|
Am primit de curand numarul 4 din revista literara editata de Uniunea Scriitorilor din Romania, „Luceafarul de dimineata”, continuatoare a mai vechii reviste „Luceafarul” condusa, pe atunci de regretatul critic literar Laurentiu Ulici, azi condusa de Dan Cristea director si Alex Stefanescu, redactor-sef.
Rasfoindu-l, digital, desigur, mi-a retinut atentia, reproducerea unei scrisori semnate de Ion Heliade Radulescu, datand din 1850. Articolul se intituleaza Scriitori in Exil, 1850, Catre cabinetul englez, iar scrisoarea este selectata din volumul „Ion Heliade-Radulescu, Scrisori din exil, cu note de N.B. Locusteanu, Bucuresti, Tipografia moderna Grégorie Luis, 1891”, lucrare aparuta la 41 de ani dupa ce a fost scrisa de carturarul roman care, prin aportul sau cultural si estetic la dezvoltarea literaturii romane, printre altele si membru fondator al Academiei Romane si primul sau presedinte, este una dintre personalitatile cele mai importante ale culturii romane pasoptiste, si nu numai. Asadar, in 1850, autoexilat la Londra, dupa infrangerea Revolutiei, Ion Heliade-Radulescu il viziteaza, impreuna cu Christian Tell, pe lordul Henry John Temple, al 3-lea viconte Palmerston, pe atunci premierul Regatului Unit. Heliade-Radulescu este cel care scria in acelasi an, la Paris: „Din nenorocirea mea si exilul d-voastra vor esi multe la lumina pentru svanturata noastra patrie. Fara aceasta catastrofa, natia nu era sa aiba atatea scrise spre luminarea drepturilor sale si strainii nu era sa cunoasca atatea. Acum un an, nu poporul, ci chiar depu-tatii Adunarii Nationale franceze nu stiau daca Bucurestiul este in Bukara (sau) in Tataria. Vorbeam cu dansii si mi se pare ca vorbeam cu oameni de pe alte taramuri. Acum, poporul, burghezii, literatii cunosc ca romanii tin de familia latina, adica romani, ca sunt fratii francezilor, italienilor, spaniolilor, portughesilor”. Situatia nu era totusi prea buna, acesta este motivul pentru care carturarul autoexilat ii explica premierului britanic obiectivele revolutiei de la 1848 in ceea ce privea Romania. Dupa ce trece in revista istoricul actiunilor Rusiei in Moldova si Tara Romaneasca, carturarul scrie: „Daca vreodata a fost vreo Miscare binecuvantata in principii, legala in mij-loace si mai vartos curata de orice exces a fost, fara indoiala, Miscarea Tarii Romanesti din 1848; caci nu fu in adevar decat o protestatie de pace energica a poporulului asupra anarchiei si asupra excesurilor de tot felul cu care o ameninta triumful complotarii rusesti. Asa, romanii mantuiti odata de influenta moscovita pe loc si proclamara cu solemnitate autonomia tarii lor, intemeiata pe tractate si suzeranitatea I. Porti; isi detera o Constitutie ce reproducea anticele lor drepturi si facea a invia datinele lor nationale. Insa tractatele, si in cuprinsul si in intelesul lor, fura foarte respectate de dansii si toate actele guvernului national ce isi detera, fara a se abate din interesurile populare, sunt marture de respectul ce avura catre proprietate si catre ordinea sociala. Moderatia si legalitatea Miscarii Romanilor fura incuviintate de trimisul I. Porti, Esc. S. Suleyman-Pasa. Acesta afla tara bucurandu-se de o ordine perfecta si sustinand cu zel drepturile nationalitatii lor si ale Turciei totdeodata. Insa aceasta purtare inteleapta si ferma a Tarii Romanesti nu putea sa placa cabinetului de la Petersburg; pentru ca ii ardica orice pretest de ocupatie. Trebuia dara (ast cabinet protector) sa termine odata cu asemenea stare de pace. Prin indemanatice uneltiri d. Duhamel ajunse a face sa se nasca deplorabila incaierare de la casarma Spirei”. (Continuare in numarul viitor) GEORGE CUSNARENCU
|
BLITZ 
