De ce a vrut Oliver Cromwell sa interzica Craciunul?

În timp ce agitatul an 1645 se îndrepta spre sfârsit, o Anglie devastata de razboi tremura sub o patura groasa de zapada. Cu câteva luni mai devreme, armata Noului Model a Parlamentului, condusa de Sir Thomas Fairfax si Oliver Cromwell, învinsese fortele lui Carol I în batalia de la Naseby.

 Desi aceasta înfrângere a dat o lovitura mortala cauzei regelui, regalistii au refuzat totusi sa se predea, iar razboiul civil sângeros care diviza tara înca din 1642 a continuat sa faca ravagii.

 Supusi la o presiune constanta din partea armatelor ambelor tabere pentru a le furniza bani, îmbracaminte si alimente, putini englezi puteau sa anticipeze un Craciun vesel. Cu toate acestea, pentru cei care locuiau în teritoriile întinse controlate de dusmanii regelui, în acel an nu avea sa aiba loc niciun Craciun, deoarece festivitatile traditionale fusesera abolite prin ordinul celor doua Camere ale Parlamentului reunite la Westminster.

 Din capitala de razboi asediata a lui Charles, Oxford, satiricul regalist John Taylor – unul dintre cei mai neobositi sustinatori ai regelui – a lansat un strigat de spaima în fata acestui atac asupra obiceiurilor consacrate ale Angliei.

 Toate „activitatile inofensive” prin care oamenii sarbatoreau de mult timp Nasterea lui Hristos „sunt acum disparute si scoase din uz... ca si cum nu ar fi existat niciodata”, deplângea Taylor în pamfletul sau, Plângerea Craciunului, si „astfel sunt suprimati veselii lorzi ai guvernarii de catre nebunii lorzi ai proastei guvernari de la Westminster”.

 În iunie 1647, Parlamentul a adoptat o Ordonanta care abolea ziua de Craciun ca zi de sarbatoare. Desi Cromwell a sustinut cu siguranta aceasta masura si legile ulterioare care impuneau sanctiuni pentru cei care continuau sa se bucure de Craciun, el nu pare sa fi jucat un rol prea important în conducerea campaniei.

 În toata perioada medievala, ziua de Craciun fusese marcata prin slujbe speciale la biserica si prin ospete magnifice însotite de un consum masiv de bauturi alcoolice. În cele 12 zile de Craciun care urmau erau organizate mai multe slujbe speciale, alaturi de sporturi, jocuri si multe mâncaruri si bauturi.

 La începutul secolului al XVII-lea, puritanii si alti protestanti fermi vedeau în veselia de Craciun reminiscente nedorite ale catolicismului, precum si motivatii necuvenite pentru comiterea a tot felul de pacate. Exista o opinie larg raspândita, desi minoritara, potrivit careia Craciunul ar trebui sa fie o zi de post dedicata contemplatiei religioase sobre. Înfrângerea regelui Carol I în Razboiul Civil i-a adus la putere pe cei mai extremisti protestanti, astfel ca Parlamentul a adoptat o serie de masuri pentru a impune aceasta campanie de „sobrietate” tuturor locuitorilor Angliei.

 Legislatia a fost însa profund nepopulara si nu a putut fi pusa în aplicare decât sporadic. Când regele Carol al II-lea a revenit la putere, în 1660, unul dintre primele sale acte a fost abrogarea întregii legislatii anti-Craciun, ceea ce a contribuit la promovarea imaginii sale de „monarh vesel”.

 Asadar, de ce au decis parlamentarii sa porneasca un razboi împotriva Craciunului si cum au ripostat cei care, precum Taylor, erau hotarâti sa apere sarbatorile traditionale?

 Atacul asupra sarbatorii Craciunului a avut radacini adânci. Cu mult înainte de începerea Razboiului Civil, multi protestanti zelosi, sau „puritani” fusesera deranjati atât de natura zgomotoasa a festivitatilor care aveau loc de Craciun, cât si de asocierea perceputa a acestor festivitati cu vechea confesiune catolica.

 La începutul anilor 1600, cei mai multi puritani englezi erau pregatiti sa tolereze Craciunul. Totusi, în urma rebeliunii scotienilor prezbiterieni împotriva lui Carol I, în 1637, toate acestea aveau sa se schimbe.

 Parlamentul scotian, care reunea, la rândul sau, multi fanatici protestanti, abolise Craciunul înca din anii 1560 si, desi regele Iacob I a reusit sa restabileasca provizoriu sarbatoarea în regatul sau din nord în 1617, aceasta a fost interzisa din nou dupa înfrângerea fiului sau de catre scotieni în 1640.

 Din acest moment, atitudinile fata de Craciun în rândul puritanilor englezi au început sa se înaspreasca. {i, pe masura ce tensiunile politice dintre Carol I si oponentii sai din Parlamentul englez s-au intensificat, în 1641, o mâna de extremisti puritani au decis sa renunte pentru totdeauna la celebrarea Craciunului.

 Dupa izbucnirea razboiului civil la scara larga între rege si Parlament, în 1642, John Taylor a fost unul dintre primii care a facut aluzie în scris la decizia radicalilor de a renunta la Craciun.

 Într-un pamflet satiric publicat în ianuarie 1643 – un pamflet care, în mod clar, era destinat sa se adreseze unui public larg – Taylor a pus la dispozitia cititorilor sai textul O prelegere despre cada, despre care sustinea ca ar fi fost predicat de un tâmplar evlavios unui grup de puritani din Watford „la 25 decembrie anul trecut, fiind ziua de Craciun”.

 În aceasta alocutiune fictiva, „lectorul” este prezentat asigurându-si audienta ca nu ar trebui „sa creada ca sunt atât de superstitios încât sa respect aceasta zi doar fiindca Biserica papei de la Roma a poruncit ca ea sa fie o sarbatoare sfânta”.

 „Doamne fereste sa fiu atât de profanator! Mai degraba detestarea orbirii papale m-a adus aici în aceasta zi, pentru a va lumina... (si) a va da sa întelegeti ca însusi numele de Craciun este idolatru si profanator si la fel, cu adevarat, sunt toate cele 12 zile (de Craciun) în care cei rai aduc zilnic sacrificii senzualitatii si desfrâului pagân...”

GABRIEL TUDOR