|
De foarte multe ori, ne-am obisnuit sa ne administram singuri medicamente ori sa aplicam tehnici medicale de tratament, fara a avea o reteta sau o recomandare medicala personalizata. Inghitim fara discernamânt medicamente, mai ales la aparitia unor simptome ori afectiuni benigne curente, insa uneori si când exista probleme persistente ce pot ascunde boli mai grave.
Automedicatia poate fi de mai multe tipuri, pe care e util sa le avem in vedere. (Se exclud „sfaturile” necunoscatorilor sau imitarea unor tratamente „fiindca au facut bine lui X” si asa mai departe.) Automedicatia primara dureaza una-doua zile si permite tratarea simptomelor atunci când nu exista un diagnostic stabilit de medic, de obicei cu produse farmaceutice care nu necesita reteta. Automedicatia secundara permite tratarea simptomelor unei boli sau crize diagnosticate de medic, pe baza recomandarilor acestuia, de urmat si ulterior primei crize. Automedicatia tertiara este practicata ani de zile de persoane cu maladii cronice precum astmul sau diabetul. Este un tip de tratament autoadministrat cu acordul si sub controlul medicului, cu eventuale adaptari, dupa caz. – Indiferent de gradul de implicare a medicului in automedicatie, pacientul trebuie sa cunoasca si conditiile de utilizare a produselor farmaceutice in cauza, astfel incât procedura sa prezinte riscuri scazute. Mai intâi, trebuie sa se poata recunoaste simptomele benigne; este usor pentru o raceala, tulburari de tranzit repetate, o durere de cap care cedeaza repede etc. Ramâne riscul de mascare a unor simptome recente care persista si deci de intârziere a consultatiei medicale. Intotdeauna, daca dupa una-doua zile nu exista ni-cio ameliorare sau se agraveaza simptomele, trebuie consultat imediat medicul. Fara niciun fel de exceptie, trebuie ca pacientul sa cunoasca foarte bine medicamentele: indicatii, mod de utilizare, contraindicatii, efecte secundare. – Informarea trebuie insotita de intelegerea exacta a contextului simptomului sau al bolii, cu diferentierea acestora. De pilda: nu aveti o apendicita, ci o durere in abdomen, care se poate trata cu antispasmodice, respectiv se va apela imediat la medic; nu ai o cistita, ci arsuri la urinare, insa numai medicul poate stabili aceasta, precum si tratamentul de urmat. Nu in ulti-mul rând, automedicatia obliga si la cunoasterea interactiunilor medicatiilor folosite, putând exista „nepotriviri” periculoase (exemplul cel mai cunoscut este cel al interactiunii dintre aspirina si anticoagulante). Ca regula generala, nu consumati alcool când luati medicamente; acesta poate amplifica efectul unora, dar, pe de alta parte, suprasolicita puternic ficatul si face mai dificila distrugerea anumitor compusi ai medicamentelor ajunsi in sânge. – Nu pastrati la domiciliu decât medicamentele prescrise de medic in scopul unei folosiri ulterioare, in prelungirea tratamentului initial. Aceasta ar insemna compartimentarea sertarului cu medicamente in doua: n pentru medicamentele pe care le puteti utiliza (reteta initiala si automedicatia ulterioara permisa); n pentru medicamentele ce pot fi luate numai la recomandarea medicului. In cazul aparitiei unui simptom, nu trebuie sa folositi decât medicamentele deja prescrise si utilizate pentru propria persoana si pe care le aveti in „farmacia de acasa”. Totodata, tineti cont de detaliile ce indica evitarea automedicatiei, atunci când: n un simptom persista fara explicatie sau recidiveaza de mai multe ori; n simptomele nou-aparute nu seamana cu ceea ce cunoasteti deja in cazul propriei persoane; n intensitatea simptomelor este puternica si nu aveti certitudinea ca e ceva benign la mijloc; n la femei, exista o sarcina sau alapteaza ori au un copil in vârsta de sub 2 ani. ADRIAN-NICOLAE POPESCU
|
CONSULTATII FARA PLATA 
