|
Primesc lunar de la scriitorul Nicolae Baciut, revista craioveana Constelatii diamantine, o publicatie de cultura universala, editata sub egida Ligii Scriitorilor Romani si a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, condusa de Doina Dragut.
Ma opresc in aceasta saptamana la numarul din iulie al acestei reviste si la un articol semnat de Marin I. Arcus care pune in paralel doua personalitati culturale, G. Calinescu si George Enescu, asa cum face si Nicolae Mures, in acelasi numar, care scoate la lumina similitudini si paralele intre Eminescu si Chopin. „Asemenea lui George Enescu (1881-1955) care, pe langa faptul ca fost cinci intr-un compozitor, dirijor, violonist, pianist, pedagog, a mai fost si un pasionat de literatura, un fermecator vorbitor, fermecator recitator si un veritabil poet, George Calinescu (1899-1965), in traditia Maiorescu – Lovinescu, a excelat in calitate de critic literar, istoric literar, prozator, poet, dramaturg, profesor, jurnalist, eseist – o personalitate complexa, un spirit enciclopedic; „un frenetic amant al Eutherpei” ca si Marcel Proust si Thomas Mann”, scrie in debutul articolului Marin I. Arcus. Autorul Enigmei Otiliei si al Bietului Ioanide canta la vioara piese proprii sau cu deosebire Vivaldi, Bach, Mozart. In casa lui se vad partituri muzicale si multe carti despre muzica. Intreaga opera literara, critica, publicistica, eseistica este incarcata cu consideratii muzicale. (Cartea nuntii, Principii de estetica, Bietul Ioanide...) Scrie 34 de articole despre muzica si balet. Face distinctii nete intre concepte: muzica oglindeste omul ca toate artele (umanismul marii muzici). Muzica este constructie de sunete, iar poezia – o muzica de idei. Pentru G. Calinescu exista muzica pura si una „edulcorata” de programatism. Muzica instrumentala e muzica pura fiindca descriptia, naratia si argumentatia sunt abolite. Muzica lui Bach este pura, geometrica, absoluta. Ea cere din partea ascultatorului un efort de sublimare in limitele posibilului. In volumul de versuri Lauda lucrurilor leaga structuri encomiastice inchinate iubirii si elitelor comice, Enigma Otiliei este infierata de goetheanul „etern feminin”, iar Bietul Ioanide reprezinta o varianta contemporana a mitului constructiei. George Calinescu cunoaste creatiile compozitorilor de la Bach la Enescu. Bach, Haendel, Mozart care sunt de un lirism tulburator. Scrie randuri emotionante despre arta coregrafica (Lacul lebedelor, Baletul de la Leningrad, Giselle...). Baletul este arta cea mai apropiata de muzica. In articolul Dirijorul vorbeste despre George Georgescu, Mircea Basarab, Constantin Bugeanu, Vasile Jianu si unii virtuozi precum David Oistrah, Enrico Mainardi, Carlo Zecchi. Promotor al creatiei valorilor nationale, in anul 1931 realizeaza un portret neegalat al lui George Enescu in Adevarul literar si artistic. „Orfeu narcotizand padurile sau Amfion care cladea Teba in sunetul lirei. Enescu este linistea muzicii antice in stil divin. In violina acestui paysan du Danube rasuna stralucirea lirei lui Orfeu. Muzica vibra tot timpul in el”. Ascultarea si practicarea muzicii n-a fost pentru Calinescu o violon d’ingres. El vedea in aceasta indeletnicire o parghie morala a existentei. Teoretician al inefabilului, Calinescu a vazut si in muzica o expresie a acestor trairi ce nu pot fi altfel rostite decat prin melodii, armonii, ritmuri. In Cronicile optimistului face referiri la „muzica usoara” foarte greu de digerat de catre urechile fine, mai cu seama din pricina unor anoste texte literare. GEORGE CUSNARENCU
|
BLITZ 
