Vanatoarea unui tezaur

Dupa descoperirea Americilor si invadarea acestor continente de catre sangerosii conchistadori, istoria omenirii a luat o noua turnura, in cadrul careia nenumarate destine au fost „dislocate” din fagasul lor firesc si aruncate in plasa hazardului.

 O asemenea poveste de viata reala, probabil impletita pe alocuri si cu fuiorul fanteziei umane mereu active, urmeaza cursul unei iubiri aproape imposibile, infiripata undeva in America Centrala si incheiata intr-un sat din Muntii Pirinei.

 ...A fost odata un imparat al Imperiului Aztec, numit Moctezuma Xocoyotzin. Ultimul tlatoani (suveran de natura divina) al acestui popor fabulos, inainte ca el sa fie nimicit de razboinicii faimosului Hernán Cortés.

O idila infiripata pe mare

 In timpul zbaterilor de pe urma ale aztecilor, Moctezuma i-a cerut conchistadorului sa ii ia cu el in Spania pe trei dintre copiii sai – Tohualicahualtzin, Telicuarzin si Xipaguazin, pe numele crestine primite ulterior, Pierre, Elisabeth si Maria. Pe de alta parte insa, Moctezuma detinea si o alta comoara, mult ravnita de strainii orbiti de bogatiile nemaivazute despre care se vorbea in Occidentul acelui inceput de secol XVI: mult aur.

 In timpul calatoriei spre Europa, pe corabie s-a infiripat o idila. Se spune ca Xipaguazin, Maria de mai tarziu, s-a indragostit de Joan IV Grau y Rib, capitanul navei si baron de Toloriu, iar dupa ce au debarcat, cei doi au decis sa inceapa impreuna o noua viata in satul din Pirineii catalani.

 Locul insa nu i-a priit sarmanei Maria, care a inceput sa sufere intre acei munti, astfel ca Joan a construit o ferma grandioasa in apropierea castelului in care locuiau. Cuplul a avut mai multi copii, iar neamul lor s-a perpetuat cu numele Grau-Moctezuma, care a ajuns pana in zilele noastre.

 Aici, descendenta directa a marelui imparat aztec a trait pana in anul 1537, dupa trecerea ei in nefiinta incepand misterul presupusului tezaur al lui Moctezuma. Actul ei de deces atesta faptul ca a fost inmormantata sub altarul bisericii Sant Jaum din satul Toloriu, „impreuna cu obiectele obligatorii, conform traditiei aztece”, dar ramasitele ei au disparut. Un eufemism destul de interesant – considera istoricii – pentru a face referire la uriasele bogatii pe care trebuia sa le poarte cu ea in lumea de dincolo.

Un tezaur ravnit

 Pe de alta parte, circula si versiunea potrivit careia printesa azteca, impacata cu destinul ei pamantesc, ar fi decis ingroparea celor mai pretioase bunuri ale sale. Prin urmare, ar exista oare un tezaur aztec ascuns undeva, in micul sat din Pirineii Cataloniei?

 Nu doar localnicii, atrasi de legendele multiseculare, au incercat sa gaseasca aurul, ci si strainii care au avut norocul sa afle asemenea zvonuri. In anul 1934, un grup de germani a cumparat cu numai 3.000 de pesetas (aproximativ 18 euro astazi!) casa de la tara cunoscuta sub numele de Cal Caló si toate proprietatile situate intre El Querforadat si Casa Vima, cum se numeste astazi marea ferma construita pentru printesa azteca. Intentiile lor erau clare.

 Probabil ca aveau acces la documente vechi, in care se mentioneaza ca locuitorii de aici detineau monede straine de aur. De altfel, ei au facut comert cu asemenea monede, ca si cum acestea erau marfuri oarecare pretioase, si nu ar fi apartinut unui imperiu a carui existenta a generat, de la celalalt capat al lumii, nenumarate legende si povesti fabuloase.

 In partea locului, exista chiar si o zicala populara: Toloriu a donde les bruixes hi fan el nido („Toloriu, locul unde vrajitoarele isi fac cuibul”). O legenda fascinanta, care inca traieste in acest mic sat din Pirinei. Nu este nimic fals in faptul, confirmat stiintific, ca astazi in Mexic traiesc peste 300 de descendenti documentati ai Isabelei de Moctezuma, fiica lui Moctezuma al II-lea.

 La fel, si descendentii lui Pedro Moctezuma, fratele Isabelei, exista intr-un numar mare, potrivit lui Mundo Alejandro González Acosta, cercetator la Universitatea Autonoma din Mexic si unul dintre cei mai importanti experti in descendenta tlatoani.

 In Mexic, unii dintre descendenti au o intalnire anuala foarte bine organizata. Fiecare dintre ramurile din descendenta este identificata cu o culoare a vesmintelor. „Cred ca cei din Spania nu se intalnesc la fel de mult ca cei de aici, care au mai multe legaturi intre ei”, afirma González.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU