Curiozitati ale naturii

Cercetatorii sunt uimiti de diversitatea naturii si incearca sa explice o mare parte din misterele ei. In acest numar ne oprim la observatiile legate de broastele canibale din Australia.

 Canibalismul nu este O realitate foarte raspândita in lumea animala. Doar cu mici exceptii, si acelea, suficient de misterioase, cu secrete pe care oamenii de stiinta incearca sa le scoata la lumina. Un exemplu este specia de broaste numita „broasca din trestie” (Rhinella marina) care traieste in Australia.

 Interesant este faptul ca ele au fost aduse in Australia de fermieri in anii 1930. Cum broastele aveau pe piele  glande care secreta o substanta toxica, ele  nu aveau pradatori naturali, asa ca populatia de broaste râioase, cum mai erau numite, a crescut exponential.

 In aceste conditii, cu populatiile mereu in crestere si posibilitati de hrana limitate, broastele râioase s-au adaptat si au recurs curând la canibalism. Un studiu publicat in revista Proceedings of the National Academy of Sciences anul trecut a dezvaluit ca acest canibalism a afectat chiar evolutia broastelor de trestie invazive, accelerând dezvoltarea acestora, astfel incât acestea petrec cu o cincime mai putin din timpul lor in zonele vulnerabile pre-mormoloc decât verii lor neinvazivi din America de Sud.

 E drept ca broastele nu au pradatori naturali, si cu toate acestea, puii de broasca de trestie din Australia nu au nicio san-sa impotriva celui mai mortal pradator al lor: mormolocii canibali care inghit puii ca si cum ar fi la un fast-food. Dar la un moment dat puii au gasit o solutie si riposteaza.

 Ei se dezvolta mai repede, reducând astfel timpul pe care mormolocii flamânzi il au pentru a-i inghiti, dupa cum se demonstreaza in studiul amintit. „Când canibalii te cauta, cu cât poti petrece mai putin timp alaturi de ei, cu atât mai bine”, explica cercetatorul principal al studiului Jayna DeVore, care a facut cercetarea la Universitatea din Sydney, actualmente biolog la Societatea Tetiaroa, din Polinezia Franceza. A petrece mai putin timp lânga pradatori inseamna o dezvoltarea rapida, care are totusi, capcanele sale. „In comparatie cu puii care cresc in mod obisnuit, cei care au crescut mai repede s-au descurcat mai rau când au ajuns la stadiul de mormoloc”, au descoperit cercetatorii. Asa ca „nu merita sa incerci sa te aperi in acest fel decât daca canibalii vin cu siguranta pentru tine”, a spus DeVore pentru LiveScience.

 Broasca de trestie (Rhinella marina) este ceea ce se numeste o specie invaziva. O specie invaziva este un tip de animal, planta, ciuperca sau orice alta fiinta vie care a ajuns intr-un mediu nou si poate dauna altor specii de acolo.

 Broasca râioasa de trestie este renumita pentru ca inghite orice se potriveste in gura sa larga, fiind originara din America de Sud si adusa in 1930 de fermierii din Queensland, Australia, care credeau ca broasca ar fi pradatorul perfect pentru a inghiti gândacii care distrugeau câmpurile de trestie de zahar. Dar fara pradatori naturali, populatia de broaste râioase a crescut de la doar 102 de indivizi la peste 200 de milioane, potrivit WWF Australia.

 Un alt motiv pentru cresterea populatiei lor este ca femelele pot depune mai mult de 10.000 de oua simultan in iazuri mici. „Când aceste oua eclozeaza pentru prima data, puii nu pot sa inoate sau sa manânce inca, asa ca stau pe fundul iazului pâna când se transforma in mormoloci”, spune DeVore. Iar mormolocii flamânzi ataca in aceasta perioada vulnerabila de ecloziune. „Odata ce puii se transforma in mormoloci, sunt prea mari si mobili pentru ca alti mormoloci sa-i manânce, deci canibalii trebuie sa lucreze rapid daca vor sa-i consume pe toti”, explica cercetatoarea.

 Mormolocii care canibalizeaza generatia tânara au un avantaj pretios: primesc nutrienti si elimina astfel concurenta ulterioara in lupta pentru resurse. „Când am vazut pentru prima data acest comportament, am fost uimita de cât de voraci erau mormolocii”, spunea DeVore.  Pentru a determina daca acest comportament este „normal” sau daca a fost doar o adaptare la competitia extrema dintre broastele de trestie, DeVore si colegii ei au comparat broastele invazive de trestie din Australia cu cele de trestie din regiunile lor indigene.

O cursa pe viata si moarte

 Mai multe experimente au dezvaluit ca broastele râioase invazive, atât puii, cât si mormolocii canibali, evolueaza cu o viteza vertiginoasa. Intr-un experiment facut de peste 500 de ori, cu indivizi diferiti, DeVore si colegii ei au plasat un mormoloc intr-un recipient cu 10 pui. „Am descoperit ca exista o probabilitate de 2,6 ori mai mare ca un pui sa fie canibalizat daca acel mormoloc este din Australia decât daca este din zona nativa”, a spus DeVore, „mai mult, mormolocii invazivi au fost mult mai atrasi de pui decât mormolocii nativi. Intr-un alt experiment, echipa a plasat mormoloci intr-o piscina cu doua capcane. Intr-o capcana erau pui, iar cealalta era goala.

  „Mormolocii canibali au fost atrasi de pui, mai exact, sansele ca un mormoloc australian sa intre in capcana care contine puii au fost de aproximativ 30 de ori mai mari decât sa intre in capcana goala”, a mai spus DeVore.  In contrast, „mormolocii nativi nu erau atrasi de pui, intrau in capcana goala sau in cea cu pui in mod aleatoriu”, a mai explicat cercetatoarea. „Acest lucru a demonstrat ca atractia puternica fata de stadiul vulnerabil al puiului, care ajuta mormolocii canibali sa-si detecteze si sa-si localizeze victimele a mormolocilor din Australia, nu este prezenta in aria nativa a lor”.

O riposta hotarâta

 Pentru a riposta, puii broastelor invazive au pus la punct, daca se poate spune asa, o strategie de supravietuire. Când cercetatorii au comparat timpul petrecut pentru dezvoltare a oualor si puilor, au descoperit ca broastele râioase invazive s-au dezvoltat mai rapid decât cele din gama nativa.

 In ambele grupuri, „am descoperit ca ghearele de broasca de trestie din Australia s-au dezvoltat mai repede, adica au ajuns la stadiul de mormoloc invulnerabil in aproximativ patru zile, in timp ce ghearele din soiul nativ s-au dezvoltat in aproximativ cinci zile”, a spus DeVore.

 In plus, puii invazivi au avut un raspuns mai „plastic” sau mai flexibil decât puietii din raza nativa atunci când era prezent un mormoloc canibal. Puii din Australia au fost „mai capabili sa poata mirosi când canibalii sunt prin preajma si sa accelereze de fapt dezvoltarea lor ca raspuns”, a remarcat DeVore.

 In timp ce aceste strategii au ajutat puii sa supravietuiasca, ei au platit pentru asta mai târziu. Cercetatorii au testat 1.190 de mormoloci pentru supravietuire, dezvoltare, crestere si plasticitate si au descoperit ca „cei care s-au dezvoltat mai repede ca oua si pui pentru a scapa de canibalism s-au descurcat mai rau si s-au dezvoltat mai lent la stadiul de mormoloci decât mormolocii din raiul nativ”.

Spre disparitie totala?

 Si atunci, canibalismul ar putea duce la disparitie? Ar putea broastele de trestie sa se manânce singure pâna la disparitie? Probabil ca nu, spune DeVore.  „Broastele australiene de trestie pot fi cel mai mare dusman al lor, dar nu va asteptati sa dispara in curând”, a spus cercetatoarea.

 Dupa ce au câstigat nutrienti si au limitat concurenta, mormolocii canibali „se transforma in broaste râioase mai repede si la o dimensiune mai mare”, a spus ea. Este chiar posibil ca aceste broaste „de succes” sa invadeze chiar mai rapid locuri noi din Australia.

 „Vestea buna este ca acest soi de canibalism poate controla cresterea populatiei”, este de parere DeVore. „Asadar, desi este putin probabil ca broastele de trestie sa dispara, aceste comportamente canibale pot ajuta la reglarea abundentei lor dupa invazie”. (Continuare in numarul viitor)

GEORGE CUSNARENCU