|
O inscriptie aproape stearsa, descoperita pe o veche piatra tombala din Sicilia ne ofera amanunte despre unul dintre cei mai celebri gladiatori ai Romei Antice – Flamma (Flacara): „Flamma, secutorul, a trait 30 de ani. A luptat de 34 de ori in arena, a câstigat de 21 de ori si de 9 ori a iesit egal. Si-a câstigat gratierea de patru ori. De origine siriana.
Pornind de la aceasta inscriptie, care dateaza din secolul II d.Hr., dar si de la alte marturii contemporane, istoricii au incercat sa reconstituie viata acestui personaj legendar. Se pare ca el era, intr-adevar, originar din Siria, dar era de religie iudaica, fiind capturat in cursul uneia dintre numeroasele revolte evreiesti impotriva stapânirii romane din perioada domniei lui Hadrian. Cea mai puternica dintre aceste revolte a fost a lui Shimon Bar Kohba, soldata cu uciderea a aproape 600.000 de evrei si distrugerea a aproape o mie de sate evreiesti. Multi dintre rasculati au murit din cauza bolilor sau a foametei, dar unii dintre ei au fost vânduti ca sclavi. La inceputul conflictulului, prin 132 d.Hr., Flamma trebuie sa fi avut vreo 14 ani si probabil a luat parte la revolta, alaturi de ceilalti barbati din familia lui. Capturat la 17 ani de romani, el a fost alocat unei scoli de gladiatori, executia prizonierilor de razboi in arena fiind comuna, in special in secolul II d.Hr. Dar alti istorici sugereaza ca, dimpotriva, Flamma era chiar de origine siriana si ajunsese gladiator dupa ce fusese initial angajat ca auxiliar in una dintre cele sase legiuni trimise de Hadrian sa inabuse revolta. Se stie ca soldatii romani, fie ei legionari sau auxiliari, erau pedepsiti pentru insubordonare sa lupte in arena, ca gladiatori. Oricare ar fi adevarul in aceasta privinta, cert este ca la 17 ani Flamma a intrat in arena ca sclav, asteptându-si moartea.
Dar curajul si priceperea lui in mânuirea sabiei aveau nu doar sa-i salveze viata, ci sa-l transforme intr-un erou al plebei romane, la fel de indragit pe cât sunt astazi fotbalistii celebri. Potrivit traditiei romane, sclavii condamnati sa lupte in arena erau mai intâi inclusi intr-o grupa numita gregarii, adica indivizi neinstruiti, care erau ucisi foarte rapid in luptele organizate pentru distractia multimilor. Este foarte probabil ca Flamma sa fi provenit din acest rang si faptul ca a supravietuit ar putea explica de ce era foarte popular. Potrivit pietrei tombale, el era secutor, adica lupta cu o sabie scurta romana, gladius si un scut greu, având pe antebratul drept o platosa de aparare, numita manica. De obicei, scutarii luptau impotriva retiariilor, gladiatori inarmati cu un navod si un trident. Contrar imaginii generale pe care o avem astazi despre gladiatori, ca niste masini de lupta umane, pline de muschi, se pare ca acestia erau mai curând „durdulii”, stratul de grasime protejându-i de ranile grave. De altfel, având in vedere consumul energetic urias implicat de antrenamente si lupte, gladiatorii erau foarte bine hraniti, intr-o epoca in care inanitia era o cauza frecventa de deces. Se pune totusi intrebarea: de ce Flamma a refuzat sa fie gratiat si eliberat de patru ori? Pentru un om modern, refuzul lui pare inexplicabil, dar analizând lucrurile la rece intelegem rationamentul. Daca Flamma era un supravietuitor al revoltei lui Bar Kohba, el nu ar fi avut unde sa se intoarca, deoarece „acasa” nu mai exista pentru el. Daca era un dezertor din armata romana, ar fi fost privit pretutindeni ca un tradator. Optiunile sale, ca om liber, erau foarte reduse: fie se angaja ca garda de corp sau chiar ca prostituat masculin pentru vreun cetatean bogat, fie devenea antrenor sau chiar negustor de gladiatori. In schimb, ca gladiator, era bogat, rasfatat, adulat, primea bani din pariuri, iar femeile roiau in jurul lui. Nu-i de mirare ca Flamma a preferat sa duca o asemenea viata stralucitoare si sa moara in arena la 30 de ani, decât sa traiasca pâna la vârsta senectutii o existenta terna si rusinoasa. GABRIEL TUDOR
|
ISTORII UITATE 
