Alchimistul culorilor

Unul dintre artistii plastici care au influentat considerabil pictura secolului trecut, Henri Matisse (1869-1954) a devenit si lider al curentului fauvist, lasandu-si amprenta inconfundabila asupra rolului culorilor in spatiul vizual ce transfigureaza realitatea in cele mai imprevizibile directii ale esteticului.

 Talentul si inspiratia sa, izvorate parca dintr-o fantana nesecata a spiritului, au „inundat” la vremea respectiva cele mai aride spatii ale gandirii artistice aflate intr-o cautare febrila a noi forme de exprimare.

 Faptul ca valoarea artistica nu este conditionata neaparat de o instruire temeinica, dupa reguli si canoane fixe, este demonstrat cu prisosinta si de acest artist francez – pe numele sau complet Henri-Émile-Benoit Matisse – recunoscut in primul rand ca pictor, dar care a realizat si lucrari de sculptura si gravura, precum si surprinzatoarele colaje de hartie decupata ce au alimentat in parte nonconformismul si extravagantele artistilor aflati in cautarea inovatiei cu orice pret.

 Privind asupra intregii activitati estetice, am putea crede ca avem de-a face cu o personalitate care a „tocit” bancile scolilor de profil, insa destul de surprinzator, vom afla ca pictorul nascut in ultima zi a anului 1869, atunci cand se spune ca in crucea noptii se deschid cerurile, lasand ca unii oameni sa comunice cu divinul, nu a fost scolit pentru desen in primii sai ani de viata.

 El a lucrat ca functionar juridic, apoi a studiat dreptul la Paris intre anii 1887 si 1889 si nu si-a manifestat un interes special pentru arta pana la varsta de 20 de ani, cand, intors in orasul natal pentru a ocupa un post intr-un birou de avocatura, a urmat cursuri de desen si a exersat in contextul unei boli ce l-a tinut pentru scurt timp imobilizat. Intoarcerea in Parisul marilor maestri ai artelor moderne a marcat orientarea ce l-a individualizat pe Henri Matisse.

 Acesta a luat lectii cu marele pictor simbolist Gustave Moreau, in acelasi timp preluand sugestii importante de la confrati mai orientati spre temperamentul ce l-a consacrat si pe el, dar in stil personal.

 Deloc intamplator, artistul nascut in nordul mai rece al Frantei a explodat in fabuloase jocuri de lumini si culori mediteraneene, incarcate de vitalitate, de cutezanta si de un optimism molipsitor, precum in lucrarile postimpresioniste ale unor Paul Cézanne si Vincent van Gogh, dar si ale lui Georges Seurat si Paul Signac, care pictau in stil „pointillist”.

 Ar fi numeroase lucrarile dintre care sa alegem una reprezentativa pentru aceasta latura a lui Matisse, insa ea era desemnata aproape inainte de a fi fost realizata pana la capat. La inceputul secolului XX, pe acel fundal unic de intalnire in rebeliunea si cumintenia artistica pariziana a generatiei dinamice de artisti aflati in cautarea unei noi identitati explozive – in mod frecvent, pictori, poeti si muzicieni laolalta – Matisse a aprins scanteia a ceea ce avea sa fie numit Fauvism („Salbaticie”, in franceza), folosindu-se ca tehnica de pointillism, adica realizarea imaginii prin puncte, si pornind de la un binecunoscut vers al nonconformistului simbolist Charles Baudelaire: „Luxe, calme et volupté”.

 Fara a fi ostentative, opulenta, voluptatea si linistea transpar din mai multe tablouri ale acestui pictor, rezumand de fapt elementul central al intregii sale opere: viata, vitalitatea impinsa pana la limitele unei vointe dinamice si constructive de exceptie.

Ia romaneasca – simbol al feminitatii

 Prieten cu pictorul roman Theodor Pallady, Matisse a primit de la acesta o intreaga colectie de ii romanesti („La blouse roumaine”, numeste el aceasta veritabila opera de arta populara), pe care o imortalizeaza in mai multe dintre tablourile sale.

 In binecunoscutu-i stil de reducere a detaliilor si extragere a esentelor simbolice, el s-a orientat cu precadere catre culori si combinatiile cromatice care domina figura oarecum neutra a personajului feminin; insa tocmai acesta este elementul ce face din ie un simbol unic al feminitatii, al delicatetei, al unei sensibilitati interioare ce nu are nevoie de exprimari provocatoare.

 Reluand ideea mentionata, am spune ca aici nu mai este vorba despre opulenta, ci despre o liniste mistica, transtemporala, in care voluptatea traduce de fapt bucuria vietii. De observat amanuntul elocvent ca ia s-a impus in creatia lui Matisse cand acesta se afla la varful maturitatii sale artistice, in anul 1940, la varsta de 70 de ani. Este insa doar unul dintre reperele unei ac-tivitati admirabile, pornite din geniul nativ al unui creator de frumuseti si de valori perene.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU