|
Antrenate sa ucida fara mila, asa-numitele Ahosi sau „amazoane din Dahomey” au sadit teroarea in inimile colonistilor europeni din secolul XIX, scriind un capitol putin cunoscut al istoriei Africii.
Cand francezii au incercat sa ocupe, la sfarsitul secolului XIX, unul dintre ultimele regate africane inca libere, Dahomey (astazi Benin), au intampinat o rezistenta inversunata, dar nu din partea barbatilor localnici, ci a unei grupari de femei inarmate pana in dinti, pe care evident ca le-au numit „amazoanele negre”. Desi cele 3.000 membre ale acestei armate inedite erau casatorite cu regele tarii, ele actionau mai curand ca garzi de corp pentru acesta, depunand un juramant sa nu aiba niciodata copii si sa-si dedice viata razboaielor. Printre ele se numarau tintase pricepute, dar si experte in manuirea sabiei, capabile sa despice un inamic pe jumatate cu o singura lovitura. Regatul Dahomey a aparut in secolul XVII si pana in 1904, cand a devenit colonie franceza, a constituit un stat pu-ternic, cu o economie bazata pe razboaie, sclavie si comert cu europenii. De asemenea, avea o monarhie puternic centralizata, un sistem complex de impozitare si o armata numeroasa, a carei unitate de elita o reprezentau „amazoanele”. Originea acestora se confunda cu aparitia regatului Dahomey, ele fiind „sotii de clasa a treia”, adica femei pe care suveranul le considera prea ura-te pentru indatoririle maritale, dar potrivite pentru a-l apara de dusmani. Aceste femei bodyguard erau singurele care puteau ramane peste noapte in palatul regal, accesul barbatilor aici fiind interzis dupa lasarea serii, de teama unui puci. La mijlocul secolului XIX, cand francezii au inceput planurile de colonizare ale regiunii, amazoanele constituiau aproape 40% din armata intregului regat si erau de departe forta de elita a acesteia. Statul ca atare era atat de bine pregatit militar, incat francezii l-au denumit „Sparta neagra” si au realizat ca nu le va fi usor sa il supuna. Amazoanele erau impartite in corpuri de puscasi, arcasi, sabieri si chiar tunari, fiecare corp avand propriile uniforme, arme si traditii. Cele mai temute erau asa-numitele „gbeto”, un grup de tinere care purtau pe cap coarne de antilopa si luptau inarmate cu pumnale – ele nu se temeau, spunea un explorator francez pe la 1850, sa atace astfel chiar si elefanti! Pentru a face parte din garda regelui, tinerele erau obligate sa treaca o serie de teste similare unor torturi – sa indure batai, sa se catere pe pereti in care erau infipti spini si sa-si demonstreze forta si insensibilitatea decapitand cu sabia prizonierii de razboi. Dupa ce treceau toate testele, erau invitate la palatul regal, unde se bucurau din plin de bucuriile vietii suveranului, oferindu-li-se tutun si alcool. In 1890 a avut loc primul razboi dintre Regatul Dahomey si Franta, incheiat nedecis. A urmat un al doilea conflict, in urma caruia sute de amazoane au murit aparandu-si tara. Dar chiar si dupa cucerirea regatului de catre colonistii francezi, luptele au continuat, in ciuda masurilor luate de noii stapani de descurajare a violentelor. Amazoanele negre au continuat sa duca un razboi de gherila in jungla, pana la alungarea colonistilor europeni, dupa al Doilea Razboi Mondial. Ultima amazoana din Dahomey a murit, la o varsta venerabila, in anul 1979. GABRIEL TUDOR
|
ISTORII UITATE 
