|
In februarie 1981, planeta a fost extrem de aproape de un conflict nuclear, in urma unui incident bizar si despre care s-a vorbit atunci foarte putin – detaliile in privinta acestui incident aveau sa iasa la iveala mult mai târziu, dupa incheierea Razboiului Rece.
Totul a avut la baza o calatorie fatidica, in urma careia aproape toti amiralii din conducerea Flotei Pacifice a Uniunii Sovietice au murit. Totul incepuse triumfal: o comisie a Ministerului Apararii de la Moscova a venit in estul extrem al URSS spre a asista la exercitiile de lupta ale Flotei Pacificului. Manevrele navale efectuate cu acest prilej au demonstrat ca Flota Pacificului – mândria Marinei Militare sovietice – era o forta excelent pregatita, capabila sa faca fata oricarei infruntari cu „inamicii imperialisti”. Drept rasplata, amiralii acesteia au fost invitati de conducerea armatei sovietice la o agapa la Leningrad (actualul Sankt-Petersburg). Neavând acces, in ciuda functiilor si salariilor mari, la o multime de produse de lux si nici chiar la bunuri de larg consum, amiralii din Flota Pacificului s-au grabit sa profite de ocazie. Leningradul era un oras cosmopolit, iar nomenclatura locala beneficia de acces la magazine cu circuit inchis, unde se puteau gasi toate mult râvnitele produse occidentale, haine la moda, parfumuri si delicatese. Amiralii si-au adus cu ei si sotiile si, dupa câteva zile petrecute in orasul intemeiat de Petru cel Mare, s-au pregatit sa se intoarca acasa. Evident, nu cu mâna goala, ci cu bagaje voluminoase, inclusiv cu baxuri intregi de cârnati, brânzeturi fine si alte bunuri. Comandantul Flotei a cumparat chiar si un set complet de mobilier, pentru a-l duce acasa. Toate aceste „mici târguieli” au fost puse in cala aceluiasi avion Tupolev Tu-104 care ii adusese pe amirali la Leningrad. Aparatul era foarte vechi, fiind al doilea exemplar construit din aceasta serie, cu care sovieticii se mândreau foarte mult, dar despre care pilotii sopteau ca ar fi o aeronava instabila si greoaie. El fusese scos din serviciul civil din cauza vechimii, dar era considerat inca apt de zbor pentru armata. Militarii de pe aeroport au inghesuit cumparaturile amiralilor, dar nu si cel mai eficient si mai corect echilibrate. Avionul a decolat cu greutate de pe pista inzapezita – el a avut nevoie de o cale de rulare mult mai lunga decât a celorlalte avioane din acea zi, tocmai din cauza greutatii excesive de la bord. Pilotul a inaltat aparatul spre plafonul de nori, a urcat lent si deodata a pierdut controlul. Potrivit martorilor oculari, avionul s-a indreptat cu botul direct in jos, s-a rotit pe o parte si s-a infipt in pamânt, „ca o cruce cazuta din cer”, cum aveau sa se exprime acestia si s-a transformat intr-o uriasa minge de foc. Nu au existat supravietuitori printre cei 44 de pasageri si 6 membri ai echipajului. Aproape toata conducerea Flotei Pacificului a murit pe loc. Prin comparatie, in toate razboaiele de pâna atunci, URSS pierduse doar patru amirali. Fiindca nu puteau accepta ca accidentul de pe aeroportul leningradean Puskin ar fi fost provocat de lazile cu cârnati cu care avionul era ticsit, liderii sovietici au dat vina pe un sabotaj american. Toate fortele armate ale URSS au fost puse in stare de alerta si omenirea s-a aflat in pragul apasarii butonului nuclear. Dar, dupa câteva dialoguri tensionate cu americanii si primirea raportului secret privind accidentul, conducerea sovietica a inteles care fusese adevarata cauza, a preferat sa o treaca sub tacere si sa considere totul un accident nefericit. GABRIEL TUDOR
|
ISTORII UITATE 
