Giulia Tofana, cea mai „eficienta� otravitoare din istorie

In Italia secolului XVII, femeile erau adesea pur si simplu cumparate de sotii lor, ca niste obiecte, neavand dreptul sa protesteze si devenind nu de putine ori victime ale unor mariaje abuzive. Singura lor scapare era ca sotii bogati si, de obicei, mult mai batrani, care le terorizau, sa moara si sa le lase singure, ca niste vaduve bogate si... nebatute.

 Uneori, aceasta izbavire era data de natura. Alteori, cand natura nu era suficient de „rapida”, intervenea lumea magiei si a crimei, oferind frumoaselor tinere o sansa deloc legala, dar cat se poate de simpla de a se elibera. Aceasta lume subterana putea fi intalnita in multe orase europene ale epocii, fiind formata din alchimisti, farmacisti, spiteri si experti in „magie neagra”.

 Chiar si Ludovic al XIV-lea s-a confruntat cu o asemenea problema, „afacerea otravurilor”, dintre 1677 si 1682, zguduind din temelii monarhia si ducand la executarea unei puternice otravitoare, Madame Monvoisin.

 Nascuta in 1620, la Palermo, ea provenea dintr-o familie destramata, mama ei, Thofania d’Amado, fiind executata in 1633 pentru ca-si otravise sotul... Ramasa orfana, frumoasa Giulia a fost casatorita cu forta, dar a ramas vaduva la momentul oportun, si a plecat din Sicilia la Napoli, apoi la Roma, insotita de fetita ei, Girolama. Curand, si-a dobandit reputatia de „cea mai buna prietena a femeilor necajite” si a reusit chiar sa castige prietenia unui preot catolic, parintele Girolamo, care a inceput sa-i procure arsenicul necesar „curelor sale” pentru sotii violenti. Pentru a nu starni suspiciuni, Giulia pretindea ca arsenicul ii este necesar pentru produsul cosmetic pe care il realiza, dupa „o reteta straveche”, botezandu-l „Aqua Tofana” si ambalandu-l in sticlute mici, care aveau pe eticheta imaginea Sfantului Nicolae.

 Alaturarea nu era intamplatoare, un popular „ulei vindecator” al vremii numindu-se „mama Sfantului Nicolae din Bari”. Doar ca, spre deosebire de uleiul respectiv, care era absolut inofensiv, „Aqua Tofana” era letala chiar si in doze mici: sase picaturi din preparat erau suficiente pentru a ucide un barbat in putere.

 Tofana era insa un veritabil geniu in chimie si asa se face ca, spre deosebire de arsenicul administrat ca atare, care ucidea pe loc, solutia sa continea, pe langa arsenic, plumb si matraguna, si compusi meniti sa atenueze efectele toxinelor, facand ca otravirea sa para mai curand o boala. Barbatii carora le era administrata prima doza din „Aqua Tofana” deveneau mai intai apatici si extenuati. Urma a doua doza, care provoca dureri de stomac, sete extrema, vomismente si dizenterie. Declinul treptat permitea victimei aflate pe patul de moarte sa-si puna ordine in afaceri, asigurandu-se ca „nefericita vaduva” pe care o lasa in urma va fi bine protejata dupa moartea sa. In final, o a treia doza era administrata si barbatul murea in cateva zile, dupa ce bolea, uneori, si cateva saptamani. Nici cel mai banuitor om al legii n-ar fi putut suspecta o otravire.

 Astfel, Tofana a reusit sa-si faca „meseria” decenii intregi si probabil ca ar fi murit de batranete, in patul ei, daca n-ar fi fost un... castron de supa. O femeie abuzata de sotul ei i-a servit acestuia un castron cu supa in care pusese cateva picaturi din lotiunea Tofanei. Dar, in ultima clipa, i s-a facut mila de el si l-a implorat sa nu manance. Barbatul a devenit suspicios si a predat-o autoritatilor, acuzand-o ca incercase sa-l otraveasca.

 Torturata, sotia a marturisit adevarul, iar Tofana a fost arestata. Dupa torturi cumplite, aceasta a declarat ca otravise peste 600 de barbati. Pedeapsa a fost cumplita: Tofana, fiica ei si alti trei complici au fost arsi pe rug la Roma, in Campo de Fiori, in 1659, in vreme ce alte 40 de femei, care cumparasera potiunea magica pentru a-si ucide sotii au fost, de asemenea, executate.

 Femeile de conditie buna care apelasera la ea au fost trimise la inchisoare, in vreme ce doamnele din inalta societate care-si trimisesera sotii pe lumea cealalta au scapat de pedeapsa, motivand ca nu stiau ca pretioasele „cosmetice” pe care dadusera bani grei erau, de fapt, otravuri...

GABRIEL TUDOR