Partida de sah

De doua milenii, pictura murala cu tematica religioasa acopera o imensa varietate de aspecte, pornind de la materialele si tehnicile de lucru folosite de autori, pâna la subtilitati nebanuite ale mesajului imaginii în sine.

 Numeroase teme de baza se reiau de-a lungul secolelor, însa uneori, publicul are surpriza sa descopere aspecte cu totul originale, uimitoare, din mai multe puncte de vedere, în ceea ce priveste lucrarea prezentata mai jos si denumita conventional „Barbat jucând sah cu Moartea”, care dateaza din jurul anilor 1480-1490.

 Cunoscut initial ca Albertus Ymmenhausen, dupa numele orasului german Immenhausen, din Hessen, de unde era originar, este considerat cel mai important pictor mural din Evul Mediu târziu suedez, zeci dintre lucrarile sale supravietuind pâna astazi în biserici din sudul si centrul Suediei.

 Daca însa recunoasterea valorii sale artistice este una absolut justificata pentru istoricii si criticii domeniului, aducerea sa deplina în atentia publicului larg se datoreaza si unui alt mare iubitor si creator de arta – de data aceasta însa în zona cinematografiei – regizorul suedez, Ingmar Bergman.

 La mijlocul secolului trecut, acesta a avut prilejul de a vizita biserica din Täby (Täby kyrka), apartinatoare de Eparhia Stockholm. Impactul peste veacuri dintre inspiratia pictorului si viziunea moderna a regizorului a dat nastere unei pelicule memorabile – The Seven Seal („A saptea pecete”, 1957) – în care un alt monstru sacru al filmului, actorul Max Von Sidow, interpreteaza rolul principal. Semnificatia subiectului l-a impresionat pe Bergman atât de mult, încât l-a introdus în creatia sa, ca personaj episodic pe Albertus, alaturi de un cavaler medieval, într-un scurt schimb de replici surprins în timp ce zugraveste peretele unei biserici.

 Contextul perioadei în care a trait si a creat Albertus defineste în mod firesc specificul picturilor sale. În epoca respectiva, tematica religioasa (biblica, în cazul de fata) era amestecata la propriu cu elemente laice, din viata cotidiana a oamenilor. Explicatia de baza porneste de la faptul ca mare parte din populatie era nestiutoare de carte, iar imaginile pictate în biserici aduceau un important adaos de cunoastere pentru ei, mai ales despre evenimentele relatate în cartile sfinte.

 Nu neaparat relatarea imagistica a unei istorii primeaza acum, ci aducerea acestei istorii alaturi de omul simplu, doritor de a sti. Acesta era un veritabil pilon de sustinere a mesajului artistic si dogmatic, recladit în mod explicit în filmul lui Bergman.

 Când Moartea îl întreaba pe cavaler cum se face ca stie sa joace sah, acesta îi raspunde: „Am vazut asta pe peretele unei biserici!”. Cavalerul poate fi si este orice individ uman, la fel cum pictorul poate fi si este oricare om înzestrat cu o capacitate aparte de a vedea dincolo de vesminte si de materialitatea lucrurilor. Mesajul sugerat de scurta replica din film constituie miezul germinativ al temei artistice care – foarte posibil – în pictura nu se mai întâlneste altundeva. Pentru omul mirean, surprinzator nu devine faptul ca un cavaler al vremurilor respective cunoaste jocul de sah, un test al puterii mintii si nu unul al abilitatii de a mânui sabia, ci faptul ca Moartea – personaj fictiv, eminamente simbolic ca aparitie, dar tragic ca prezenta inefabila în derularea destinului uman individual – este cea care îsi aroga prioritatea „jonglarii” cu piesele si regulile tablei cu careuri alb-negre. Iar acelasi mesaj este transmis si de pictura lui Albertus.

 Personajul sau numit Moartea este zugravit în modul conventional perceput ca atare de enoriasii bisericii: un schelet umblator. Atrage atentia un amanunt de natura umana: „fata” scheletica poarta pe ea un zâmbet cinic, sarcastic, precum si privirea malefica, satisfacuta, a jucatorului care se considera categoric învingator, chiar înaintea începerii confruntarii.

 Privitorul este determinat sa presupuna acelasi lucru, mai ales ca urmatoarea mutare pe tabla de sah îi apartine Mortii. Va fi încheierea jocului? Va mai avea si omul sansa la mutarea lui? Sa recunoastem ca legile Firii, la fel ca legile divine, ne îndeamna sa vedem pasul urmator ca pe o dovada certa a înfrângerii omului.

 Realizata într-un stil consacrat în Suedia secolului al XV-lea, apropiat astazi, într-un anume fel, de arta naiva, pictura lui Albrekt Målare nu poate fi privita doar ca simpla imagine zugravita pe bolta unei biserici. Ea reprezinta o chintesenta a mentalitatii unei epoci, mentalitate integrata în acel adevar la care aspiram dintotdeauna cu speranta ca, între timp, poate ceva s-a schimbat în favoarea setei noastre nepotolite de nemurire.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU