|
Tot George Calinescu este cel care rezuma cel mai limpede calitatile unice ale lui Ion Creanga: „Placerea starnita de auditia scrierilor lui Creanga e de rafinament erudit. (...) Creanga e un umanist al stiintei satesti, scotand din eruditia lui un ras gros, fara a fi totusi un autor vesel prin materie. Continutul povestilor si al amintirilor este indiferent in sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic, vesela este hohotirea interioara, setea nestinsa de vorbe, sorbite pentru ele insele, dintr-o voluptate strict intelectuala.” („Dictionarul general al literaturii romane”, 2004).
Apreciat la Junimea, nu e de mirare ca opera sa capitala, „Amintiri din copilarie”, a aparut tot in Convorbiri literare, primele doua parti in 1881, iar a treia, un an mai tarziu. Erau anii in care Eminescu isi incepe cariera de publicist la ziarul Timpul. Partea a IV-a a „Amintirilor”, citita de Creanga in cercul literar al poetului N. Beldiceanu, din Iasi, a fost tiparita postum, in 1892. In „Convorbiri literare” au aparut si basmele „Punguta cu doi bani”, „Danila Prepeleac” si „Povestea Porcului”, in 1876, iar un an mai tarziu, in 1877, a publicat in revista povestirea Mos Nichifor Cotcariul, Povestea lui Stan Patitul, Povestea lui Harap-Alb si Fata babei si fata mosneagului. Toate aceste povestiri si basme sunt azi citite de toti copiii care au atins varsta senectutii, si care gasesc puterea de a se bucura de detalii savuroase, nebanuite.
Parca neputand trai fara sprijinul moral al prietenului sau, Ion Creanga a murit in acelasi an cu Mihai Eminescu, in noaptea de Anul Nou, la 31 decembrie 1889, rapus de epilepsie, in tutungeria sa. A suferit mult la viata lui, nedreptati, umilinte, lipsuri. Dar sufletul sau a pastrat doar cicatricile, continuand sa ramana liber si voios, asa cum il stia toata lumea. Prietenia cu „badia” Mihai, „cea mai frumoasa prietenie din literatura romana”, a ramas nestinsa, iar cuvintele, mereu aprinse. Iata cum ii scria Creanga in 1877 prietenului sau plecat la Bucuresti pentru a se angaja la ziarul Timpul, dorind din tot sufletul sa-l vada intors la Iasi: Badie Mihai, Aceasta epistolie ti-o scriu in cerdacul unde de atatea ori am stat impreuna, unde mata, uitandu-te pe cerul plin cu minunatii, imi povesteai atatea lucruri frumoase... frumoase... Dar coscogemite om ca mine, gandindu-se la acele vremuri, a inceput sa planga... Badie Mihai, nu pot sa uit acele nopti albe cand hoinaream prin Ciric si Aroneanu, fara pic de ganduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Iesul nostru uitat si parasit de toti. Si dimineata cand ne intorceam la cuibar, blagosloviti de aghiazma cea fara de prihana si atat iertatoare a Tincai, care ne primea cu alai, parca cine stie ce nelegiuire am faptuit si noi. Ti-as scrie mai multisor, insa a venit Enachescu si trebuie sa plec cu dansul la tipografie. Cu toata dragostea, Ionica. Iesi, 1877, decembre. Si apoi cuvintele lui George Calinescu culese din splendida monografie pe care i-a dedicat-o, construind o legenda dintr-o opera si autorul ei: „Adevarul e ca un artist precum Creanga se iveste o singura data in istoria unui popor, si atunci numai intr-un moment de gratie. Este fara indoiala genial, ca orice scriitor despre care se poate spune ca are simtul genial instinctiv al limbii si al etosului popular nealterat. Opera sa este expresia uimitoare a bunului-simt si a unui suflet elementar, incremenit in formule neschimbatoare, eterne. In totul, un spectacol de maretie simpla inanalizabila”. GEORGE CUSNARENCU
|
BLITZ 
