Vestigii arheologice scoase la iveala

Lumea e framantata de crize, dar oamenii de stiinta isi vad de treaba lor, scotand la lumina vestigii ale trecutului. Va prezentam un grupaj de informatii redate in presa in ultima luna.

Descoperiri la catedrala Notre-Dame din Paris

 Acum trei ani, mai exact pe 15 aprilie 2019, renumita catedrala din centrul Parisului a fost afectata de un incendiu violent  care a distrus in intregime turnul-flesa, o mare parte din acoperis, precum si sarpanta monumentului. Structura globala a edificiului, cele doua turnuri  precum si fatada de apus au supravietuit, dar cu pagube considerabile. Dupa o vreme, a inceput actiunea de reconstructie a catedralei, operatiune aflata in desfasurare si la ora actuala.

 In timpul unor sapaturi, arheologii au scos la iveala, la jumatatea lunii martie, cateva vestigii vechi de peste 600 de ani, „de o calitate stiintifica remarcabila”. Este vorba despre cateva morminte si un sarcofag antropomorf de plumb, conservat in intregime, „apartinand probabil unui inalt demnitar, datand probabil din secolul al XIV-lea”, dupa cum transmite Agerpres. Ele se aflau in zona transeptului catedralei, partial distrus de incendiul din 2019.

 Sub nivelul actual al podelei catedralei, sapaturile au scos la iveala, de asemenea, niste fose „in care au fost ingropate elemente sculptate policrome identificate ca apartinand fostului paravan (tribuna ce formeaza un gard de piatra sau lemn si desparte corul liturgic de naos) al Notre-Dame, construit in jurul anului 1230 si distrus la inceputul secolului al XVIII-lea”.

 Ce este interesant, este faptul ca la jumatatea secolului al XIX-lea, in timpul constructiei acestui paravan, Viollet-Le-Duc, proiectantul flesei, a gasit alte fragmente din acest paravan, expuse in prezent la Muzeul Luvru.

 Recentele sapaturi au fost incepute in luna februarie si sunt realizate de Institutul National de Cercetari Arheologice Preventive (INRAP).

Venus din Willendorf, un mister dezlegat

 O serie de analize recente au scos la iveala faptul ca celebra statueta numita Venus din Willendorf, una dintre cele mai vechi opere de arta descoperite vreodata, a fost sculptata dintr-o bucata de calcar extrasa dintr-o zona situata la aproximativ 600 de kilometri de locul unde a fost dezgropata statueta.

 Lunga de 11 centimetri, aceasta mica figurina descoperita in 1908, in timpul sapaturilor din apropierea orasului austriac Willendorf, de pe Valea Wachau, este realizata, dupa cum afirma cercetatorii, din oolit, un tip de calcar care se formeaza in general in medii marine putin adanci. Din DEX aflam ca oolitul este „o granula sferica de calcar (de dimensiuni mici), formata prin depunerea carbonatului de calciu in jurul unui graunte de nisip sau al unui fragment de cochilie”.

 In lucrarile publicate in revista Scientific Reports, Gerhard Weber si colegii sai de la Universitatea din Viena, au folosit o tehnica numita micro-tomografia pentru a obtine imagini de inalta rezolutie ale structurii materialului, pentru ca astfel sa poata determina locul de origine al rocii. Echipa a cautat zacaminte de oolit intr-o zona vasta care se intindea din Franta pana in Ucraina si a comparat compozitia diferitelor probe care fusesera extrase cu cea a statuetei. „Datorita dimensiunilor diferite ale granulelor de oolit calcaroase si variatiilor continutului de roca, fiecare specimen este unic”, a explicat geologul Alexander Lukeneder, coautor al studiului.

 Analizele minutioase efectuate „au facut posibila stabilirea unei reale corespondente cu un zacamant situat in nordul Italiei, langa Lacul Garda”. Aceasta observatie le-a permis expertilor sa deduca faptul ca piatra, „in forma sa bruta, sau deja sculptata, a fost transportata sute de kilometri prin Alpi”, in urma cu aproximativ 30.000 de ani.

 „Gravetienii, o cultura preistorica a paleoliticului superior european, caracterizata prin industria sa litica (construirea de obiecte din piatra), s-au stabilit in medii favorabile”, explica Weber. „De indata ce climatul sau oportunitatile de vanatoare s-au schimbat, ei s-au mutat, de preferinta de-a lungul raurilor.   Gerhard Weber considera ca „desi compozitia probelor dintr-un depozit de roci din bazinul Donetk nu se potriveste la fel de strans, ea este aproape de cea a oolitului Willendorf, facand din Ucraina un al doilea candidat credibil din punctul de vedere al originii rocii”. Cercetatorii observa ca acolo au fost descoperite figurine feminine care seamana izbitor cu Venus si ca exista dovezi de migrare pe lungi distante a artefactelor intre aceste regiuni.

 Concluzia cercetatorilor este ca piatra folosita la fabricarea statuetei numita Venus din Willendorf provine din Italia sau Ucraina, si ca „rezultatele demonstreaza existenta unor retele de comunicatii remarcabile pe continentul european inainte de ultimul maxim glaciar, in urma cu aproximativ 23.000 de ani”.

 Dar asta nu e tot. Echipa a descoperit o alta curiozitate stiintifica, si anume ca  in figurina „exista fragmente minuscule de scoici” care au putut fi reconstruite digital in 3D. Comparandu-le cu specimenele fosile, cercetatorii au ajuns la concluzia ca „oolitul s-a format in urma cu aproximativ 150 de milioane de ani, in timpul dinozaurilor”.

 „Faptul ca am putut lega aceasta figurina emblematica din Epoca de gheata de marile tropicale din Mezozoic a fost o adevarata surpriza pentru noi toti”, a conchis Mathias Harzhauser, si el coautor al studiului.

Glifele mexicane

 De curand cercetatorii au anuntat ca au reusit sa descifreze glifele unei fresce mexicane vechi de 1.300 de ani. Examinarea recenta a unei fresce impunatoare descoperita in sudul Mexicului in 2018 a permis arheologilor sa afle mai multe despre credintele zapotecilor, una dintre principalele culturi indigene ale tarii. Un sit construit pe varful unui deal situat in valea Oaxaca, Monte Albán este considerat unul dintre cele mai spectaculoase situri arheologice din Mexic. Probabil a fost fondat de poporul olmec in secolul al V-lea i.e.n., dar a atins apogeul abia intre 200 si 600 e.n., in perioada zapoteca.

 Zapotecii cultivau porumb, fabricau vase distincte de ceramica si aveau legaturi stranse cu alte civilizatii din Mesoamerica, inclusiv Teotihuacan si cultura mixteca. Expansiunea acestei civilizatii matriarhale s-a reflectat in mod deosebit in constructia orasului „satelit” Atzompa intre secolele al VII-lea si al IX-lea e.n., pe varful unui deal cu vedere spre Valea Etla, ceea ce le permiteau zapotecilor sa se apere eficient impotriva mixtecilor.

 Ei bine, in acest oras antic, Atzompa, a fost descoperita fresca de aproape 15 metri lungime. Sculptate in calcar si stuc, glifele sale in relief includ imaginea unor animale, un quetzal (pasare), maimute, jaguari si diverse figuri de protectie. Cercetatorii au identificat si reprezentari figurative si numerice ale anului soparlei (asociate cu calendarul mixtec), precum si un quincunx, un model geometric format din cinci puncte dispuse in cruce.

 Potrivit Institutului National de Antropologie si Istorie din Mexic, aceste motive au constituit „manifestari ale lumii cosmice” la care trebuia sa raspunda constructia complexului Casa del Sur, a carui fatada principala a gazduit probabil fresca. 

 „In general, acest tip de glife evocau puterea, entitatile supranaturale care protejeaza locurile si dimensiunea lor atemporala”, subliniaza arheologul Nelly Robles García, care a supravegheat lucrarea. Masurand initial 30 de metri lungime, „fresca ar fi fost vizibila dintr-o piata ceremoniala aglomerata din orasul Atzompa, subliniind importanta ei pentru zapoteci. Cand zapotecii au abandonat Atzompa, in jurul anului 850, fresca ar fi fost partial distrusa”. Cercetatorii au mai explicat ca au descoperit in apropiere fragmente de urne funerare care ar fi putut fi folosite ca ofrande de sacrificiu pentru a „demitifica” locul.

GEORGE CUSNARENCU