Cu totul insolita, o recenta descoperire greu de anticipat a oamenilor de stiinta da un sens aparte binecunoscutei descrieri umane de „persoana toxica”.
Cercetatorii niponi de la Okinawa Institute of Science and Technology Graduate University (OIST) si colegii lor de la Universitatea Nationala Australiana au constatat ca fundatia genetica necesara pentru ca veninul oral sa evolueze este prezenta atat la reptile, cat si la mamifere, afirmand ca studiul lor arata primele dovezi concrete ale unei legaturi intre glandele veninoase ale serpilor si glandele salivare ale mamiferelor. Cercetarea indica faptul ca, desi oamenii si soarecii nu sunt veninosi in prezent, genomul nostru are potential in acest sens, in anumite conditii ecologice. Autorul studiului, Agneesh Barua, a descris veninul drept „un cocktail de proteine” folosit de animale pentru a imobiliza si a ucide prada, precum si pentru autoaparare. Pentru cercetare s-au cautat gene care functioneaza impreuna si interactioneaza cu gene de venin, folosind glandele de venin de la sarpele habu din Taiwan. Concluzia este ca glandele salivare ale mamiferelor si glandele cu venin ale serpilor au un nucleu functional antic. Studiul constituie prima dovada concreta a unei legaturi intre glandele veninoase ale serpilor si cele ale mamiferelor. „Multi oameni de stiinta au considerat intuitiv ca acest lucru este adevarat, dar acum avem prima dovada solida, reala pentru teoria conform careia glandele veninoase au evoluat din glandele salivare timpurii. In timp ce la serpi a aparut un dezechilibru, ei incorporand multe toxine diferite in venin, animale precum soparlele produc venin mai simplu, foarte asemanator cu saliva.” Experimente din anii 1980 au aratat ca soarecii masculi produc in saliva compusi care devin foarte toxici atunci cand sunt injectati la sobolani. Daca, in anumite conditii ecologice, soarecii care produc mai multe proteine toxice in saliva lor au un succes reproductiv mai bun, atunci in cateva mii de ani, am putea intalni soareci veninosi. Dr. Barua a adaugat ca, desi este putin probabil, daca ar exista vreodata conditiile ecologice potrivite, oamenii au si ei potentialul de a deveni veninosi. ADRIAN-NICOLAE POPESCU
|