Cararile misterioase ale unei capodopere

Cu aproape 100 de ani inainte ca Leonardo da Vinci (c. 1452-1519) sa creeze misterioasa Mona Lisa, un alt pictor a stabilit standardul pentru portretele realiste in ulei. Nascut in ceea ce este acum Belgia, artistul flamand Jan van Eyck (c. 1390-1441) a fost un maestru timpuriu al Renasterii de nord si al picturii in ulei, o tehnica pe care a folosit-o pentru a crea compozitii meticulos detaliate.

 Lucrarea sa cea mai proeminenta, Portretul Arnolfini (1434), ramane o capodopera a Renasterii, care ascunde mai multe simboluri iconografice voalate. De aceea, dincolo de misterul surasului Giocondei, Portretul Arnolfini este cea mai comentata pictura din toate timpurile, in pofida faptului ca in catalogul Galeriei Nationale de la Londra, unde pictura se afla expusa de mai bine de 150 de ani, se specifica faptul ca este vorba despre o simpla ceremonie de nunta. Dar este oare?

 Putem vorbi despre o casatorie sau simbolurile alese de pictor pentru a decora scena vor sa spuna altceva?

 Mai intai, cine sunt mirii? Ar fi vorba despre Giovanni Arnolfini, un negustor cu stare, mireasa fiind Constanza Trenta. Asadar e clar, o casatorie fericita. Acest amanunt este sugerat de mana femeii care se odihneste ocrotitor pe pantecul bombat despre care unii istorici de arta argumenteaza ca acesta se datoreaza modelului la moda al rochiilor din acea vreme. Insa este clar: tanara mireasa era insarcinata, astepta un copil, si aceasta este cheia intregii picturi.

Atunci, de ce mirii sunt atat de tristi?

 Masurand putin sub un metru inaltime, acest tablou in ulei, considerat in mod obisnuit ca reprezinta un membru al familiei proeminente italiene Arnolfini si al sotiei sale, este plin de detalii simbolice.

 De fapt cel care a pus in circulatie versiunea nuntii sotilor Arnolfini, este istoricul de arta Erwin Panofsky, un expert in analiza iconografica si simbolism, intr-un articol din 1934 publicat in revista Burlington. Teoria lui Panofsky pleca de la o teorie anterioara prezentata de Louis Dimier, care credea ca perechea este chiar Jan van Eyck si sotia sa.

 Panofsky a respins interpretarea inscriptiei de pe perete „Johannes van Eyck fuit hic” („Jan van Eyck a fost aici”), considerand ca aceasta subliniaza ca artistul a fost prezent mai degraba ca martor la nunta decat ca mire.

 Cercetand arhivele, Panofsky a afirmat ca, prin urmare, cuplul trebuie sa fie Giovanni Arnolfini si sotia sa, Jeanne de Cename. Apoi a sustinut, cu un rationament convingator, ca tabloul nu numai ca a reprezentat o scena de nunta, ci a servit ca un contract de nunta pictural, invocand ca natura clandestina a nuntii (fara prezenta unui preot) ar fi necesitat marturia atat de unica a lui van Eyck. Numai ca teoria lui Panofsky s-a lovit de mai multe contestatii.

 In 1994, istoricul de arta Edwin Hall a sustinut ca pictura nu a fost o scena de nunta, ci mai degraba a comemorat o logodna. Cu toate acestea, ambele teorii s-au bazat pe presupunerea ca mirele din tablou era Giovanni Arnolfi. Numai ca dupa zece ani, descoperirile au spulberat bazele pe care s-au sprijinit ambele teorii.

 Panofsky se refera in textul sau la un „Giovanni Arnolfini”, dar numele a fost purtat in realitate de doi membri ai familiei, ambii locuind in Bruges cand van Eyck a realizat pictura: Giovanni de Arrigo Arnolfini, care era casatorit cu Jeanne de Cename si despre care Panofsky credea ca sunt cuplul reprezentat in pictura si varul sau, Giovanni di Nicolao Arnolfini. Numai ca arhivele ducale au demonstrat ca verisorul Giovanni Arnolfini si Jeanne nu s-au casatorit decat in 1447, la 13 ani dupa ce opera de arta „matrimoniala” a fost finalizata.

 Lorne Campbell, fost curator principal de cercetare la National Gallery si responsabil pentru catalogul galeriei de picturi olandeze din secolul al XV-lea, a sustinut ca perechea era de fapt Nicolao Arnolfini si sotia sa, Constanza Trenta. Dar din nou, a aparut o problema critica: istoricul de arta Margaret Koster a descoperit ca acea Constanza Trenta a murit in 1433!

 Cu toate ca majoritatea teoriilor sustin ca pictura infatiseaza o scena conjugala, analiza simbolurilor transmite o poveste cu totul diferita. Lumanarea care arde intr-un candelabru chiar deasupra mirelui s-ar referi la juramantul matrimonial. Dar, in conventia artistica din secolul al XV-lea, lumanarea a fost un simbol mult mai sumbru. Prezentandu-si propriile descoperiri in 2003, Margaret Koster considera lumanarea aprinsa ca un simbol al vietii, dar ca lumanarea stinsa de deasupra capului Constanzei poate semnifica de fapt moartea ei. De aceea ea considera ca tabloul este o reprezentare postuma a doamnei Arnolfini, realizat la un an dupa moartea femeii.

 Argumentele simbolice nu se termina aici: cainele mic de la picioarele cuplului, care pentru Panofsky reprezinta fidelitatea conjugala, a fost, de asemenea, o figura de stil obisnuita pe efigiile mormintelor feminine, deoarece se credea ca un caine le insotesc in viata de apoi. Oglinda atarnata pe perete, sub semnatura lui Van Eyck a provocat si ea speculatii: in timp ce Panofsky considera includerea ei acolo doar pentru a reflecta cuplul, Koster afirma ca este un dispozitiv adesea folosit in picturile Vanitas, care semnifica fragilitatea vietii si inevitabilitatea mortii.

 Juramantul conjugal ilustrat de cele doua maini care se unesc este problematic si distorsionat de la regula obisnuita, a tinerii mainilor drepte, in Portretul Arnolfini, mana stanga a mirelui o ia pe cea dreapta a miresei, ca o dovada ca nu este un juramant de casatorie.

 In fine, istoricul de arta Waldemar Januszczak sustine ca portretul nu este o scena de nunta, pentru ca simbolistica spune altceva. Fructele de pe raftul ferestrei care dupa parerea expertilor de la Galeria Nationala, ar semnifica starea materiala buna a personajului sunt prezente si in alta pictura a lui Van Eyck, Madona cu Pruncul aflata la Frankfurt. Sa simbolizeze acestea starea materiala buna a Fecioarei?

 Trimiterea este, de fapt, la cele petrecute in Gradina biblica a Raiului, cand omul a fost alungat din Paradis si exprima inabilitatea noastra de a rezista tentatiei si de a ne imagina consecintele actelor noastre. Totul are un sens in tabloul lui Van Eyck.

 Si daca nu e o scena de nunta atunci ce este? Waldemar Januszczak considera plauzibila versiunea ca tabloul a fost comandat de domnul Arnolfini pentru a comemora un an de la disparitia sotiei sale, ca pe o permanenta aducere aminte a dramei care a lovit cuplul prin moartea, la nastere, a tinerei sale sotii si a copilului lor.

GEORGE CUSNARENCU