Destinul unor opere de arta

Pamânt al soarelui si al cântecului, al culorilor nebanuite ale câmpiilor si vârfurilor de munte, Italia pare un loc binecuvântat de Dumnezeu cu toate minunile lumii. Aici au scris Dante si Petrarca, aici s-au înaltat palatele si cupolele lui Bruneleschi si Bramante, aici a rasunat muzica lui Verdi si Puccini.

 Dintre minunatele orase ale tarii, cel mai încarcat de frumusete pare a fi Florenta. Asezat pe malurile fluviului Arno, istoricii îl considera orasul familiei Medici, bancheri si stapânitori, mari amatori de arta. Altii îl socotesc orasul lui Michelangelo Buonarroti pentru ca, alaturi de Leonardo da Vinci, acesta reprezinta spiritul, inteligenta, talentul si caracterul novator al Renasterii.

 Pictor si sculptor, arhitect iscusit, autorul unor delicate sonete, punându-si semnatura pe lucrari ilustre, cum este Capela Sixtina de la Vatican, artistul (1475-1564) crescut de o doica, fiica si sotie de pictor, capata de mic o pasiune deosebita pentru marmura. El prefera sa foloseasca daltile mult mai bine decât penelul sau pana de scris.

 Statuile din gradina familiei Medici exercita asupra lui o adevarata fascinatie, conversatiile cu cei mai de seama artisti ai vremii îi deschid noi orizonturi dar tulburarile politice ale acelor timpuri si ofertele unor personalitati ale vremii conduc pasii artistului în multe dintre orasele tarii.

David, simbolul Florentei

 Dintre capodoperele realizate în Florenta, cea mai cunoscuta ramâne „David”, creata între 1501-1504, la cererea consiliului municipal al orasului.

 Statuia reprezinta un tânar gol, tinând în mâna stânga prastia cu care avea sa-l ucida pe uriasul Goliath, o figura emanând forta si încredere, un atlet puternic, diferit mult de statuia lui Donatello realizata cu 60 de ani înainte, înfatisând un tânar frumos si delicat. Statuia lui Michelangelo a fost sculptata dintr-un singur bloc de marmura alba de Carrara. Marmura fusese refuzata de alti artisti, blocul fiind lung si îngust. Michelangelo a profitat de o crapatura în bloc, spartura reprezentând spatiul dintre trupul si bratul drept al eroului.

 Statuia, cu o înaltime de 4,34 metri, 5,17 metri cu tot cu soclu a fost amplasata în Plazza della Signoria, în fata cladirii Palazzo Vecchio. Pentru a fi ferita de intemperii, a fost mutata în 1873 în Galeria dell’Academica, în locul ei fiind montata în 1910 o copie.

 In timpul unor revolte de la 1527, poporul adunat în Piata Senioriei a început sa arunce cu pietre spargând în trei bucati bratul stâng al eroului. Giorgio Vasari, împreuna cu Francesco Salviati au recuperat bucatile si, în 1543, la ordinul lui Cassimo de Medici s-a restaurat statuia.

„Sclavii” lui Michelangelo

 Destinate pietrei de mormânt a lui Iulius al II-lea, grupul „Sclavilor” a fost realizat între 1513-1519. Fiecare dintre statui are o înaltime de peste doi metri si contopeste ideea mortii cu cea a eliberarii prin moarte. Doua dintre acestea au fost donate lui Roberto Strozzi. Sunt cunoscute drept „Sclav murind” si „Sclav înviat” si proprietarul le-a daruit la rândul lui regelui Frantei, în zilele noastre aflându-se la Muzeul Luvru din Paris. Celelalte patru statui au fost expuse în Gradinile Boboli si în Galeria Academica.

Mormintele Medici

 Aflate în Capela Medici din manastirea San Lorenzo din Roma, cele doua morminte în care dorm somnul de veci Lorenzo, duce di Urbino si Giuliano, duce din Menour sunt împodobite cu figuri alegorice din piatra. Mormintele sunt fata în fata, fiecare dintre sculpturi înfatisându-i pe cei doi, fiind amplasata înr-o nisa în perete. Giuliano este înfatisat ca un comandant de armata având la picioare statuile reprezentând „Noaptea” si „Ziua”, iar Lorenzo personifica gânditorul, fiind întovarasit de alegoriile „Amurg” si „Zori”.

 Cele doua monumente funerare nu ascund mistere dar reflecta din plin legatura între marele sculptor si patronii sai spirituali.

Pietá Florentina

 Una dintre cele mai dragi teme ale marelui sculptor este vestita „Pietá”, marcând momentul în care Sfânta Fecioara tine în brate trupul fiului ei mort, coborât de pe cruce.

 Tema este de origine nordica, foarte populara la vremea respectiva în Franta, nu însa si în Italia unde a fost interpretata de Michelangelo într-un mod aparte. Dintre acestea, Pietá Florentina, aflata în Muzeul Domului, a fost realizata când artistul avea peste 70 de ani, probabil pentru propriul sau mormânt. Se spune ca chipul lui Nicodim, aflat în spatele Fecioarei, alaturi de Maria Magdalena, reprezinta autoportretul sau. Se pare ca statuia nu l-a satisfacut întru totul pe autorul ei care a luat un ciocan si a sfarâmat bratul si piciorul stâng al Cristului. Statuia a fost reparata mai târziu de un ucenic fara sa se cunoasca exact motivele furiei artistului.

 Ultima lucrare pe aceasta tema a fost însa Pietá Rondanini, aflata la Palatul Sforzesco din Milano. Statuia a ramas din nefericire neterminata desi artistul a lucrat la ea din 1552 pâna în 1553 si mai târziu, sporadic între 1555-1564.

Perioada romana

 O serie de capodopere au fost lasate de Michelangelo si în perioada sederii la Roma. Astfel, pe lânga pretioasa fresca din Capela Sixtina, în biserica „Sfântul Petru în lanturi” se afla celebra statuie reprezentându-l pe Moise.

 Aceasta opera, la care sculptorul a lucrat ocazional 40 de ani, urma sa împodobeasca mormântul papei Iulius al II-lea, dar initial fusese comandat pentru Vati-can. Statuia face parte dintr-un monument amplu, pe doua niveluri, având în centru statuia profetului, dar sarcofagul papei a fost mutat la Vatican.

 Cea mai cunoscuta si poate cea mai îndragita sculptura a lui Michelangelo este însa acea Pietá aflata la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru.

 Capodopera de o valoare inestimabila, lucrarea renascentista este singura semnata de artist, semnatura aparând pe centura care se afla în diagonala pe pieptul Sfintei Fecioare.

    Creata pentru monumentul funerar al cardinalului francez Jean de Billheres, aflat la Roma, s-a renuntat la aceasta idee si a fost plasata în secolul al XVIII-lea, în prima capela din dreapta, unde se afla si astazi. Initial, fusese gazduita în capela Santa Petronila, aflata lânga transeptul sudic, dar aceasta a fost demolata si statuia a fost mutata. Cu aceasta ocazie a fost revendicata de un alt sculptor, Cristoforo Solari, drept pentru care Michelangelo a inscriptionat pe centura respectiva cuvintele: „Michelangelo Buonarroti, Florenta, a facut-o”. Mai târziu a regretat gestul si n-a mai semnat nicio lucrare. In timp, statuia a suferit câteva accidente cu totul si cu totul neasteptate. Astfel, în timpul unei mutari, au fost rupte patru degete de la mâna Fecioarei. Statuia a fost restaurata în 1736 de Giuseppe Lirioni.

 La 21 mai 1972 a suferit însa o distrugere cumplita. In Duminica Rusaliilor, un geolog dezaxat, Laszlo Toth, a atacat-o cu un ciocan strigând: „Eu sunt Iisus Hristos!”.

 In jur au sarit bucati de marmura, printre care si nasul. Oameni de buna credinta au recuperat bucatile si le-au oferit specialistilor, dar nasul nu a mai fost gasit. A urmat o restaurare îndelunga si minutioasa, iar nasul a fost reconstruit dintr-un bloc taiat din spate. Statuia si-a reluat locul, protejata de un geam blindat.

IRINA STOICA