|
Daca despre Oscar Schindler, faimosul industrias german, membru al Partidului Nazist, care a salvat mii de evrei de la deportarea in lagare, angajandu-i in fabricile sale, a auzit toata lumea, nu acelasi lucru se poate spune despre un om infinit mai curajos: Paul Grüninger.
Comandant al unei vami elvetiene, el a sfidat ordinele superiorilor si a ajutat mii de refugiati evrei sa intre in Elvetia neutra. Nascut la St Gallen, in 1891, Grüninger a fost inca din tinerete pasionat de sport si, jucand fotbal la echipa locala, SC Bruhl, a fost omul ei forte in cucerirea titlului national in 1915. Cum razboiul era tot mai aproape de granitele tarii sale, el s-a inrolat voluntar – desi a ramas neutra in Primul Razboi Mondial, Elvetia a mentinut totusi o armata pentru a-si proteja frontierele. La sfarsitul razboiului, locotenentul Grüninger s-a angajat in politia din St. Gallen si in 1925 va fi inaintat la gradul de capitan. Figura charismatica, dar si impunatoare, el a fost ales presedinte al Asociatiei Politistilor Elvetieni, a participat la congrese internationale de politie si chiar a condus dispozitivele de securitate cu prilejul vizitelor unor sefi de stat straini, inclusiv cea a imparatului japonez Hirohito. Dar situatia idilica s-a schimbat odata cu anexarea Austriei de catre Germania Nazista. Elvetia era inca un loc de refugiu pentru evreii austrieci, care-si paraseau tara pentru a se refugia aici. La solicitarea lor, autoritatile germane au inceput sa aplice pe pasapoartele evreiesti o stampila cu litera J („juden”), iar toti cei care aveau aceasta infama stampila erau intorsi de elvetieni de la granita. De fapt, nu toti. Pentru ca la una dintre vamile de intrare in Elvetia – St. Margarethen – comandant era Grüninger. Desi primise inca din septembrie 1938 ordinul „cei care sunt sau par evrei sa fie respinsi de la intrarea in Elvetia”, acesta l-a ignorat. Intre august 1938 si aprilie 1939, el a permis refugiatilor evrei sa intre fara probleme in tara. A facut asta apeland la un siretlic: pur si simplu le-a falsificat data de intrare, in pasaport, asa incat sa para ca ei venisera in Elvetia inainte de impunerea restrictiilor. Potrivit marturiilor refugiatilor, facute dupa razboi, generozitatea lui Grüninger ar fi mers pana intr-acolo incat a platit din buzunarul lui consultul stomatologic pentru o fetita care se plangea de dureri de dinti. Dar activitatea lui a intrat in atentia Gestapoului nazist. Avertizat ca este urmarit, Grüninger a raspuns: „Prefer sa incalc ordinele decat sa trimit acesti bieti oameni inapoi in Germania.” Pe 3 aprilie 1939, el a fost demis din ordinul lui Heinrich Rothmund, seful politiei elvetiene si un antisemit notoriu. In urma unei anchete care a durat doi ani, Grüninger a fost acuzat ca ar fi lasat sa patrunda ilegal in Elvetia 3.600 de evrei, falsificandu-le documentele. Tribunalul a tinut insa cont de renumele ireprosabil al acuzatului si l-a condamnat doar la plata unei amenzi si a cheltuielilor de judecata. In anii ce vor urma va lucra ca muncitor intr-o fabrica, vanzator ambulant de covoare, instructor auto si isi va infiinta chiar un magazin care vindea pelerine de ploaie, devenind in cele din urma invatator, la aproape 60 de ani. A murit, sarac si anonim, in 1972, fara sa regrete insa nicio clipa decizia care i-a ruinat viata. Desi declarat „drept intre popoare” de statul Israel, Grüninger nu a fost reabilitat de guvernul elvetian decat in 1995, cand procesul lui a fost redeschis, iar mostenitorii lui au primit suma de 1,3 milioane franci elvetieni, ca „reparatii morale”. GABRIEL TUDOR
|
ISTORII UITATE 
