El Molo – tribul cu dialectul disparut

In anul 1994, au fost identificati ultimii opt nativi ai tribului El-Molo care mai vorbeau limba stramosilor lor, dintre care astazi nu mai exista niciunul.

 Interpretând intr-o nota dramatica acest fapt, dar in dinamica evolutiei limbilor si a populatiilor mici, sta cumva in firea lucrurilor ca permanent sa dispara asemenea entitati ale civilizatiei umane. Totusi, cei despre care vorbim continua sa vietuiasca in stilul lor traditional, sa-si conserve si sa perpetueze traditii, obiceiuri, creatii artistice cu valoare de unicat.

Vânatori de hipopotami

 Grupul etnic El-Molo, originar din Cornul Africii si fortat sa coboare in zona Marilor Lacuri pe la anul 1000 i.Hr., este cel mai mic din Kenya, in prezent numarul membrilor sai fiind de circa 1000, cu totii localizati in numai doua sate. Sunt numiti si Samburu, ceea ce se traduce prin „mâncatorii de peste”, deoarece pescuitul este ocupatia lor principala.

 Sursa principala de hrana este pestele, alaturi de crocodili, broaste testoase si alte salbaticiuni, cum sunt hipopotamii. De altfel, in sânul tribului, inca persista conceptia ca un razboinic care a ucis un hipopotam trebuie sa aiba un statut social deosebit. Legate in mod vital de perpetuarea neamului El-Molo, modurile de procurare a hranei sunt dintotdeauna definitorii pentru orice populatie. Totodata, foarte importanta ramâne atasarea de aceste elemente practice a traditiilor spirituale, a artei, a practicilor specifice comunitatii si de neconfundat cu ale altor semeni.

 O adevarata intrepatrundere a vietuirii lor cu cea a naturii apare evidenta la tot pasul. Barbatii Samburu au in sânge ceea ce inseamna vânatoarea straveche de pe plute, cu harpoane facute manual din radacini de salcâm, iar pescarii folosesc plase facute din fibra de palmier.

Lacul Turkana, caminul milenar

 Admirabila forta de supravietuire a micului grup etnic consta si in preluarea in timp a unor elemente definitorii vitale, cum sunt religia crestina si renuntarea la stilul de viata nomad. In mod traditional, religia El-Molo este centrata pe inchinarea la Waaq, „singurul Dumnezeu al credintei monoteiste pre-abrahamice timpurii”.

 Impresionant este faptul ca locurile sacre ale comunitatii sunt respectate la fel de mult si de vecinii acesteia, chiar si in perioadele de conflict. Familiile au drept locuinte colibe costruite pe malul lacului Turkana – caminul acestei populatii de aproape doua milenii – unde intreaga comunitate isi cladeste viitorul din pacate fragil dintr-o traditie cultural-artistica fascinanta, conservata in mod miraculos.

 Potrivit traditiei, mamele nu concep un alt copil, pâna când fiul nascut devine suficient de puternic pentru a pescui cu o sulita sau fiica poate face o oala de gatit, din lut. In cadrul familial si comunitar, o alta credinta interesanta se refera la papusile confectionate manual, dar nu ca jucarii. Obiect de ritual magic, papusa reprezinta forma feminina, fiind simbol al fertilitatii. Fetele le atârna in casa pentru a se asigura ca vor avea multi copii. Din materiale exclusiv naturale sunt lucrate si toate obiectele de uz curent.

 Un anume os al pestelui iji foloseste ca lingura, din tesaturile brute din fibre de frunze de palmier se fac desagii ce servesc pentru transportul de catre barbati al lemnelor de foc, pestelui si vânatului, cele din piele de capra (mbene), fiind pentru bani, tutun si hrana. Ouale de strut sunt folosite la confectionarea vaselor de baut, dar si a splendidelor bijuterii kukuti, printr-o lucrare migaloasa obtinându-se piese insirate apoi pe snururi din frunzele aceluiasi palmier doum. Margele de sticla multicolore, nasturi de sidef si mici piese de os, insirate pe sârme sau pe fire sunt bratarile, cerceii si colierele purtate de membrii tribului mai ales la ceremonii, in functie de vârsta fiecaruia.

 La câtiva kilometri de satele El Molo se afla Muzeul Desertului care gazduieste artefacte ale comunitatii, precum carapace de testoasa folosite ca farfurii, recipiente pentru mâncare si tutun. Ingrijitorul muzeului, membru al comunitatii, declara ca muzeul va fi singurul loc in care generatiile viitoare vor afla informatii despre un trib pierdut, o limba disparuta si o cultura ce nu va mai exista.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU