Viata dupa marea extinctie (2)

Ne-am oprit saptamâna trecuta la extinctiile majore care au afectat viata pe Pamânt, si la felul în care planeta si-a revenit. Dar ne confruntam azi cu cea de-a sasea extinctie?

 Care este pâna la urma rata de fond a unei extinctii? Estimarea ratei de fond a disparitiei pentru epocile trecute poate fi „foarte dificila”, deoarece „înregistrarile fosile tind sa suprareprezinte speciile mai mari si mai abundente”, este de parere David Storch, profesor la Departamentul de Ecologie de la Universitatea Charles din Praga, care nu a fost implicat în noul studiu.

 Cu alte cuvinte, „rata actuala de extinctie este cu aproximativ doua ordine de marime mai mare decât rata normala de disparitie”, a spus Storch pentru Live Science. Extinctiile majore în masa au ca rezultat „disparitia a peste 60 la suta din numarul speciilor”, afirma Kunio Kaiho, profesor emerit la Departamentul de Stiinte ale Pamântului la Universitatea Tohoku din Japonia, despre al carui studiu scriam în numarul trecut.

 Cercetatorul sustine ca „schimbarile climatice cauzeaza rate mai mari de extinctie, dar ca rata actuala nu poate fi considerata înca un eveniment de extinctie în masa prin aceasta definitie stricta”.

 Cinci evenimente anterioare majore de extinctie în masa au fost extinctia Ordovician-Silurian (acum aproximativ 440 de milioane de ani), extinctia Devonianului târziu (acum aproximativ 365 milioane de ani), extinctia Permian-Triasic (acum aproximativ 253 milioane de ani), extinctia Triasic-Jurasic (acum aproximativ 201 milioane de ani) si extinctia Cretacic-Paleogene (acum aproximativ 66 de milioane de ani).

 „Aceste evenimente au fost asociate cu schimbari drastice ale climei Pamântului, cum ar fi schimbari ale temperaturii suprafetei terestre (atât încalzirea, cât si racirea), ploile acide, epuizarea stratului de ozon, reducerea luminii solare, desertificarea, eroziunea solului si o reducere a oxigenului în ocean”, a explicat Kaiho. Pe de alta parte, Storch sustine ca „schimbarile în chimia atmosferica si oceanica au jucat un rol mai important în producerea acestor extinctii decât au facut-o încalzirea sau racirea globala”. Totusi aceste schimbari sunt legate între ele, deoarece încalzirea globala poate creste aciditatea oceanelor, precum si compozitia atmosferei, în plus si activitatea vulcanica a jucat un rol important.

 „Schimbarea climatica detectata în timpul acestor ultime extinctii în masa poate sa nu fie cauza unica a extinctiilor, dar rata extinctiei poate fi consecinta celorlalte schimbari globale care au avut loc la acel moment”, scrie Storch.

 Deoarece extinctiile anterioare în masa au fost declansate de eruptii vulcanice si, în cazul evenimentului Cretacic, de un impact cu un asteroid, schimbarile climatice rezultate au fost rapide si drastice.

 În cadrul studiului, Kaiho sustine ca „rapiditatea schimbarilor de mediu este mai importanta decât amploarea unei schimbari care provoca rate masive de extinctie, deoarece „în timpul schimbarilor climatice lente, animalele pot migra pentru a supravietui”.

 Pentru a îndeplini definitia unui eveniment major de extinctie în masa, oamenii de stiinta ar trebui sa observe disparitia a 60 la suta dintre specii si 35 la suta din genuri. Cu toate acestea, doar pentru ca aceasta amploare a extinctiilor nu a fost înca observata, nu înseamna ca nu este în prezent în curs.

 A sasea extinctie difera de predecesoarele sale, deoarece este determinata de schimbarile climatice provocate de om. Lucrarea lui Kaiho sustine ca, „deoarece ritmul unei astfel de schimbari climatice este gradual, mai degraba decât brusc si drastic, este putin probabil sa vedem rate de extinctie în viitorul apropiat care sa îndeplineasca definitia unui eveniment major de extinctie în masa, dar s-ar putea califica pentru un eveniment minor de extinctie în masa”.

 „O crestere a temperaturilor medii globale de 9 grade Celsius este esentiala pentru extinctiile în masa majore care coincid cu încalzirea globala” si o astfel de crestere nu s-ar putea întâmpla cel putin pâna în 2500 în cel mai rau scenariu”, a spus Kaiho.

 Deoarece rata de disparitie a speciilor se modifica în paralel cu temperaturile globale ale suprafetei, nu vom vedea o disparitie brusca si masiva de specii, ci mai degraba o rata lenta si constanta a disparitiei lor în viitorul apropiat, care nu va culmina cu pierderea a 60 la suta din speciile Pamântului, afirma Kaiho în studiu. În schimb, unii ecologisti considera ca rata actuala de disparitie este doar o estimare si poate fi una inexacta.

 Potrivit unui studiu din ianuarie 2022 publicat în revista Biological Reviews, numarul speciilor disparute înregistrate este foarte partinitor atunci când ia în calcul mamiferele si pasarile, trecând cu vederea multe nevertebrate, prin urmare subestimând în mod semnificativ rata reala de disparitie a speciilor.

 Deocamdata, potrivit lui David Storch, alte actiuni conduse de om, cum ar fi transformarea habitatului prin defrisare si poluare, precum si vânatoarea excesiva. Si introducerea de specii non-indigene, joaca un rol mult mai mare în determinarea ratei actuale de disparitie a speciilor decât cresterea temperaturilor medii globale

Cum va supravietui omenirea

 Speciile dispar într-un ritm alarmant, si asta ridica întrebari cu privire la supravietuirea noastra ca specie, sustin unele studii, care vorbesc despre faptul ca rata actuala de extinctie ar putea fi de peste 100 de ori mai mare decât în mod normal.

 Oceanele si padurile Pamântului gazduiesc un numar urias de specii, multe dintre care probabil vor disparea chiar înainte de a le cunoaste.

 Într-o carte a jurnalistei Elizabeth Kolbert, intitulata A Sasea Extinctie care a câstigat în 2015 Premiul Pulitzer pentru non-fictiune generala, autoarea încearca sa atraga atentia asupra viitorului deloc stralucit al planetei, al vietii pe aceasta planeta destinata sa devina victima a propriei noastre imprudente de mediu.

 Kolbert considera ca pâna când vom avea raspunsuri definitive la aceasta întrebare, este posibil ca trei sferturi din toate speciile de pe Pamânt sa dispara. „Ceea ce este incontestabil, este ca traim într-o perioada cu rate de extinctie foarte ridicate, în ordinea pe care ati vedea-o într-o extinctie în masa, desi o extinctie în masa ar putea dura multe mii de ani”.

 Un numar uluitor de specii de pasari au disparut deja în Noua Zeelanda, scrie autoarea, iar multe dintre cele care au ramas sunt în dificultate profunda. Sunt specii care exista doar într-un singur loc din lume, ele sunt extrem de vulnerabile pentru ca nu au unde sa mearga si daca habitatul lor este distrus, atunci ele au disparut.

 „Nu cred ca exista vreun dubiu în privinta faptului ca suntem responsabili pentru ratele ridicate de extinctie pe care le vedem acum... Am adus specii invazive, acum schimbam clima, foarte, foarte rapid, din punct de vedere al standardelor geologice. Schimbam chimia tuturor oceanelor. Schimbam suprafata planetei. Taiem paduri, plantam agricultura monocultura, ceea ce este daunator pentru o multime de specii. Pescuim excesiv. Lista continua si continua”.

 Exista doua întrebari care apar: una este, doar pentru ca am supravietuit pierderii unui numar X de specii, putem continua sa mergem pe aceeasi traiectorie sau, în cele din urma, punem în pericol sistemele care tin oamenii în viata?

 Aceasta este o întrebare foarte mare si incredibil de serioasa. Si apoi mai este o întrebare. Chiar daca putem supravietui, asta este lumea în care vrei sa traiesti? Asta e lumea în care vrei sa traiasca toate generatiile viitoare de oameni? Aceasta este o întrebare diferita. Dar amândoua sunt extrem de serioase.

GEORGE CUSNARENCU