Lacrimile Soarelui

„Zeul-Soare Ra a plans din nou si apa din ochii sai a curs pe pamant si s-a transformat in albine lucratoare, zburand pe flori si copaci feluriti, creand miere si ceara din lacrimile lui Ra.”

 Aceasta sensibila imagine cu puternic accent liric nu este parte a vreunui poem modern, ci un fragment dintr-o scriere egipteana straveche. In Egiptul faraonilor de prin anii 3150 i.Hr., albinele erau considerate sfinte, ele fiind asociate cu zeul Osiris. Din aceeasi epoca dateaza si sigiliile de investitura faraonica, purtand profilul micii zburatoare, care apare si in alte scrieri si desene egiptene.

 In Europa medievala, se credea ca albina este o mijlocitoare intre lumea noastra si cea a spiritelor, iar un obicei bizar cerea ca, la moartea cuiva dintr-o familie care avea stupi, albinele sa fie instiintate imediat de tragedie. Albina insa a parcurs mileniile, pe toate meridianele globului, in felurite moduri, inclusiv in arta, aratand ceea ce am numi decenta discreta si oferind oamenilor nu doar dulceata florilor insotita cu sanatatea pura a mierii, ci si lumina frumusetii Universului.

 In iconologia Renasterii si a epocii baroce, stupul se infatiseaza aidoma unui regat al albinelor. Aceasta dimensiune regala este cea care il va seduce pe Napoleon Bonaparte, cel considerat ultimul suveran care a adoptat imaginea albinei ca element emblematic. Fireste ca artele au preluat in mod automat simbolul, dar inceputurile reperabile in domeniu sunt mult mai vechi.

 In mormantul regelui francilor salici Childeric I, au fost gasite mai multe obiecte, intre care albinele sau cicadele de aur cu aripi din insertii de granat (anul 481 d.Hr.), folosite pentru a decora fie haina regala, fie hamul calului regelui. Aceste albine merovingiene l-au inspirat pe Napoleon, care, in afara florilor de crin folosite din timpul domniei lui Hugh Capet in secolul al X-lea, le-a adoptat ca simbol al Imperiului Francez.

 Ele apar, in toata maretia lor, in tabloul lui Dominique Ingres care il infatiseaza pe Bonaparte intr-o postura ce evoca divinul (Napoleon pe tronul sau imperial, 1806), pe vesmantul orbitor al acestuia.

 In aceeasi linie a apartenentei de insemne ale suveranitatii, semnificativa este si imaginea celor trei albine de pe blazonul papei Urban VIII (1568-1644), preluate din insemnele familiei florentine Barberini, din care facea parte.

 Arta realizarii podoabelor individuale este, in mod logic, cea care a pastrat cele mai vechi astfel de piese. Printre cele mai frecvent mentionate creatii ce includ drept simbol ornamental albina, se afla pandantivul minoic (1800-1700 i.Hr.) descoperit in situl arheologic din Malia (insula Creta) sau cerceii de aur etrusci (525-500 i.Hr.).

 Ca realizare artistica de valoare in sine, se mai remarca in mod deosebit un desen in penita, pe pergament, al Bestiarului Northumberland (1250-1260) si miniatura Apis („Albina”), din perioada 1340-1350, o ilustratie la lucrarea „Der naturen bloeme” a poetului flamand Jacob van Maerlant. In aceasta din urma, imaginea a trei albine ce zboara deasupra a trei stupi stilizati este bizara, creaturile respective avand mai degraba siluete de pesti, aripi de pasari si capete cu fete foarte asemanatoare celei umane.

 Ar putea fi vorba despre o viziune de inspiratie indoielnica a autorului sau, dimpotriva, despre o simbioza intentionat creata pentru a sugera contopirea naturala intr-un intreg a unor fapturi reprezentative pentru principalele medii de viata: aer, pamant, apa.

 Nu putem evita si mentionarea altor doua nume de referinta ale artelor plastice, care semneaza lucrari cu aceeasi tema – Hotul de miere, avandu-l drept protagonist pe nazdravanul Cupidon, secondat in mod firesc de Venus: desenul din 1514 al lui Albrecht Dürer si uleiul pe panel realizat de Lucas Cranach cel Batran in 1525. In amandoua, albinele nu mai sunt fiinta venerata in vechime, ci insectele care-si apara rodul muncii, punandu-l pe fuga pe micul pofticios. Mult mai diversa este insa abordarea contemporana a subiectului. Dincolo de Atlantic, Lea Bradovici picteaza personaje la care vesmintele, podoabele, coafura si decorurile evoca explicit imaginea si viata albinelor.

 „In copilarie am fost incantata de lumile minuscule care infloreau in curtea din spate, taramuri de albine cu familiile lor regale – spune artista. Cufundata in basme si mit, le-am dat acestor creaturi trasaturi umane. Ani mai tarziu, aceste fascinatii timpurii pentru naratiune, mit si mirare au reaparut in pictura mea, iar incantarea este un motiv suficient pentru a continua.”

 Iar Matt Willey, un alt pictor american, pare ca o completeaza: „Exista doua lucruri pe care o albina lucratoare le simbolizeaza si la care fiecare om tanjeste: un sentiment al scopului existentei noastre si stupul, conexiunea unul cu celalalt.”

ADRIAN-NICOLAE POPESCU