|
Artele plastice crestine, cu preponderenta indiscutabila pictura, au drept baza dominanta textul Bibliei, cu o concentrare maxima, in mod firesc, pe figura lui Iisus Hristos.
Epoca medievala inregistreaza in aceasta directie o veritabila explozie de lucrari, intre care scena crucificarii Mântuitorului, segmentata in cele mai mici momente, ocupa locul cel mai important, transmitând si in acest fel mesajul semnificatiei jertfei pentru o intreaga colectivitate. Coborârea de pe cruce aduce de altfel in planul imediat secundar si numerosi reprezentanti ai acestei comunitati, sporind nu numai dramatismul evenimentului, ci si forta de cuprindere a trairilor umane dincolo de un fapt general valabil: trecerea pragului dintre lumea de aici, a pamântenilor muritori, si cea de dincolo, a carei definire nimeni nu o poate schita indeajuns de limpede. Catre mijlocul veacului al XV-lea, pictorul flamand Roger van der Weyden realiza, cu aceasta tema, capodopera intregii sale activitati artistice. Tripticul pictat in jurul anului 1436 pentru capela Notre-Dame din Louvain include in partea sa centrala aceasta tema, ilustrând nu doar capacitatea de cuprindere a unui numar considerabil de personaje intr-un spatiu restrâns, fiecare cu trairile si gesturile care il individualizeaza, ci si elemente de unicat ce traduc in imagine relatarile biblice. Este de remarcat intotdeauna acest lucru – si nu ca amanunt al respectivului tablou, ci chiar ca punct focalizator al intregului ansamblu considerat drept naratiune picturala –, deoarece el nu „evadeaza” din aria textului sacru, dar propune o interpretare mult mai umana si mai profund afectiva a unui eveniment, in fond, frecvent in epoca vietii pamântesti a Mântuitorului. Fiindca ar trebui ca, intr-o astfel de analiza estetica, sa nu cadem in eroarea de a omite analiza tuturor conditiilor de vietuire si a evenimentelor politice, militare si economice din epoca. Sa spunem, explicit, ca invadatorii romani foloseau crucificarea nu doar ca pe o pedeapsa crunta si exemplara, ci si ca pe un eficient mijloc de terorizare a populatiei, pentru a incerca astfel infrângerea din fasa a altor eventuale tentative de infruntare a puterii vremelnice din teritoriile ocupate de trupele imperiului. Strategie, de altfel, aplicata chiar si astazi, sub forme „evoluate”. Trei personaje sunt in jurul Mântuitorului, alte trei personaje participa la uimirea si ingrijorarea in fata prabusirii in lesin a Mariei. Nu trebuie decât sa privesti si sa observi similitudinile din pictura lui van der Weyden. Imaginea este aidoma unei naratiuni ce explica totul. Iar daca unui privitor prea grabit poate ca ii scapa anumite detalii, este suficient sa se concentreze asupra fetei personajelor feminine din preajma celor doua victime – Iisus si Sfânta Fecioara. In tablou, lacrimile apar in mod firesc; dar in opera de arta, detaliul ce poate fi privit pâna in detaliile sale efectiv umane infatiseaza exact ceea ce este: lacrima. Lacrima omului care sufera pentru drama prezentului, dar se si bucura pentru mântuirea pe care ea o promite. ADRIAN-NICOLAE POPESCU
|
TERRA X 
