existenta unui vechi val migrator al felinelor, in epoca invaziilor vikinge, animalele fiind transportate pe noile taramuri cu asa-numitele „corabii lungi” ale navigatorilor-razboinici scandinavi, ca insotitoare fidele ale stapanilor lor pe meridianele lumii.

 Cercetatori de la Institutul „Jacques Monod” din Paris au studiat 209 schelete de pisici a caror existenta urca de la 15.000 pana la 3.700 de ani in urma, precedand aparitia agriculturii, precum si din perioadele urmatoare, pana in secolul al XVIII-lea. Relicvele provin din peste 30 de situri arheologice din zone vaste ale Africii, Europei si Orientului Apropiat. Datorita acestor vestigii este posibila reconstituirea imensului puzzle reprezentat de istoria veche a felinelor, de la domesticire pana la raspandirea lor in lume.

Doua valuri de migratie

  „Nu cunoastem istoria lor: nu stim nimic despre originea lor, nu stim cum a avut loc raspandirea lor” – afirma autorii studiului. ADN-ul relicvelor studiate a pus in evidenta doua valuri migratoare ale pisicilor. Primul – acum circa 10.000 de ani, cand aceste feline au insotit primele populatii de agricultori din Orientul Apropiat. In general, se admite ca modul de viata si activitatile acelor oameni se afla la originea invaziei de rozatoare si, respectiv, a pisicilor, ca pradatori ai acestora. Astfel, coabitarea dintre pisici si oameni si-a relevat rapid avantajele de ambele parti si a determinat un anume echilibru ce a condus treptat la imblanzirea felinelor.

 Al doilea flux de dispersie s-a derulat mult mai tarziu, dupa cateva mii de ani, intre secolele al VIII-lea si al XII-lea. Perioada corespunde celei a invaziilor vikingilor, iar cercetatorii sunt de parere ca ea se afla la originea ajungerii pisicilor in Eurasia si in Africa, prin Egipt. Se stie, de altfel, ca in tara faraonilor aceste animale aveau statut de divinitate, ele bucurandu-se de toate „privilegiile” rezervate unor asemenea creaturi.

 De curand s-au descoperit chiar si cimitire destinate micilor feline, insa partea mult mai fascinanta a relatiilor dintre ele si om, dar in special locul pe care il ocupau in mentalitatea, traditiile si practicile colective rezida intr-un statut al lor cu totul insolit, fara indoiala in buna parte ocultat si care inca ne poate oferi surprize majore.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU