Oamenii de la capatul lumii

Un anacronism surprinzator, dar totodata deosebit de atractiv face ca în mileniul trei, în era zborurilor cosmice si a internetului, pe Pamânt sa vietuiasca si populatii aproape izolate de lumea civilizata, al caror mod de trai evoca mai degraba începuturile omenirii.

 Unii îi considera primitivi, altii exagerând, îi numesc chiar salbatici; de fapt, ei traiesc respectând legi ancestrale si relatiile de armonie cu natura.

 – Huli Wigmen, Papua Noua Guinee. Un trib de oameni mândri, ce cred ca descind dintr-un stramos numit Huli, un fermier foarte priceput, care le-a lasat pamântul fertil de care se bucura astazi. Adolescentii sunt separati de mamele si surorile lor, din cauza credintei ca femeile Huli sunt vrajitoare periculoase care distrug masculinitatea unui barbat. Baietii se alatura grupului „burlacilor” Haroli si traiesc în izolare, ascunsi într-un loc secret din jungla.

 Dupa o perioada cuprinsa între 18 luni si 3 ani, când acestia îsi însusesc ritualurile strabune, îsi împodobesc cu ierburi parul uns cu uleiuri, se prezinta în sat si devin Huli Wigman. La fel ca majoritatea culturilor evoluate, ei au o tinuta de ceremonie si una de zi cu zi.

 Ii individualizeaza „palaria” închisa la culoare, facuta din parul lor, în timp ce fata este vopsita în întregime în galben, rosu si alb. Barbatii poarta un topor cu gheare, un sort din frunze si o centura de care sunt atârnate scoici sunatoare, un fel de zurgalai, pentru a intimida triburile rivale. În mod traditional, ei executa un dans ritual, mimând miscarile pasarii-paradisului care traieste pe insula.

 – Himba herders, Namibia, Africa. Populatie seminomada, care traieste în structuri în forma de tipi, construite cu noroi si balegar. Foarte interesant, ei pastreaza un foc ancestral aprins 24 de ore pe zi, ca omagiu adus zeului suprem Mukuru, cu care comunica prin intermediul focului si al fumului. Bogatia lor se masoara în bovine, dar în alimentatie capra este mai prezenta. Una dintre ciudateniile Himba este ca femeile nu au voie sa foloseasca apa pentru spalare. Potrivit batrânilor, acest lucru dateaza de la marile secete, când apa era deficitara si numai barbatilor li se permitea accesul la aceasta pentru spalare.

 Femeile traditionale Himba aplica în fiecare dimineata pe piele si par o pasta de unt, grasime si ocru rosu, uneori înmiresmata cu rasina parfumata, ce le confera o nuanta rosie distincta – o imagine iconica a Africii.

 În afara de aplicarea de ocru rosu pe piele, femeile Himba fac o baie zilnica de fum pentru a mentine igiena personala. Ele pun carbune mocnit într-un castron cu ierburi si se apleaca deasupra vasului, iar de la caldura încep sa transpire. Pentru o „spalare” pe tot corpul, se acopera cu o patura, astfel încât fumul sa ramâna prins sub material.

 – Vânatorii cu vulturi aurii kazahi (berkutchi), provincia Bayan-Olgii, Mongolia. O lume aspra, asemanatoare climei si reliefului din apropierea Muntilor Altai, constituie mediul de viata al acestor oameni pentru care calul, câinele si vulturul înseamna un minimum de siguranta a zilei de mâine.

 În cadrul domestic, ei cresc capre, oi si camile, dar traditia multiseculara a acestui mod de vânatoare unic îi deosebeste de orice alta populatie de pe planeta. Tainele mestesugului se deprind începând de pe la 13 ani, când baiatul are capacitatea de a tine pe brat un vultur auriu. Sunt alese femele de circa 2 ani, considerate mai agresive; ele au anvergura aripilor de pâna la 2,5 metri, pot cântari si 7 kilograme, în timp ce masculii reprezinta o treime din aceasta.

 Când îsi ataca prada în picaj, ating aproximativ 90 km/ora. Odata alcatuita perechea om-pasare, cei doi vor trai într-un gen de simbioza fascinanta. Vânatorii cu vulturi spun ca daca pasarea lor sufera ori e multumita, la fel simt si ei, iar când sunt plecati la vânatoare îsi împart hrana si odihna în mod egal.

 Animalele vânate sunt cele cu blana valoroasa: vulpi, marmote, iepuri, lupi. Împutinarea barbatilor care vâneaza cu vulturi a facut ca, de mai multi ani, si femeile sa deprinda aceasta ocupatie si veritabila arta de a trai în echilibru cu natura.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU