Curiozitati ale naturii (2)

Cercetatorii sunt uimiti de diversitatea naturii si incearca sa explice o mare parte din misterele acestei lumi. In acest numar ne oprim la observatiile legate de creierul pisicilor. Cum a evoluat el in ultimii 10.000 de ani?

 Pisicile sunt o atractie inefabila atat pentru cei care se bucura de un animal de companie inteligent, cat si pentru cercetatori, care simt ca nu stiu chiar totul din misterul care le inconjoara, si nu de ieri de azi, ci de milenii. Bazandu-se pe observatii amanuntite, cercetatorii au ajuns la concluzia ca creierul pisicilor domestice se micsoreaza si totul este numai din vina oamenilor.

 Craniile de pisica de casa au devenit semnificativ mai mici in ultimii 10.000 de ani, la fel si creierul lor. Mii de ani de dependenta umana au micsorat creierul pisicilor, cel putin asta sugereaza un studiu recent, publicat pe 26 ianuarie in revista Royal Society Open Science. Cercetatorii au comparat masuratorile craniene (un indicator al marimii creierului) ale pisicilor moderne de casa cu cele ale a doi dintre cei mai apropiati stramosi salbatici ai lor, pisicile salbatice africane (Felis lybica) si europene (Felis silvestris).

 Iata ce se mentioneaza in rezumatul studiului amintit: Marimea redusa a creierului, in comparatie cu indivizii salbatici, este argumentata a fi o caracteristica cheie a speciilor de mamifere domesticite si adesea citata ca o componenta-cheie a unui presupus „sindrom de domesticire”. Cu toate acestea, comparatiile cu dimensiunea creierului se bazeaza adesea pe literatura veche, inaccesibila si, in unele cazuri, s-au facut comparatii intre animale domestice si specii salbatice despre care se crede ca nu mai reprezinta adevarata specie progenitoare a speciilor domestice in cauza. Am mai descoperit ca hibrizii de pisici domestice si pisici salbatice europene au volume craniene care se grupeaza intre acestea a celor doua specii parentale.

 Asadar, echipa de cercetatori a descoperit ca dimensiunea craniului si, prin urmare, dimensiunea creierului la pisicile domestice s-a micsorat semnificativ in ultimii 10.000 de ani, in comparatie cu stramosii lor salbatici. Acest lucru nu inseamna neaparat ca pisica ta din casa este mai proasta decat o pisica salbatica.

 Conform unei ipoteze, asta inseamna ca procesul de imblanzire la animalele domestice este posibil sa fi schimbat modul in care se dezvolta creierul acelor animale, sunt de parere cercetatorii. Aceste schimbari incep probabil atunci cand animalul este inca in stadiul de embrion si abia incepe sa-si dezvolte celulele crestei neurale, un tip special de celula unic pentru vertebrate, care joaca, printre altele, un rol-cheie in dezvoltarea sistemului nervos. 

 „Imblanzirea in domesticirea animalelor poate sa fi cauzat o diminuare a migratiei si proliferarii celulelor crestei neurale, ceea ce duce la scaderea excitabilitatii si a fricii”, scriu cercetatorii in studiul lor. „Diminuarea respectiva poate provoca, de asemenea, modificari corelate privind  morfologia, raspunsul la stres si dimensiunea creierului”.

 In noul lor studiu, cercetatorii au reanalizat mai multe studii aparute in anii 1960 si 1970, comparand dimensiunea craniului pisicilor domestice si a celor salbatice. Aceste lucrari mai vechi sustineau ideea ca pisicile domesticite au prezentat o reducere semnificativa a dimensiunii creierului de-a lungul anilor. Cu toate acestea, unele dintre aceste studii au comparat pisicile moderne doar cu pisica salbatica europeana, care nu mai este considerata a fi stramosul lor direct.

 Autorii noii lucrari au dorit sa actualizeze cercetarile trecute, comparand pisicile de casa cu pisica salbatica africana, despre care studiile genetice au confirmat ca este cel mai apropiat stramos viu al pisicilor domestice moderne.

 Echipa a constatat ca vechile cercetari sunt inca viabile, in sensul ca pisicile de casa prezinta intr-adevar o reducere cu pana la 25% a dimensiunii craniului in comparatie cu pisicile salbatice africane si europene. Cercetatorii au examinat, de asemenea, o serie de specii hibride de pisici salbatice/domesticite si au descoperit ca aceste masuratori craniene sunt valabile pentru speciile salbatice si cele domestice.

 Toate acestea arata ca domesticirea a avut un efect semnificativ asupra evolutiei pisicilor in ultimele cateva mii de ani, un fenomen observat si la multe alte specii de animale domestice. „Schimbarile aduse volumului cranian au fost bine documentate la specii (domesticite), inclusiv oi, iepuri, caini si multe altele”, au scris cercetatorii. Intelegerea acestui lucru nu numai ca aduce o lumina asupra unora dintre schimbarile de dezvoltare pe care le aduce domesticirea animalelor salbatice, dar ridica si ingrijorari cu privire la speciile salbatice care sunt „amenintate de hibridizarea cu animale domestice”, au concluzionat cercetatorii.

De ce nu urla pisicile?

 Daca tot am amintit recenta teorie legata de creierul pisicilor domestice, sa mai prezentam si studiul care explica de ce nu urla pisicile ca tigrii sau leii.

 Majoritatea pisicilor mari, cum ar fi leii si tigrii, pot racni, urla,  pentru a-si anunta prezenta si pentru a-si apara teritoriul, dar pisicile de casa sunt reduse la simpaticele mieunaturi si torsuri linistite si calmante.

 Deci, de ce nu pot urla sau rage pisicile de casa? Se pare ca are de-a face cu fiziologia cutiei vocale si a gatului pisicii, care ajuta la crearea acestor vocalizari feline, este de parere John Wible, curator al mamiferelor la Muzeul Carnegie de Istorie Naturala din Pittsburgh.

 Torsul este un sunet unic, deoarece este creat atat atunci cand pisica inspira, cat si atunci cand expira. Vocalizarea pare sa fi evoluat mai intai la pisici si este larg raspandita in familia Felidae, afirma Wible. Pisicile care torc includ pisica de casa, rasul, puma si ghepardul. „Urletul este mult mai rar in randul pisicilor si a evoluat intr-o anumita linie de feline mari”, a spus Wible pentru LiveScience. Aceste pisici alcatuiesc genul Panthera, care include lei, tigri, jaguari si leoparzi. La fel ca la oameni, sunetele pe care le emit pisicile provin din caseta lor vocala, numita laringe. Diferenta dintre pisicile care torc si pisicile care urla porneste de aici, desi exact modul in care pisicile fac aceste sunete nu este clar, a spus Wible.

De unde vin ragetele?

 Ragetele vin din oasele indoite din gat. Vocea mamiferelor vine din cutia care se afla in gat, unde aerul care trece prin structurile sale creeaza sunete. Oasele hioide si corzile vocale sunt doua parti esentiale ale laringelui care produc vocalizari la pisici.

 Una dintre diferentele semnificative dintre speciile care urla si speciile care torc consta in hioid. „Felinele care urla au un aranjament unic pentru o pereche de oase ale aparatului hioid, numite epihioide”, a spus Wible. „Mai degraba decat osul, epihioidul este un ligament elastic alungit”. Cartilajul flexibil permite animalelor sa coboare cutia vocala in gat, producand un sunet mai profund. Urletele provin din variatii ale casetei vocale.

 Indiferent de evolutiile fiziologice care au dus la torsul pisicii, „trebuie sa fi oferit un oarecare avantaj evolutiv pentru a fi mentinut in descendenta pisicii”, a spus Wible. Oamenii de stiinta nu sunt siguri exact care este rolul sau in salbaticie. Teoriile includ sugestia ca torsul este un mecanism de vindecare sau de calmare sau ca ar putea ajuta la ascunderea pisoiilor de pradatori. „Pisicile mele de casa torc ca semn de multumire” spuse Wible, „dar nu stiu daca este acelasi lucru pentru speciile salbatice de pisici care torc”.

GEORGE CUSNARENCU