Stupii de piatra

Intr-o zona cu coline domoale din nord-estul Ungariei, se afla o zona cu un specific aparte, cunoscuta in buna parte datorita a ceea ce specialisti din domenii diverse au denumit „cultura pietrei Bükkalja”.

 Un teritoriu a carui atractie magica se datoreaza direct unei curioase interventii umane asupra pietrei ce formeaza relieful, in care generatii intregi si-au cioplit locuintele, precum si locasurile despre care se presupune ca ar fi adapostit candva stupi; asadar, stupi de piatra.

Locuitori in trupul dealurilor

 Maleabilitatea solului stancos face trimitere la originea sa vulcanica, veche de pana in 20 de milioane de ani, cea mai mare zona din Europa Centrala acoperita cu tuf riolit vulcanic si riodacit.

 In comparatie cu alte tipuri de roci, acestea pot fi sculptate si extrase cu usurinta, astfel incat pietrele au fost intotdeauna o parte integranta a vietii locale. Aceasta nu inseamna doar o istorie geologica si antropologica statornicita direct in stanca respectiva. Au existat in Bükkalja numeroase mine de piatra, case amenajate in pesteri, precum si multe grajduri, pivnite de vinuri si alte asemenea adaposturi necesare vietii oamenilor.

 Din toate acestea, la fel cum s-a intamplat pretutindeni in lume, generatiile succesive ce nu au parasit traiul pe aceste blande meleaguri au extras si au refolosit ceea ce nu isi pierduse ideea de durabilitate, de protectie si – nu in ultimul rand – de neuitare a trecutului, la construirea de noi locuinte si poduri, garduri si hambare, monumente si cruci ori cramele dintre care unele se folosesc pana in zilele noastre.

 Totusi, imaginea emblematica a locurilor ramane cea reprezentata printr-o adevarata alegorie ce le aduna pe toate acestea impreuna, in acelasi creuzet al timpului: „stupii de piatra”, al caror asa-zis secret inca nu a fost dezlegat.

Intre vitalitatea albinelor si eternitatea stramosilor

 Conform preotului Gyula Bartalos, istoric-arheolog din Eger, cercetator pasionat al zonei, „stupii” erau de fapt pietre funerare, iar in nise se depuneau urne cu cenusa defunctilor. La inceput, el a legat cioplirea niselor de piatra de huno-maghiari, iar mai tarziu de celti si sciti.

 O alta ipoteza sugereaza ca ferestrele oarbe erau menite sa sustina statuete-idoli si sa primeasca ofrande, fiind probabil ramasite din timpul cuceririi otomane. Sunt aproape 500 de asemenea nise raspandite in 82 de formatiuni stancoase, unele si pe sapte niveluri. Potrivit prezentarilor de popularizare a zonei, extragerea pietrei de constructie si utilizarea acesteia in arhitectura populara, sculptura in piatra si crearea de incaperi sapate in stanca din Bükkalja dateaza din cele mai vechi timpuri.

 Bükkalja este o zona traditionala de constructie din piatra, pe langa arhitectura ecleziastica si nobila, piatra este prezenta si in constructiile taranesti. De alt-fel, aceasta civilizatie a pietrei are si ea o identitate specifica locului.

 Privitor la prelucrarea materialului de baza, existau de pilda familii de sculptori specializate in stalpi de pridvor, rame de ferestre din piatra, balustrade de piatra, jgheaburi de piatra, fantani de baut, mori de mana, pietre funerare si obiecte de cult religios (cruci de piatra, statui de sfinti, monumente).

 Casele in sine erau locuite in secolul trecut de comunitati ce ajungeau si la peste o mie de oameni, insa autoritatile au facut tot posibilul sa „scoata oamenii din pesteri”, distrugandu-le sistematic vechile locasuri. Oficial, ultimul locuitor intr-o asemenea constructie a fost un batran care a murit in 1986.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU