Sanctuarul unei iubiri pierdute

Australia va ramane intotdeauna un taram unic, cu nenumarate elemente ce-l pot defini, insa unic aici este, in intreaga arta plastica culta, Sanctuarul William Ricketts din Dandenongs – o Gradina a Miracolelor, parafrazand in sens pozitiv denumirea binecunoscutei Curti a Miracolelor pariziene, care insa reprezenta o populatie a tenebrelor.

 In cazul de fata vorbim despre fiinte umane in parte insufletite (arta poate genera entitati situate intre viu si neviu, intre pamantesc si celest), surprinse in clipa zamislirii lor sau in cea a zborului final catre un spatiu si un timp ce se dilueaza in infinit si in eternitate.

 Sanctuarul este amplasat intr-o poiana plina de ferigi raspandite la umbra batranilor copaci ce imbraca Muntele Dandenongs, din apropierea orasului Melbourne, unde s-a nascut creatorul sau, William Ricketts, in 1898. Considerat un excentric, acesta a avut o viata relativ aventuroasa, presarata cu frecvente incursiuni in lumea autentica, reala, a unor populatii carora „elitele” umanitatii nu le acorda locul cuvenit alaturi de ele.

 In primul rand este vorba despre aborigenii australieni – cei care si-au „imprumutat” chipurile si esentele subtile ale spiritului chiar acestui spatiu ales, invecinat cu sacrul. In perioada 1949-1960, artistul a calatorit frecvent in Australia Centrala, unde a trait in mijlocul populatiilor native Pitjantjatjara si Arrernte.

 Aici s-a „contaminat” cu pasiunea pentru cultura lor, care se reflecta profund in impresionantele sale sculpturi. Apoi, timp de doi ani, Ricketts s-a aflat in India, alta lume a sacrului ancestral, care i-a creat o legatura spirituala si de dragoste fata de stravechea ei cultura, dupa ce a trait intr-un renumit centru spiritual, inainte de a se intoarce in Australia.

 Ricketts a trait in conditii austere la Sanctuar, din 1934 pana la moartea sa in 1993, in varsta de 94 de ani. Ceramist desavarsit din punct de vedere tehnic, si-a folosit abilitatile considerabile pentru a-si exprima in forma sculpturala convingerile excentrice, in centrul carora se aflau preocupari care astazi sunt mai obisnuite. Explorand cu finete domeniul sensibil al destinului populatiilor native de la inceputurile lor, imbracate in magia miturilor, pana la supunerea de catre reprezentantii civilizatiilor avansate veniti pe mare, Ricketts s-a aratat impotriva a ceea ce a vazut ca o distrugere a mediului.

 S-a interesat si s-a implicat inclusiv afectiv in existenta aborigenilor, devenind un aparator ferm al drepturilor naturale si legitime ale acestora. Din asemenea trairi de un echilibru ireprosabil s-au nascut in sens propriu cele 92 de sculpturi realizate din lut, dar care se integreaza organic in materialitatea vegetala si minerala a Sanctuarului.

 Ceea ce face ca granitele rationale dintre regnuri si structura materiilor respective sa se dilueze pana la o fascinanta omogenizare comuna este conceptia artistica a sculpturilor. In marea lor majoritate, protagonistii lor sunt bastinasi si se spune chiar ca absolut toate chipurile reproduse aici au imagini corespondente in realitate. Autorul a luat asadar realitatea vie si a recreat-o din lut, asumandu-si implicit un rol de creator muritor al Lumii.

 Totusi, intr-o maniera diferita fata de marele nostru Demiurg, oamenii lui Ricketts sunt, de cele mai multe ori, capete, membre si torsuri ce se contorsioneaza sau se contopesc cu piatra reala si cu trunchiul arborelui, ca intr-o incercare de a se smulge din captivitatea teluricului, ca exprimare a aspiratiei supreme de a dobandi intregul liber de orice legaturi cu materia.

 Dincolo de zbaterea perpetua, zecile de sculpturi relateaza o intreaga istorie fara varsta, incepand de la vremurile mitice, in care omul acestor taramuri si cangurul, animalul-efigie al Australiei, alcatuiau una si aceeasi faptura. Magistrala in acest sens este sculptura ce infatiseaza un fel de centaur aborigen cu cap, brate si bust de om si trup de cangur.

 In acelasi timp, Sanctuarul constituie si un manifest impotriva razboiului si a inrobirii populatiilor native aruncate astfel, prin violenta, in uitarea si pier-derea ireversibila a traditiilor, a modului de trai multimilenar, a identitatii colective. Profund impresionanta si semnificativa este sub acest aspect implicarea efectiva a fiintei artistului William Ricketts in destinul fascinantei populatii aborigene: el insusi este prezent, ca personaj, intre celelalte chipuri si fapturi din Sanctuar; inainte de orice – ca jertfa pe cruce, alaturi de un batran nativ al acestor taramuri, ambii fiind rastigniti la picioarele unei sinistre creaturi ce intruchipeaza forta primitiva (lucrarea „Gun Brute” – „Arma Bruta”).

 ...Ca o pecetluire a destinelor comune ale artistului si aborigenilor sculptati de el, intr-un loc central din Sanctuar, intre arbori si stanci napadite de licheni, se afla o placa pe care sta scris: „William Ricketts 1898-1993. Aici se afla cenusa lui William, sub Copacul Vietii, inapoiat Mamei sale Pamantul. In aceasta Padure a Iubirii, in linistea mintii, simti dragostea si prezenta lui, pentru ca el se afla pretutindeni in jur.”

ADRIAN-NICOLAE POPESCU