|
Suntem creaturi libere? Dar... de unde si pâna unde „dureaza” aceasta libertate? Când constatam ca numai astfel putem privi aceasta notiune, incarcerata intre limite de nedepasit, ne dam seama ca nu mai putem vorbi despre libertate!
Fluturii sunt simboluri vii ale precaritatii naturii si frumusetii, dar ii putem privi si ca pe imagini ale sperantei ori capacitatea de adaptare intr-o lume aflata in schimbare rapida. Incepând cu secolul al IV-lea i.Chr., artistii vizuali au fost fascinati de efemeritatea fluturilor – scurtele lor aparitii de vara, structurile lor delicate si traseele de zbor imprevizibile, dar si lipsite de greutate. Caracteristica cea mai captivanta este de a se metamorfoza din omizi: un act vazut de multa vreme ca simbol al frumusetii care se elibereaza de conditia inferioara. Fluturii reprezinta si chipuri ale fiintei umane in sine: mai exact, constiinta noastra, eul nostru interior, spiritual. Scrisa in China in jurul anului 300 i.Chr., „Visul lui Zhuang Zhou in care era fluture” este una dintre cele mai faimoase povesti legate de religia si filosofia taoismului, devenind o sursa de inspiratie esentiala pentru artistii chinezi si japonezi de mai târziu care au zugravit fluturi. Odata, un anume Zhuang Zhou a visat ca este un fluture care plutea si batea din aripi, fericit cu el insusi si pe deplin liber. Nu stia ca este omul Zhuang Zhou. Dintr-odata, acesta s-a trezit si a vazut ca acolo era Zhuang Zhou, in carne si oase. Nu stia insa daca era Zhuang Zhou cel care visase ca este un fluture, sau un fluture care visa ca este Zhuang Zhou. Tulburatorul mesaj al povestii subliniaza instabilitatea constructiilor noastre mentale, in special a ego-ului si a perceptiei noastre asupra realitatii. Natura este foarte importanta in taoism, iar armonia omului cu ea reprezinta o conditie vitala a devenirii acestuia, principiu indepartat in epoca actuala. Povestea fluturelui lui Zhuang Zhou dizolva in mod clar bariera artificiala dintre umanitate si natura, amintindu-ne ca locul nostru este subordonat ei. Artele vizuale au exploatat din plin aceste idei, desi, detaliul respectiv – eminamente non-vizual! – pare mai dificil de deslusit. Incomparabil mai instinctuala, mai putin dispusa la introspectii si explorari ale subcons-tientului uman decât arta extem-orientala, dimensiunea estetica a creatiilor europene atasate acestui domeniu in esenta non-material isi revendica origini multimilenare. Identificam in acest sens prezenta simbolica a fluturelui intr-un mozaic roman antic, in cadrul unei compozitii surprinzatoare. Situarea, in ansamblul vizual, a fluturelui cu aripile strivite sub greutatea unui craniu uman ce domina compozitia, sugereaza eternul mesaj – regasit permanent in literatura si arta, in filosofie si religie, dar mai ales in viata cotidiana – despre zadarnicia alergarii salbatice dupa valori pamântesti, in timp ce adevarata valoare a lumii o constituie constientizarea faptului ca nimic nu este etern, toti si totul devenind, mai devreme sau mai târziu, pulbere si uitare: „Vanitas vanitatum et omnia vanitas”. Superbul fluture abia iesit din cocon, dupa ce a fost dizgratioasa omida, si care mâine va pieri, ne indeamna – deloc paradoxal – sa traim cât mai frumos momentul prezent. Artistii plastici din toate timpurile au inteles, constientizând mai mult ori mai putin aceasta intelegere, ca multimilenara nazuinta de a ne bucura de fiecare clipa din viata nu e nici pe departe simplu de implinit. In arta crestina, fluturele a simbolizat invierea lui Iisus, deoarece parea a fi o renastere a spiritului ascuns pâna atunci al omizii. In cultura vizuala europeana, el a continuat sa reprezinte sufletul uman timp de secole, iar semnificatia a devenit mai profunda si mai complexa in perioadele Renasterii si Barocului (1450-1700). Din imensul bagaj cultural de care beneficiem in acest sens, putem desprinde absolut aleatoriu, o metafora vizuala profund rascolitoare: acele tablouri intitulate (sau considerate) „naturi moarte”, in cadrul carora sunt introdusi, cu buna stiinta, fluturi. Sunt pictate flori, fructe, obiecte de uz comun, animale vânate, dar niciodata oameni – un cadru ce nu poate inspira trairi pozitive, insa care ingaduie bataia de aripi a unuia sau a mai multor fluturi. Suntem in masura sa marturisim ca imaginea ne impresioneaza in mod deosebit, ca e magistral realizata, dar poate ca e momentul sa ne explicam si de ce! ADRIAN-NICOLAE POPESCU
|
TERRA X 
