Monna Vanna

Notorietatea maxima de care se bucura cea mai valoroasa pictura din toate timpurile, cum este considerata „Gioconda” lui Leonardo da Vinci, determina istoricii de arta, cercetatorii dar si persoane din alte categorii profesionale sa descopere permanent noutati, detalii ascunse si sugestii de decriptare a enigmaticului portret.

 Pozitia corpului, mâinile, detaliile zâmbetului... Aceste elemente ale unui desen în carbune din anii 1514-1516 – denumit „Gioconda goala” sau „Monna Vanna” – aflat în Muzeul Condé din Chantilly (Oise, Franta), au incitat spiritele expertilor, unii dintre ei fiind convinsi ca avem de-a face cu o „lucrare pregatitoare” realizata chiar de Leonardo.

 O prima analiza în zilele noastre s-a realizat în anul 1995, dar ulterior s-a dovedit a nu fi suta la suta concludenta. În realitate, „scânteia” care a aprins fantezia specialistilor este mult mai veche.

 Delicatul desen a fost cumparat în 1862 de ducele d’Aumale, fiul regelui Louis-Philippe, posesorul unei averi fabuloase, pentru 7.000 de franci, o suma enorma la vremea respectiva. Importanta este însa convingerea acestuia ca era vorba despre o creatie realizata de mâna genialului artist toscan, idee perpetuata în timp pâna astazi.

 Cele mai noi analize, efectuate la Paris cu tehnici de ultima ora, au relevat în primul rând faptul ca desenul a fost refacut de multe ori si în diferite epoci. Acest bust feminin nud, cu mâinile asezate în prim-plan, într-o compozitie identica cu cea a Giocondei, este constituit din mai multe foi de hârtie lipite între ele, cu figura centrala realizata în carbune.

 Un element important frapeaza însa într-un mod mai mult decât evident si contrariant: cu exceptia sânilor, putine trasaturi ale personajului sunt feminine, în special musculatura si umerii.

 În vremea lui da Vinci, se întâmpla frecvent ca în atelierul de pictura sa fie folosit un tânar pe post de model, ceea ce si acesta a facut în repetate rânduri cu ucenici ai sai, de unde si speculatiile, întemeiate sau nu, privitoare la orientarea lui sexuala. Pe de alta parte, s-a sugerat ca „Gioconda goala” ar fi creatia unui colaborator al maestrului, realizata dupa una dintre compozitiile sale pierdute.

 Foarte importanta este si existenta altor 15 lucrari asemanatoare acestui desen, în special în Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg, Rusia, care nu au fost realizate de Leonardo.

 Expertii vor sa transmita ideea ca desenul atribuit marelui artist renascentist ar putea fi un model pregatitor pentru o pictura în ulei. Aceasta ar fi si explicatia pentru micile întepaturi de ac identificate pe trasaturile principale ale personajului, semn ca lucrarea a fost „translata” astfel pe un panou, metoda frecvent folosita în acea vreme (tehnica spolvero), dar si facilitate pentru realizarea unui numar nedefinit de copii, de catre ucenicii maestrului, chiar la indicatiile acestuia.

 Totodata, analiza suportului de hârtie italiana a permis mentiunea ca opera a fost executata între anii 1485-1538. Având în vedere faptul ca da Vinci a murit în 1519, expertii considera ca aceasta a fost realizata cel putin în atelierul lui sau de catre un apropiat ori elev al sau. Daca a intervenit da Vinci pentru a contura unele trasaturi, nu se poate afirma cu certitudine. Cautarea unor elemente care sa trimita la eventuala interventie a unui stângaci (cum era maestrul) nu a dus nici ea la o concluzie edificatoare.

 Ideea existentei unei „surori ascunse” a Giocondei nu apare pentru prima data. În anul 2012, descoperirea unei asa-zise „a doua Gioconda” la muzeul madrilen Prado a agitat foarte mult apele lumii artistice.

 Tabloul era cunoscut, dar o curatare a straturilor de revopsire din secolul al XVIII-lea a relevat un fundal de peisaj toscan pâna atunci foarte putin deslusit, foarte apropiat de cel pictat de Leonardo între anii 1503-1506.

 Bineînteles ca Italia nu putea lipsi din acest topos insolit, astfel ca în Palatul Montecitorio din Roma, care gazduieste Camera Deputatilor a Parlamentului italian, precum si numeroase opere de arta, o gasim si pe asa-numita „Gioconda Torlonia”, mai putin cunoscuta decât faimoasa ei „sora” de la Luvru, dar care evoca o multiplicare incalculabila a operei artistice a lui Leonardo de catre unii elevi ai sai, dintre care cel mai frecvent mentionat este Gian Giacomo Caprotti da Oreno, mai cunoscut sub nume-le de Salaì, care ar putea fi, chiar el, modelul folosit de Leonardo pentru portretul nud în discutie. Identitatea Giocondei/Giocondelor ramâne totusi un mister; unul dintre cele multe!

 Doar asemanarea frapanta dintre asa-numita Monna Vanna cu Mona Lisa i-a adus celei dintâi supranumele de „Gioconda goala”.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU