Femeile din Mesopotamia antica

In Mesopotamia antica, institutia casniciei a avut o importanta vitala pentru societate, deoarece asigura continuarea liniei familiale si stabilitatea sociala. Casatoriile aranjate erau obisnuite si de cele mai multe ori cuplul nu se intalnea niciodata, dar relatiile umane erau la fel de complexe si stratificate ca si cele din zilele noastre.

 In contrast cu dragostea romantica si cu un cuplu care isi imparte viata impreuna, se aflau aspectele religioase, precum si cele „comerciale” ale casatoriei si a sexului. Herodot relateaza ca fiecare femeie, cel putin o data in viata, trebuia sa stea in fata templului zeitei Istar, imbracata cat mai provocator cu putinta.

 Atunci cand un strain trecea prin fata ei si ii arunca in poala o moneda de argint, rostind formula sacra „Te invit sa vii cu mine in numele lui Mylitta” (o alta denumire data zeitei), femeia era obligata sa-l urmeze si sa copuleze cu el, dupa care se intorcea acasa la sotul ei, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

 Se credea ca aceasta uniune intamplatoare (sau „prostitutie sacra”, cum o numesc istoricii moderni) reprezenta relatia lui Istar cu zeul Dumuzid si aducea fertilitate femeilor si prosperitate intregii comunitati.  Intrucat virginitatea unei femei era considerata o conditie necesara pentru casatorie, ar parea putin probabil ca femeile necasatorite sa fi luat parte la acest obicei, dar Herodot afirma ca „fiecare femeie” era obligata sa o faca.

 La fel de bizar ne pare astazi si obiceiul „licitatiei mireselor”, descris tot de Herodot. Acesta afirma ca o data pe an tinerele femei eligibile pentru casatorie erau adunate intr-un singur loc, in timp ce barbatii stateau in jurul lor in cerc. Apoi, un vestitor chema tinerele femei una cate una si le oferea spre vanzare. El incepea cu cele mai frumoase.

 Dupa ce prima era vanduta la un pret mare, era oferita spre vanzare cea considerata urmatoarea ca frumusete. Cei mai bogati dintre babilonieni care doreau sa se casatoreasca licitau intre ei pentru cele mai frumoase tinere, in timp ce oamenii de rand, care nu erau preocupati de frumusete, primeau femeile mai urate... dar si o compensatie monetara!

 Trebuie stiut ca in limba sumerienilor, cuvantul pentru „iubire” era un verb compus care, in sensul sau literal, insemna „a masura pamantul”. Atat la sumerieni, cat si la babilonieni (si foarte probabil si la asirieni), casatoria era in mod fundamental un aranjament comercial menit sa asigure si sa perpetueze o societate ordonata.

 Fiecare casatorie incepea cu un contract legal. Intr-adevar, asa cum prevedea legea mesopotamiana, daca un barbat se casatorea fara sa fi intocmit si executat mai intai un contract de casatorie, femeia cu care se „insura” nu era considerata sotia lui. Fiecare casnicie incepea nu cu o decizie comuna a doi oameni indragostiti, ci cu o negociere intre reprezentantii a doua familii.

 Copiii erau consecinta naturala si foarte dorita a casatoriei. Lipsa de copii era considerata o mare nenorocire si un barbat putea sa ia o a doua sotie daca mireasa se dovedea infertila. Odata mariajul incheiat, sotia ajungea in intregime sub stapanirea sotului. Desi monogamia era obisnuita, fiecare barbat din Mesopotamia putea sa aiba, in functie de capricii, gusturi, necesitati si, evident, resurse financiare, nu doar una, ci mai multe concubine, pe langa sotia legitima. Aceasta era adesea consultata in alegerea concubinelor si era responsabilitatea ei sa se asigure ca ele isi indeplineau sarcinile pentru care fusesera alese.

 In cazul in care o concubina fusese adaugata la camin pentru ca sotia legitima nu putea avea copii, urmasii concubinei deveneau automat copiii sotiei si puteau mosteni si duce mai departe numele familiei. Cu toate acestea, un barbat nu putea divorta de sotie din cauza starii de sanatate a acesteia; el continua sa o onoreze ca sotie unica pana la moartea ei.

GABRIEL TUDOR