|
Cel mai celebru vapor al tuturor timpurilor, R.M.S. Titanic, s-a scufundat pe 15 aprilie 1912, incheindu-si calatoria inaugurala peste Atlantic dupa ciocnirea cu un aisberg; din cei 2224 de oameni aflati pe nava, 1503 si-au pierdut viata in apele inghetate.
Printre pasagerii de la bordul vasului s-au aflat multe celebritati, de la John Jacob Astor IV, unul dintre cei mai bogati oameni din lume, la Isidor Straus, coproprietar al magazinului Macy’s, si sotia sa, Ida, sau Benjamin Guggenheim, un om de afaceri din familia care a fondat mai tarziu Muzeul Guggenheim din New York. Dar mai putini au auzit povestea lui Thomas Byles, preotul catolic in varsta de 42 de ani, ale carui actiuni eroice in timpul scufundarii, sustin unii, ar trebui sa il puna pe drumul spre sfintenie. Parintele Byles s-a nascut in Roussel Byles in Leeds, Anglia, fiind fiul cel mare al unui pastor protestant. In timp ce studia teologia la Oxford, Byles a decis sa se converteasca la catolicism. A fost hirotonit la Roma in 1902 si si-a luat prenumele de parintele Thomas. Zece ani mai tarziu, fratele sau William, care se convertise si el la catolicism, l-a rugat sa oficieze la nunta sa din New York. Parintele Byles s-a imbarcat pe Titanic ca pasager la clasa a doua in Southampton, pe 10 aprilie. La inceput, parintele Byles trebuia sa se fi bucurat de o calatorie linistita si fara evenimente. In dimineata zilei de duminica, 14 aprilie, a celebrat slujba pentru catolicii de la clasa a treia, multi dintre ei parasind Irlanda, Europa continentala si chiar Orientul Mijlociu pentru o noua viata in America. Printr-o coincidenta uluitoare, predica sa de dupa slujba a fost consacrata necesitatii ca oamenii acelor vremuri sa gaseasca „o barca de salvare sub forma unei consolari religioase, care sa le fie mereu la indemana in caz de naufragiu spiritual”. Potrivit martorilor, parintele Byles se afla pe punte rugandu-se cu putin timp inainte de miezul noptii, cand nava a lovit un aisberg. Atunci cand capitanul a ordonat lansarea barcilor de salvare, parintele Byles s-a indreptat spre puntile inferioare, unde pasagerii de la clasa a treia incercau sa urce pe scarile care duceau la puntea superioara, dar in multe cazuri s-au trezit prinsi in spatele unor porti de fier incuiate. Multi nu vorbeau limba engleza si nu puteau intelege ordinele echipajului. Parintele Byles a condus cu calm pasagerii de la clasa a treia spre puntea superioara, unde se aflau barcile de salvare. „Cand s-a produs ciocnirea, am fost aruncati din paturile noastre”, va spune mai tarziu Ellen Mary Mockler, o imigranta irlandeza de la clasa a treia. „L-am vazut in fata noastra, venind pe culoar, cu mana ridicata, pe parintele Byles.... «Fiti calmi, oamenii mei buni», ne-a spus el, apoi a mers prin cala dand absolvirea de pacate si binecuvantari.” Mockler a mai spus ca a auzit un membru al echipajului incercand sa-l convinga pe parintele Byles sa urce intr-o barca, dar acesta a refuzat. „Parintele Byles ar fi putut fi salvat, dar nu a vrut sa plece”, a spus Mockler. „Dupa ce m-am urcat in barca, care a fost ultima care a plecat, si ne indepartam incet de nava, am putut auzi distinct vocea preotului, care continua sa se roage.”
Faptele parintelui Byles au fost total diferite de cele ale altor persoane aflate la bordul Titanicului, unele oferind bani pentru a putea sui in barcile de salvare. Se spune ca un cuplu britanic, Sir Cosmo si Lucy Lady Duff-Gordon, ar fi acaparat barca de salvare nr. 1 doar pentru ei, pentru servitorii si cainii lor. Intre timp, familii intregi de britanici de la clasa a treia au murit. Proprietarul companiei White Star Line, Joseph Bruce Ismay, a luat decizia notorie de a urca la bordul uneia dintre ultimele barci de salvare, care era altfel plina de femei si copii de la clasa a treia care scapasera in ultimul moment. Parintele Byles, a continuat sa se roage pana la final. „Cand Titanicul s-a scufundat, parintele Thomas B. Byles statea pe punte, cu catolici, protestanti si evrei ingenuncheati in jurul sau. Parintele Byles rostea rozariul si se ruga pentru odihna sufletelor celor care urmau sa piara.” GABRIEL TUDOR
|
ISTORII UITATE 
