|
Marii regizori sunt adesea definiti în mintea cinefililor de doua sau trei filme – de obicei cel mai valoros si cel mai slab. Astfel, Spielberg ne-a încantat cu „Lista lui Schindler” si ne-a dezamagit cu „1941”, Michael Cimino a fost încantator cu „Vanatorul de cerbi”, dar dezamagitor cu „Taramul fagaduintei”, iar Francis Ford Coppola s-a dovedit genial cu „Nasul” sau „Apocalipsul, acum”, dar de-a dreptul banal în „Din adancul inimii”.
Dar între aceste extreme se afla numeroase pelicule trecute din pacate cu vederea care se dovedesc însa aproape la fel de bune, daca nu chiar mai bune decat cele mai laudate creatii ale lor. Avem si exemple care sa dovedeasca asta! Îngerul beat
(1949; regizor: Akira Kurosawa) Considerat pe drept cuvant unul dintre cei mai mari regizori ai tuturor timpurilor, Kurosawa a devenit legendar gratie filmelor cu samurai, dar una dintre cele mai bune creatii ale sale, „Îngerul beat”, a trecut aproape neobservata. Este povestea unui medic alcoolic care încearca sa-l îngrijeasca pe un tanar gangster (faimosul Toshiro Mifune, într-unul dintre primele sale roluri) grav afectat de tuberculoza, în Japonia postbelica. O poveste tragica, dura si emotionanta, dulce si amara în acelasi timp, cu totul diferita de urmatoarele filme ale lui Kurosawa. Ultimul vals
(1978; regizor: Martin Scorsese) Printre criticii de film si fanii muzicii rock, aceasta pelicula este venerata ca fiind unul dintre cele mai bune documentare concertistice realizate vreodata, desi este aproape necunoscuta marelui public. Creionata în jurul ultimului concert al The Band, o trupa îndragita în anii 1960 si 1970, povestea reflecta cat de intense sunt relatiile dintre muzicieni si cat de distructiva este viata lor nomada, de la un concert la altul. Unul dintre membrii trupei, Levon Helm, a afirmat ca întregul film este „o minciuna” si este posibil sa fie asa, dar Scorsese a refuzat cu buna stiinta valorile cine-verite-ului si a creat în schimb un film teatral, expert construit. Desi nu are nicio asemanare cu adevaratul ultim concert, el este un omagiu adus clasicelor musicaluri hollywoodiene, iar valoarea sa cinematografica si performanta regizorala nu pot fi negate. Surori
(1972; regizor: Brian DePalma) Acesta este unul dintre primele thrilleruri ale lui DePalma si, în mod inexplicabil, în ciuda valorii pe care criticii si cinefilii au descoperit-o mult mai tarziu, a fost la vremea respectiva aproape complet trecut cu vederea. Este o poveste stranie, grotesca si uneori suprarealista drama despre o femeie care pare normala, dar este cuprinsa periodic de furii psihopate inexplicabile. Motivul acestora este aflat abia la sfarsit, cand DePalma îsi etaleaza întregul arsenal creativ pentru a patrunde în mintea tulburata a femeii si a-i dezvalui secretul întunecat. Acorduri si dezacorduri
(1999; regizor: Woody Allen) Woody Allen are o latura romantica, pe care am putut-o întalni cu precadere în filmele regizate de el în ultimele decenii. Aceasta latura se releva si în aceasta pelicula din 1999, un tribut melancolic adus jazzului si povestilor de dragoste dulci-amarui. Actiunea este setata în anii 1930, cand personajul principal (interpretat de Sean Penn) este un talentat chitarist a carui aroganta îl predispune la singuratate. Filmul evoca asa cum numai un geniu de talia lui Wooody Allen o putea face fermecatoarea epoca interbelica, atunci cand jazzul era o forma muzicala vitala si se încheie cu o meditatie asupra pretului pe care artistii trebuie sa-l plateasca adesea pentru opera lor. Englezul
(1999; regizor Steven Soderbergh) Aclamat si recompensat cu un Oscar, Soderbergh a intrat apoi într-o lunga perioada de obscuritate si zbucium artistic. Din aceasta perioada dateaza si filmul „Englezul” (titlul original „The Limey”), o creatie neglijata de public si de critici, dar extrem de trepidanta. Omagiu adus filmelor de suspans din anii 1960, thrillerul lui Soderbergh îi ofera veteranului britanic Terence Stamp prilejul unui rol de exceptie si reprezinta o surprinzatoare revenire a legendei anilor 1960, Peter Fonda. Desi pare doar povestea simpla a unui om dornic sa se razbune, filmul prezinta la sfarsit un studiu de caracter al unui infractor îmbatranit, care ajunge sa realizeze pentru prima oara pretul cumplit pe care oamenii din jur, inclusiv cei dragi lui, l-au platit pentru faradelegile sale. GABRIEL TUDOR
|
BLITZ 
