|
Singurul fiu al unui invatator sarac din Java, Sukarno s-a numit initial Kusnasoro Rai, dar, dupa o serie de boli grave, in prima copilarie, el a fost „rebotezat”, dupa obiceiul local, pentru a alunga spiritele rele, si i s-a dat un nume mai „norocos”. In copilarie, prietenii ii spunea Djago („Cocosul”) pentru indrazneala si curajul lui, iar mai tarziu a fost poreclit Bung Karno („Camaradul”), pentru empatia deosebita dovedita fata de orice compatriot.
La 15 ani, a fost trimis la scoala secundara din Surabaya, fiind gazduit de unul dintre profesori, un reputat teolog si militant civic, Omar Said Tjokroaminoto. Acesta a vazut in Sukarno un tanar de perspectiva si i-a finantat studiile ulterioare, dandu-i chiar de sotie pe propria lui fiica, Siti Utari. Inteligenta dovedita de Sukarno era uluitoare, tanarul avand o usurinta iesita din comun de a asimila limbile straine – stia javaneza, balineza, indoneziana, araba, olandeza, germana, franceza, engleza si mai tarziu a invatat inclusiv japoneza. Dupa terminarea studiilor de inginerie, a fost atras de politica si a inceput sa lupte contra colonialismului, fiind intemnitat sau trimis in exil in numeroase randuri. Atunci cand japonezii au invadat Indonezia, el i-a primit ca pe niste eliberatori de sub jugul colonial european, pentru a intelege apoi ca voiau sa domine ei insisi tara. In vara anului 1945, realizand ca soarta razboiului este pecetluita, Sukarno a proclamat independenta Indoneziei si a devenit primul ei presedinte, opunandu-se cu succes incercarilor olandeze de recuperare a fostei colonii. Dupa o perioada de dezvoltare si prosperitate a tarii, Sukarno a inceput sa fie tot mai atras de ideologia comunista. A desfiintat Parlamentul si a impus „economia ghidata”, un sistem economic cvasicomunist, motive pentru care in tara au inceput sa apara revolte. In cele din urma, pe 30 septembrie 1965 un grup de generali, condusi de Suharno,
l-au rasturnat de la putere, iar Sukarno si-a petrecut ultimii ani din viata (a murit in 1970) intr-un confortabil arest la domiciliu. GABRIEL TUDOR
|
ASTAZI IN ISTORIE 
