Arhitectura coloniala

Arhitectura este cea mai importanta dintre artele care, prin definitie, construiesc si ofera nu doar bucurie, ci si utilitate pentru fiecare individ. Am precizat asta, fiindca in tinuturile care de-a lungul timpului au fost supuse si ocupate de europeni, nord-americani, asiatici, arabi, elementul central, indispensabil pentru oricare fiinta – vatra, locuinta – au fost frecvent reconcepute, reordonate.

 Dincolo de contextul sociopolitic, rezultatul constituie o intrepatrundere a civilizatiilor, acceptata ca nou mod de vietuire, dar si ca o noua conceptie asupra integrarii esteticului in viata cotidiana.

 Istoricii afirma ca era coloniala in arhitectura a inceput in secolul al XVI-lea, dar aceasta se refera exclusiv la regiunea care apartinea Regatului Spaniei. O „epoca” desfasurata pe numai trei secole, dar care a ramas in istoria acestei arte datorita unor realizari remarcabile, in special prin personalitatea lor unica si seducatoare a edificiilor si ansamblurilor emanata asupra celor care vor si se pricep sa o inteleaga sub acest aspect.

 In linii generale, traditiilor precolumbiene din America Centrala, le-au fost suprapuse caracteristici apartinatoare de fascinantele stiluri baroc, clasic si originalul „ultrabaroc” inventat de artistul spaniol José Benito de Churriguera. Astfel, coloane de sustinere si decor, ancadramente de ferestre si de usi, de la conace, locasuri de cult, resedinte oficiale si chiar de la locuinte obisnuite au dobandit o noua respiratie, marcand cu o amprenta inconfundabila acest stil denumit generic colonialist mexican.

 Dupa veacurile de tranzit prin istoria omenirii – niciodata usor si lipsit de pericole – nenumarate cladiri construite si decorate astfel stau in picioare, poate nu neaparat impunand admiratie prin elemente de noutate pentru privitor, dar in mod cert respect pentru tinuta lor estetica, de o noblete cu totul aparte.

 Unul dintre primele locuri colonizate de spanioli este cel supranumit „Orasul Alb”, din Peninsula Yucatan: Mérida. Piatra de temelie, pusa aici la propriu in ziua de 6 ianuarie 1542, a dat nastere unui inedit amestec cultural, intre traditii specifice pana in detalii populatiilor bastinase si esentele progresiste continute de „bagajul” adus de colonisti.

 In arhitectura coloniala de aici impresioneaza simplitatea geometrica a cladirilor, peste care sunt aplicate ornamente de mare diversitate si cu evidenta atentie pentru detalii „brodate” in materialul durabil, atat pe fatade, cat si in elementele interioare. O atractie aparte o reprezinta inclinatia catre folosirea culorilor cu o anume savoare vizuala si totodata aproape gustativa, plina de exotism – roz, verde vegetal, piersiciul mediteraneean.

 Intercalarea acestora si o anume „nesupunere” fata de norme arhitecturale rigide fac din asemenea impreunari complexe de structuri concentrari de zone ce focalizeaza permanent interesul vizitatorilor. Cea mai veche biserica din America Latina este considerata San Ildefonso, ridicata – lucru de remarcat cel putin la nivel simbolic – pe temeliile de piatra ale vechii asezari mayase T’ho.

 Resedinta statului Michoacan, orasul Morelia este si el un exemplu de forta pentru arhitectura coloniala in stilul barocului spaniol si al celui francez din Mexic. Intre primele efigii in acest sens apare Apeductul pastrat aproape integral in structura sa originala, dupa un sfert de mileniu de la construire.

 Realizat din piatra de nuanta roz, acest maiestuos blazon al intregii regiuni numara 253 de arcade in stil baroc, dar pastreaza si elemente romanice. Pe langa valoarea artistica, el evoca si un rol practic vital avut in istoria orasului, asigurand pentru localnici alimentarea cu apa potabila de izvor prin cele 30 de fantani si 150 de rezervoare private.

 Intr-o legatura logica, putem mentiona si locul de bastina al mamei impresionantului artist Anthony Quinn – orasul Oaxaca. Odinioara centru de evanghelizare al populatiei din sudul actualului Mexic, acesta abunda in cladiri cu fatadele bogat ornamentate, in stilul epocii in care misionarii Ordinului dominican au construit aici numeroase biserici si manastiri-cetati multifunctionale, dar si cu asigurarea unui ambient confortabil si atractiv.

 In acest sens, fosta manastire Santo Domingo de Guzmán este poate cea mai mare si mai importanta constructie viceregala, pastrata pana astazi, din Mexic si, conform multor specialisti, din intreaga America Latina.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU