O opinie a lui Jacques Vallée

Fenomenele aerospatiale neidentificate FAN/OZN nu sunt doar o problema a militarilor, asa cum a reiesit din majoritatea articolelor publicate recent pe aceasta pagina. Desi e un domeniu in care sunt mult mai greu de adus dovezi, rapirile OZN pun probleme la fel de serioase, cu conditia sa ne invingem retinerile si sa ne aplecam cu atentie, fara prejudecati, asupra miilor de cazuri cunoscute si investigate.

 Un articol mai vechi al lui Jacques Vallée arunca o lumina suficient de interesanta asupra subiectului pentru a cita cateva din concluziile lui si pentru cititorii nostri. El scrie ca fusese solicitat de revista Journal of Scientific Exploration (JSE) sa faca o recenzie asupra unei culegeri de articole privind rapirile OZN, culegere coordonata de Prof. David Jacobs. In momentul solicitarii, Vallée citea cu entuziasm cartea: „Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein”, scrisa de Ioan Petru Culianu (Couliano) (carte aparuta si in limba romana cu titlul „Calatorii in lumea de dincolo”) si a fost frapat de „paralelele dintre subiectul acestor doua lucrari la fel de serioase si cu atat mai mult de faptul ca au fost scrise pentru doua comunitati de cercetatori care lucreaza ignorandu-se aproape complet”. De altfel reticenta savantilor academici de a se implica in studiul OZN-urilor si al rapirilor este o tema centrala a lucrarii colective editata de David Jacobs.

O poveste veche

 In timp ce Jacobs si coautorii sai se afla in mijlocul unor evenimente contemporane, opera lui Culianu arata clar ca rapirile, efectuate de fiinte de dincolo de Pamant sunt cea mai veche poveste a omenirii. Aceasta afirmatie in sine ar putea fi contestata chiar de unii ufologi. De exemplu, Jerome Clark a sustinut ca axioma (fara a cita vreo dovada) ca „fenomenul OZN este un eveniment istoric recent, aparent vechi de cel mult doua secole”. Dar in capitolul zece din aceeasi culegere, editata de Jacobs, Michael Persinger scrie ca „de mii de ani si in cadrul oricarei culturi umane cunoscute, indivizii normali au raportat «vizite» scurte si deseori repetate ale unor fenomene umanoide, a caror prezenta a produs schimbari permanente in organizarea psihologica a subiectului. Cand aceste fenomene au fost etichetate ca zeitati, «mesajele» au fost folosite pentru a initia miscari religioase care au schimbat tesatura sociala a societatii.”

 Culianu intareste aceasta observatie, afirmand pe baza etnosemioticii ca „fiintele umane aveau credinte referitoare la alte lumi cu mult inainte de a putea scrie” si ca „atat cele mai vechi documente ale omenirii cat si studiul celor mai «primitive» culturi arata ca vizitele in alte lumi erau prioritati de varf.” Si Culianu defineste intrebarea fundamentala in termeni similari cu cei folositi de Jacobs: „Unde s-au dus de fapt acei oameni care au avut impresia ca au calatorit intr-o alta lume?” Este imposibil sa catalogam informatiile acumulate de Culianu, care ne avertizeaza ca abia a zgariat suprafata problemei: „Colectarea tuturor documentelor istorice referitoare la calatorii din alte lumi este o sarcina gigantica, o sarcina care nu a fost niciodata intreprinsa pana acum”. Exemple clare ale acestui material acopera fiecare cultura, de la estul Melaneziei (unde oamenii vii aveau acces la o „lume inferioara” numita Panoi, fie in trup, fie in spirit), pana in Mesopotamia, sursa abundenta a materialului despre calatoriile in alta lume. Intr-un exemplu tipic, Etana, regele din Kish, face o ascensiune spre cer pentru a dobandi o planta care vindeca lipsa de copii – o referinta la tema reproducerii, mereu prezenta si in rapiri. „Impreuna cu Etana ne deplasam din cer in cer si vedem Pamantul de dedesubt devenind din ce in ce mai mic si marea larga ca o cada”, declaratia clasica a unui rapit.

 In timp ce unii indivizi din Antichitate au parasit Pamantul prin mijloace non-fizice, multi au fost luati de fiinte care foloseau de fapt vehicule zburatoare, descrise diferit in limba timpului si culturii lor. Taoistii descriu adesea astfel de vehicule drept „dragoni”. Astfel, K’u Yuan, in jurul anului 300 i.e.n., a scris despre experienta zborului peste muntii Kun-lun din China intr-un car tras de dragoni si precedat de Wang-Shu, carul Lunii. Ufologii moderni ar putea caracteriza aceasta descriere ca pe o „amintire paravan” a unei rapiri clasice. Insa literatura taoista merge mai departe, descriind un ritual in care fiintele lumii coboara de fapt pe Pamant pentru a se intalni cu celebrantul. La sfarsitul ritualului ei urca pe carul norilor si decoleaza.

 Carele de nori amintesc si de „navele de nori” vazute in sudul Frantei in secolul al IX-lea, venind din „Magonia” si carora Arhiepiscopul Agobard din Lyon le-a dedicat o parte dintre cartile sale.

 Orientul Mijlociu este una dintre cele mai fertile surse pentru astfel de povesti. Ezechiel a fost transportat, de „rotile din interiorul rotilor” viziunii sale, pe un munte indepartat, intr-o stare de stupoare. Testamentul lui Avraam ne spune ca arhanghelul Mihail l-a dus, pentru un tur ceresc, in carul sau. In misticismul evreiesc, astfel de descrieri sunt redate ca niste observatii fizice reale.

 Culianu afirma ca „toate apocalipsele evreiesti (un cuvant care inseamna revelatie, descoperire) impartasesc un cadru in care individul este insotit de un ghid angelic, revelatia este obtinuta in forma de dialog, in timp ce sunt vizitate mai multe niveluri ale cerului ... „Enoh urca prin cer intr-un car de foc. Cartea slavona a lui Enoh ofera detalii suplimentare despre rapirea sa: Enoh dormea pe salteaua sa cand au venit doi ingeri care aratau ca niste barbati foarte inalti si l-au dus intr-o calatorie cereasca. In mod similar, Ilie merge in cer fara sa moara. Tot in regiunea mediteraneana, povestile musulmane despre Mi’Raj povestesc ascensiunea profetului Mahomed la cer, in timp ce grecii au pastrat inregistrarile calatoriilor in spatiu ale lui Phormion din Crotona si Leonymus din Atena. Heraclides insusi (circa 350 i.e.n.) a fost fascinat de calatoriile aeriene, de calatoriile in alte lumi si de cunostintele despre incarnarile anterioare.

 Citand pe Charles Howard Hinton, Robert Monroe, Charles Tart, Piotr Uspenski si Albert Einstein, Culianu observa ca: „Fizica si matematica vor fi responsabile intr-o mare masura de revenirea interesului pentru caile mistice de cunoastere”.

Noi modele mentale

 Daca sufletul este o „naveta spatiala”, asa cum pareau sa sugereze traditia religioasa si folclorul, respecta el oare niste legi speciale ale fizicii care sunt inca de descoperit? Si ce concluzie putem trage din multiplicitatea reprezentarilor actuale ale altor lumi? Pur si simplu ca traim intr-o stare de pluralism avansat privind lumea cealalta, in care „ipoteza grosiera a unui suflet separabil” devine perimata. Noile modele de minte, „inspirate de cibernetica si inteligenta artificiala, le inlocuiesc pe cele vechi”. „Calatoriile noastre in alta lume pot duce la universuri paralele sau la tot felul de lumi posibile sau chiar imposibile ”.

 Caracteristica majora a fenomenelor OZN este diversitatea lor. Prin urmare, sustinatorii oricarei teorii particulare (cum ar fi ideea ca ufonautii vin de pe o alta planeta si rapesc oamenii pentru a crea o rasa hibrida) isi pot „dovedi” ipotezele atata timp cat li se permite sa ignore, sa excluda sau sa cenzureze acele cazuri care le contrazic teoria. Rezultatul este – spune Vallée – ca o mare parte din cercetarea OZN se afla acum in afara domeniului „comunitatii OZN”, cea auto-definita, si multe cazuri importante nu mai sunt publicate deloc. Aceasta situatie ar trebui sa ii preocupe pe toti cei implicati in domeniu.

 Dupa citirea atenta a ambelor carti, Vallée ramane cu sentimentul ca autorii au atins un subiect care transcende istoria noastra, mitologia noastra si stiinta insasi. Prin urmare, ar fi nerezonabil sa ne asteptam la raspunsuri in acest moment sau chiar sa cerem un singur cadru metodologic. Aratarea cu degetul catre acest sau acel cercetator pentru deficiente in tehnica, sau extremism teoretic este inutila. In cele din urma, nu ar trebui sa apelam la nicio carte in cautarea de date, ci la experimentatorii insisi. In lupta lor cu fenomenul si in eforturile lor de a da sens celor constatate, o noua generatie de cercetatori va trebui sa-si gaseasca inspiratia. Aparentul esec al cercetarilor privind rapirile n-ar trebui sa ne impiedice sa aruncam o privire proaspata asupra unui fenomen atat de strans legat de definitia realitatii noastre. Asa cum spune Culianu, „este putin probabil sa ne intoarcem vreodata la certitudinile din trecut, care puteau sa fi fost linistitoare, dar, de obicei, erau si ieftine. Alte lumi, fara limite, vor continua sa se inmulteasca in mintile noastre, care in acest fel vor explora propriile posibilitati nelimitate”.

DAN D. FARCAS