Despre tabuul OZN

La sfarsitul lunii ianuarie 2021, Tim McMillan si Tom Rogan doi jurnalisti cunoscuti, specializati pe probleme de securitate nationala, au postat pe site-ul The Debrief un articol intitulat „Tabuul OZN vechi de decenii pe care administratia Biden va trebui sa il infrunte”.

 Tom Rogan isi petrece cea mai mare parte a timpului scriind despre probleme legate de China, Rusia, Orientul Mijlociu si Coreea de Nord. Tim McMillan aduce aproape doua decenii de experienta in zona aplicarii legii in activitati de culegere de informatii si aparare. Niciunul nu este „fan OZN”, dar ceea ce au gasit, independent, in rapoartele americane de securitate nationala i-a facut pe amandoi sa abordeze impreuna si frontal subiectul fierbinte al obiectelor zburatoare neidentificate, sau, in limbajul favorizat acum, al fenomenelor aerospatiale neidentificate (FAN).

 In articol ei atrag atentia asupra faptului ca, pe langa pandemie si crizele externe si interne cunoscute, provocarea FAN, care se apropie, ar putea ajunge sa defineasca mostenirea prezidentiala a lui Joe Biden, desi noul presedinte s-ar putea sa nu-si dea inca seama de asta.

 Nu cu mult timp in urma, The Debrief a oferit o perspectiva asupra constientizarii crescande de catre cele mai inalte niveluri ale comunitatilor militare si de informatii din SUA a faptului ca aparate neidentificate, controlate in mod inteligent, traverseaza fara teama de riposta cerul si oceanele. Lideri politici au inceput sa faca declaratii publice din ce in ce mai explicite ca „cineva” sau „ceva” pare sa posede tehnologii pe care nu reusim sa le intelegem, urmarind scopuri necunoscute.

Concluzii ingrijoratoare

 Ceea ce cei doi autori au aflat in acest sens, inclusiv din declaratiile facute public sau privat, de persoane din guvernul SUA, i-a condus la cateva concluzii ingrijoratoare. Unele FAN par a fi dispozitive mecanice controlate inteligent, capabile de acceleratie hipersonica practic instantanee si de viraje unghiulare ascutite, fara a se baza pe surse vizibile de propulsie. Chiar si numai aceste observatii provoaca o mare consternare in mintea analistilor cu cunostinte tehnice. Unele dintre aceste obiecte au o capacitate „transmedii” – adica sunt in stare de aceleasi performante impresionante atat prin aer, cat si sub apa, ori in afara atmosferei.

 FAN apare uneori pe radar, in timp ce in alte cazuri aceste obiecte par a fi capabile sa se ascunda de sistemele vizuale si de alti senzori. Unele FAN au manifestat abilitati aparent extraordinare de colectare a informatiilor si afiseaza cunostinte care nu ar trebui sa fie accesibile. Uneori, ele par sa anticipeze raspunsurile celor pe care ii intalnesc. Unele dintre aceste obiecte pot detecta platforme americane de arme nucleare de la mare distanta, zburand peste ele cu impunitate absoluta. Examinand fara prejudecati inregistrarile istorice, se pare ca obiectele enigmatice au manifestat de mult timp un interes deosebit pentru locurile cu armamente nucleare.

 Problema FAN nu este o „problema americana”. Multe guverne mondiale au intalnit aceste obiecte misterioase. In ultimii ani, pe masura ce China continua sa-si imbunatateasca tehnologiile intr-un ritm exponential (in principal datorita spionajului si furtului intelectual), s-au trezit si ele detectand obiectele neiden-tificate, intr-un ritm din ce in ce mai mare. Pentru multi aflati in varfurile structurilor de aparare, aceste stiri sunt profund nelinistitoare. Desi cele de mai sus nu reprezinta ceva deosebit de nou, simplul fapt ca acum oficialii se alarmeaza este remarcabil in sine.

 Intr-adevar, de cel putin un secol, ne bantuie „ceva” care pare sa depaseasca toate limitele culturale, ideologice si geografice, aratand o tendinta spre aparitii sporadice, dar spectaculoase. Singura trasatura distincta pe care acest „ceva” pare sa o aiba este faptul ca sparge paradigmele actuale si se comporta in moduri care par complet straine intelegerii umane.

 Subiectul OZN-urilor a fost mult timp socotit o combinatie flagranta de pseudostiinta si teoria conspiratiei. Considerat de validatorii sociali ca o adunatura de anomalii naturale, probabil prozaice, subiectul a fost retrogradat, de zeci de ani, intre diverse excentricitati jenante. Un tabu OZN, daca vreti. Chiar si acum, acesta este un subiect asupra caruia majoritatea jurnalistilor si oamenilor de stiinta raman profund sceptici (si, de asemenea, in majoritatea cazurilor, profund dezinformati).

 Cei doi autori recunosc ca nici ei n-ar fi scris despre acest subiect, constienti ca isi supun credibilitatea si carierele aceluiasi tabu, dispret si ridicol, care urmaresc subiectul OZN de zeci de ani, daca nu ar fi intalnit, in mod repetat, indicii din ce in ce mai puternice ca aici este „ceva” care pare a fi pe cat de real pe atat de extraordinar. Si ei mai stiu ca si un numar tot mai mare de actori importanti din guvernul american devin treptat constienti de acest fapt.

 Multi din „comunitatea OZN” cred ca exista un organ ultra-secret in guvern care are multe, daca nu toate, raspunsurile pe care ei le cauta. Cei doi autori sunt inclinati sa se indoiasca de asta. In schimb, se pare ca structurile militare si de informatii au cazut cu mult timp sub influenta inabusitoare a tabuului OZN pe care tot ei l-au ajutat sa se instaleze in anii 1950 si 1960. In tot timpul scurs de atunci nu puteai avansa in nicio cariera daca afisai un interes pentru evenimentele OZN. Se pare ca unele dovezi de inalta calitate, fotografice si altele, care au ajuns in mainile guvernului in generatiile anterioare nu au fost pastrate si exista deci deficiente severe de memorie institutionala.

 Drept urmare, in randul fiecarei noi generatii de ofiteri si oficiali ai serviciilor de informatii, unii sunt uimiti cand se vad confruntati cu dovezi ale unor intrusi despre care credeau ca exista doar pe taramurile science-fiction. Aceasta desi in timpul celui de-al doilea razboi mondial, pilotii Aliati si ai Axei au raportat ca au fost insotiti de obiecte stralucitoare pe cer pe care le-ar fi numit „Foo Fighters”. Apoi, intr-o nota clasificata din 1947 privind „discurile zburatoare”, generalul locotenent Nathan Twining (pe atunci sef al Comandamentului pentru materiale aeriene, ulterior sef de stat major al fortelor aeriene si presedinte al sefilor de stat major) afirma: „Fenomenul raportat este ceva real si nu o viziune sau o fictiune” si a descris obiectele ca avand caracteristici extraordinare. In perioada 1947-1952, asa cum arata documente desecretizate intre timp, Fortele Aeriene au efectuat studii aprofundate ale incidentelor OZN, iar Centrul de Informatii Tehnice Aeriene si Serviciul de Informatii Aeriene au ajuns la concluzia ca, sistematic, „obiecte cu capacitati total neconventionale efectueaza zboruri controlate, axate pe instalatii de aparare majore ale SUA”, concluzie intarita si de Oficiile de Informatii Stiintifice ale CIA.

Observatii consistente

 Astfel de evaluari au fost primite de autoritatile superioare ca fiind extrem de incomode in mijlocul altor prioritati urgente, cum ar fi Razboiul Rece. S-a gasit mai oportun, birocratic si politic, sa se evite si sa se „demistifice”, prin diverse mijloace, subiectul OZN. Chiar si infamul „Raport Condon” din 1968 a spus pur si simplu: „Un studiu mai aprofundat al OZN-urilor probabil nu poate fi justificat” dar nicaieri nu a spus ca OZN-urile nu ar exista. In anii care au urmat, observatiile OZN-urilor de catre public si armata au ramas remarcabil de consistente si la egalitate cu cele de la sfarsitul anilor 1940 pana in anii 1960. Cu toate acestea, dezinteresul afisat oficial al guvernului SUA si tabuul OZN au avut un efect profund asupra societatii.

 Dupa 70 de ani de evitare sistematica si amnezie institutionala, tabuul asupra OZN-urilor ar putea fi ridicat in sfarsit. In iunie 2020, Comisia pentru informatii a Senatului (SSCI), cu sprijinul membrilor superiori ai sai din ambele partide, republican si democrat, a emis o directiva cerand ca directorul serviciului national de informatii, in colaborare cu secretarul apararii si cu alte agentii, sa prezinte, in 180 de zile de la promulgarea legii, un raport cuprinzator, neclasificat, despre „Vehicule aeriene neidentificate”. Membrii comisiei, prin accesul pe care il au, stiu ca OZN-urile nu sunt „proiectele negre” americane. Sursele celor doi jurnalisti indica faptul ca nici Rusia, nici China nu au produs asemenea dispozitive de zbor extraordinare.

 SSCI a remarcat in mod clar: „Comisia intelege ca informatiile relevante pot fi sensibile; cu toate acestea, Comisia constata ca schimbul de informatii si coordonarea in cadrul comunitatii de informatii au fost inconsistente si ca aceasta problema nu a beneficiat de atentia cuvenita din partea liderilor de nivel inalt”.

 Pe 27 decembrie 2020, presedintele Donald Trump a semnat legea alocand 1,4 trilioane de dolari in finantare federala pentru anul fiscal 2021. Inauntrul legii se afla si directiva Comisiei pentru un raport FAN, care a devenit astfel, in mod oficial, vointa Congresului.

DAN D. FARCAS